ATITUDINE IN ARGES
După îndelungi chinuri, Biserica Goleștilor are acoperiș nou și speranțe pentru renovare
Miercuri, 10 Martie 2021 14:37
În campaniile pentru alegerile locale sau parlamentare, toate partidele au promis atragerea de fonduri europene pentru monumentele istorice Campaniile au trecut, promisiunile au trecut și ele! Bisericile din Argeș au rămas, la fel de bătute de vreme și de vremi…
Înălțată pe la 1646, în satul cu același nume, Biserica Goleștilor a suferit, a strigat, până anul trecut, după ajutor. Mai marii județului nu auzit, nu au fost interesați. Acoperișul, din șiță, era îngrozitor de stricat. Automat, apa, zăpada, s-a infiltrat prin pereții ce au trăit, cu siguranță, vremuri mult mai bune.
Drumuri de un milion de euro, Centru de Informare Turistică, dispensar uman, farmacie
Luni, 09 Noiembrie 2015 15:16
# În comuna Stolnici se culeg roadele toamnei lui 2015
Comuna Stolnici este vestită în toată Muntenia și nu numai pentru câteva repere foarte solide. De numele localității și-a legat propriul nume academicianul Constantin Bălăceanu, membru al unei vechi familii boierești. Acesta a purtat numele de Stolnici, cu cinste, în toată lumea. Recent, în comună au fost lansate atât o monografie munumentală cât și un volum de memorialistică ”Amintiri... Viața la țară – Stolniciul interbelic”aparținând personalității mai sus
Ruşinos!!! În vreme ce autorităţile locale şi judeţene au picat testul recunoştinţei, apar noi speranţe în edificarea Monumentului Eroilor de la persoane private
Luni, 09 Noiembrie 2015 14:43
# John Brănescu: ”Susţin teoretic, moral, dar când este vorba de susţinere materială trebuie să ştiu despre ce este vorba” # John Brănescu: ”Trebuie să se implice în susţinerea acestui proiect toate autorităţile locale şi judeţene care ne reprezintă, unde plătim impozite toţi, nu doar o persoană sau alta”
Om de afaceri cvasi-cunoscut urbei, Ion Brănescu este și o persoană deschisă la nou, deschisă culturii. Iubește natura, călătoriile. Într-un interviu acordat recent, acesta și-a declarat susținerea, atât morală cât și materială pentru edificarea, în Pitești, a unui Monument al Eroilor. Despre acestea dar și câteva
Cursuri gratuite de programare, pentru copii, la Biblioteca Orășenească Topoloveni
Luni, 08 Martie 2021 14:04
# Înscrierile se fac până pe 15 martie!
Dacă ai între 10 și 14 ani și esti pasionat de programare, de tehnologie, te invităm să te înscrii în clubul existent la biblioteca orășenească Topoloveni. Înscrierile se fac până pe 15 martie! Suntem în era în care tehnologia avansează cu pași repezi iar copiii au nevoie de îndrumare pentru a o folosi benefic.
Biblioteca Orășenească Topoloveni vine în sprijinul doritorilor, prin acest program, datorită Fundației Progress. Învățăm împreună de la primii pași în crearea de jocuri și până la construirea și programarea de roboți. Mai multe detalii la bibliotecă.
Virgil Baciu, primarul comunei Corbi, asaltat pe Facebook cu mesaje laudative
Luni, 09 Noiembrie 2015 14:30
Despre ascensiunea abruptă pe care a cunoscut-o comuna Corbi în ultimii ani am tot scris. Fie că vorbim de cultură, şcoală şi mai ales infrastructură, toate aceste domenii a cunoscut o reală dezvoltare. Dacă până anul acesta comuna Corbi nu beneficia de reţea de apă potabilă, acum primarul Baciu a finalizat, într-un singur an, această investiţie atât de stringentă pentru oameni, mai ales în zilele noastre. Cât priveşte starea drumurilor, primarul Baciu şi-a stabilit, încă de la investirea sa în funcţie, un target de aproximativ patru kilometri de drum asfaltaţi, anual, target care a fost atins în fiecare an, din 2013, de când
Mai multe articole..
Pagina 2627 din 2959
«ÎnceputAnterior2621262226232624262526262627262826292630UrmătorSfârşit»



















