ATITUDINE IN ARGES

Argeşul, pe locul 22 la nivel naţional privind vaccinarea anti-COVID!

Marţi, 29 Iunie 2021 14:20

# Le sugerăm autorităţilor să introducă în program şi meniuri cu mici

Argeşul ocupă locul 22 pe ţară, privind campania naţională de vaccinare. Dacă auzi pledoariile prefectului Emilia Mateescu şi ale subprefectului Emanuel Soare nu-ţi vine a crede că argeşenii nu s-au înghesuit la vaccinare. Cei doi au umplut Facebook-ul de mesaje, au vorbit pe la TV, au adus Filarmonica să cânte la CJ, pentru o atmosferă de neuitat la vaccinare. Şi cu toate acestea, alţii sunt fruntaşi la nivel naţional.

 

Pe 20 septembrie, lacul de 43 de hectare din Stolnici se va face mic, cât să încapă într-un dosar

Luni, 22 August 2016 12:25

# Dosarul va ajunge pe masa judecătorilor  Curții de Apel Pitești

Război, de trei ani, la Stolnici, pentru celebrul lac Vlășcuța. Primăria din localitate solicită, în instanță, rezilierea contractului de concesiune încheiat, în urmă cu peste 10 ani, cu un privat, S.C. Orentex S.R.L., care a câștigat licitația de atribuire a concesiunii în anul 2004, dar nu a respectat cerințele obligatorii cuprinse în Caietul de Sarcini. Deși acesta a plătit regulat prețul concesiunii,  nu s-a achitat, în timp, de restul obligațiilor stabilite în acest caiet: construcția unei zone de agrement pe malul lacului, care

Centrul de vaccinare din comuna Budeasa este deschis în fiecare zi de luni și vineri

Luni, 28 Iunie 2021 14:16

Mesaj important pentru persoanele din comuna Budeasa care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19.  Programul de vaccinare a suferi câteva modificări. Centrul de vaccinare, organizat în comuna Budeasa, va funcționa în Dispensarul de la Calotești, în fiecare vineri și luni, între orele 14.00-20.00.
„Le mulțumesc colegilor mei pentru buna colaborare interinstituțională și pentru efortul comun depus pentru implementarea acestui proiect”, a transmis primarul Mihai Nicolae Rachieru.

 

Se redeschide Transfăgărășanul!

Luni, 28 Iunie 2021 12:08

Tronsonul de altitudine Piscu Negru-Bâlea Lac-Bâlea Cascadă de pe DN7C – Transfăgărăşan ar urma să fie redeschis circulaţiei de luni, 28 iunie 2021. O comisie tehnică, formată din drumari şi poliţişti, va verifica atunci dacă sunt îndeplinite condiţiile de siguranţă rutieră.
Transfăgărăşanul, care face legătura între Muntenia şi Transilvania, este al doilea cel mai înalt drum din România, atingând la Bâlea Lac altitudinea de 2042 metri. Anul acesta, deszăpezirea la 2000 de metri altitudine s-a făcut cu mare dificultate, stratul de zăpadă fiind consistent, depăşind, pe alocuri şi 5 metri.

Cine este candidatul USL pentru Curtea de Argeș?

Miercuri, 29 Februarie 2012 02:21

# Viceprimarul Costinel Vasilescu nu renunță la ideea unei candidaturi. După întâlnirea conducerii USL de acum două săptămâni de la Pitești, apele par a se limpezi din punctul de vedere al stabilirii candidaților la primăriile din județ. Cum însă în orice căsnicie mai există și neînțelegeri, și aici se mai găsesc câteva localități unde persoana nu poate fi stabilită cu certitudine. La Curtea de Argeș, se pare că actualul primar, Nicolae Diaconu, după ce a cochetat intens cu PDL-ul, s-a hotărât: va candida

 

Pagina 2572 din 2959

«ÎnceputAnterior2571257225732574257525762577257825792580UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea