ATITUDINE IN ARGES
Se suspendă activitatea la Neurologie și Recuperare Medicină Fizică și Balneologie, de la Spitalul din Mioveni
Luni, 19 Aprilie 2021 10:38
Din 17 aprilie, activitatea medicală a Compartimentelor de Neurologie și Recuperare Medicină Fizică și Balneologie din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni se suspendă timp de 30 de zile. Decizia a fost luată ca urmare a necesitații sprijinirii în activitate a Secției Boli Infecto-Contagioase și A.T.I COVID.
Elevii argeșeni - pe locul trei la nivel național ca rezultate obținute la simularea Evaluării Naționale
Luni, 19 Aprilie 2021 10:32
Cele mai bune rezultate din ultimii 6 ani, la nivel național, au fost obținute la simularea Evaluării naționale, din luna martie. 65,6% dintre elevii de clasa a VIII-a participanți au luat peste media 5. Potrivit calendarului de organizare și desfășurare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII) în anul 2021, pe 16 aprilie au fost comunicate rezultatele obținute de elevii care au participat la probele scrise (29 – 31 martie 2021).
În viziunea PNŢCD Argeş, Iani Popa şi Andrei Gerea sunt nişte „panarame” politice
Miercuri, 02 Noiembrie 2011 14:06
# Iulian Prunaru, preşedinte PNŢCD Argeş: „Iani Popa …a uitat când a căzut în genunchi în faţa noastră pe 16 decembrie 2010 pentru a forma o alianţă, deoarece organizaţia lui nu avea oameni în teritoriu...” # Gheorghe Dinescu, preşedinte PNŢCD Piteşti: „Iani Popa şi Andrei Gerea sunt nişte panarame politice” # Gheorghe Dinescu: Simona Bucura Oprescu ar trebui să-şi dea demisia din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Ar fi bine să încetăm să facem o campanie a măciucilor... La conferinţa de presă care a avut loc săptămâna trecută la sediul PNŢCD Argeş, Iulian Prunaru (preşedinte PNŢCD Argeş) şi Gheorghe Dinescu (preşedinte PNŢCD Piteşti) i-au atacat dur pe peneliştii Andrei Gerea şi Iani Popa.
Consiliul Judeţean Argeş şi Cultura, declaraţi incompatibili. Şi anul acesta, banii pe „Cultură” se alocă discreţionar
Luni, 01 Februarie 2016 14:46
# „Cultura e o formă de viaţă prin care o colectivitate umană îşi exprimă forţa creatoare (Marin Preda)
Consiliul Judeţean Argeş şi-a definitivat bugetul pe 2016. O pondere importantă, şi mai ales mult discutată, a avut-o cultura. Păstorită de vicepreşedintele Constantin Polexe, în 2015, aceasta a înflorit până s-a ofilit, deşi a fost udată, din plin, cu bani mulţi de la bugetul cetăţenilor. Unde s-au dus banii? În scandaluri de răsunet şi acte culturale prăfuite şi inedite prin absurdul lor. Aşa că, era de aşteptat ca dezbaterea publică pe noul buget să iasă cu scântei.
Se aprobă bugetul județului Argeș
Luni, 19 Aprilie 2021 10:28
În ședința Consiliului Județean Argeș de luni, 19 aprilie, se va aproba bugetul de venituri și cheltuieli al județului Argeș pe anul 2021. Cum PSD are majoritate în CJ Argeș, bugetul va fi aprobat fără mari emoții.
Totalul veniturilor judeţului Argeş pe anul 2021 se ridică la suma de 409 milioane de lei, care se împarte în două secţiuni, secţiunea de funcţionare (273.600.000 lei) şi secţiunea de dezvoltare (135.544.000 lei).
În proiectul de hotărâre care va fi dezbătut de consilierii județeni se propune anularea utilizării sumei de 4.000.000 lei pentru gol de casă repartizată prin Hotărârea Consiliului Județean Argeș nr. 1/08.01.2021privind utilizarea excedentului bugetar pentru acoperirea temporară a golurilor de casă în anul 2021.Mai multe articole..
- Mircea Drăghici şi-a luat „plasă” de la Ştefan Lăzăroiu
- Iuliana Matei, directorul DGASPC Argeș: „Nu se pune problema de concediere”
- CCI Argeş doreşte stimularea importului direct din Marea Britanie, fără intervenţia marilor dealeri din România
- Ion Georgescu: ,,Dacă ne-ar vedea alții, ne-ar împușca!”
Pagina 2609 din 2959
«ÎnceputAnterior2601260226032604260526062607260826092610UrmătorSfârşit»



















