ATITUDINE IN ARGES
Pitești. Încă o diplomă de „Piteștean Centenar”
Luni, 12 Iulie 2021 20:30
Doamna Maria Badea s-a născut în luna iunie a anului 1921, în județul Dâmbovița, a trăit și a muncit în orașul în care locuiește, municipiul Pitești, și are, astăzi, un copil, doi nepoți și cinci strănepoți, alături de care și-a celebrat aniversarea unui secol de viață!
Primarul Cristian Gentea a fost onorat să îi ofere piteștencei centenare diploma însoțită de flori, dar și de cadoul în bani pe care, prin HCL nr. 17/26.01.2012, administrația locală din Pitești îl acordă fiecărei persoane care îndeplinește condițiile prevăzute de respectiva hotărâre.
Gheorghe Alecsei, PNL: ”Am fost trimiși fix unde a considerat PSD-ul că sunt zone neimportante”
Luni, 03 Octombrie 2016 21:39
# Reprezentanții CJ - repartizați pe criterii politice și după sunetul banilor
Consiliul Județean Argeș și-a desemnat reprezentanții în Consiliile de administrație. A plouat cu pesediști, unul dintre aceștia, mai țeapăn, a fost chiar nominalizat pentru patru astfel de instituții. Peneliștii, deși cu opt consilieri județeni, în total, au prins... două posturi, adică exact jumătate din cât a prins un singur pesedist.
Profesoara Florica Dumitru a preluat atribuțiile de director la Colegiul Național „Ion C. Brătianu”
Luni, 12 Iulie 2021 21:28
A fost numit un nou director la Colegiul Național „Ion C. Brătianu”. După ce profesoara Alina Manea, fosta directoare de la „Brătianu”, a fost numită prin ordin de ministru la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș, locul său la liceu a fost luat de profesoara de biologie Florica Dumitru, care a ocupat funcția de director adjunct până acum. Ea va avea delegare de atribuții de director până în momentul scoaterii la concurs a funcției.
Senatorul Mircea Andrei este mulţumit că îl are contracandidat pe Nicolescu
Luni, 02 Aprilie 2012 23:07
# Mircea Andrei: ”Nu cred că cetăţeanul este foarte mulţumit că bugetul CJ Argeş este pus la dispoziţia familiei. Nicolescu”Conferinţa de presă de săptămâna trecută de la PDL a fost susţinută de Mircea Andrei. Acesta a spus care sunt obiectivele principale ale Alianţei pentru Argeş şi Muscel, şi-a spus punctul de vedere vis-a-vis de plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL şi a comentat decizia Curţii de Apel în procesul lui Constantin Nicolescu cu ANI.
Primarul din Băbana - campanie la zero grade, pe ATV, pe străzile comunei
Luni, 03 Octombrie 2016 21:13
# Cu muzică populară și încurajări, Bebe Ivan promovează colectarea selectivă # Bebe Ivan: Mulți aruncă gunoi din mașini, din microbuze…facem câte un ”Let`s do it, Romania” săptămânal…
Săptămâna trecută, primarul din Băbana, Bebe Ivan, s-a suit pe ATV și a plecat, dis-de-dimineață, prin comună, pe un frig de înghețau pietrele. În spatele edilului, camionul de la Adi Servsal.
Mai multe articole..
Pagina 2560 din 2959
«ÎnceputAnterior2551255225532554255525562557255825592560UrmătorSfârşit»



















