ATITUDINE IN ARGES

Restaurant din Piteşti depistat cu branşament de apă ilegal

Miercuri, 06 Ianuarie 2021 16:03

 

SC Apă Canal 2000 SA continuă campania de identificare şi sancţionare a utilizatorilor clandestini ai serviciilor prestate de societate. În urma unei acțiuni de control care s-a desfășurat în data de 6 ianuarie la un agent economic cu profil de activitate „restaurant‟ de pe raza municipiului Piteşti – zona Fraţii Goleşti, o echipă din cadrul Serviciului Control al SC Apă Canal 2000 SA a constatat că pe lângă branşamentul de apă contorizat, care făcea obiectul contractului de furnizare încheiat cu operatorul, agentul economic mai deţinea un branşament de apă necontorizat, funcţional, amplasat înainte de apometru, reprezentând lucrare clandestină de ocolire a contorului, prin care era fraudat consumul de apă. Procedura prin care s-a descoperit furtul de apă în acest caz a constat în analiza de consum a restaurantului, prin comparatie cu alţi utilizatori cu obiect de activitate similar.

 

Fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt de apă din sistemul public, la fața locului s-a prezentat un echipaj al Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș - Poliţia Municipiului Piteşti, la solicitarea SC Apă Canal 2000 SA pentru aplicarea tuturor măsurilor legale prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

 

A început vaccinarea anti-COVID și la Mioveni

Marţi, 05 Ianuarie 2021 14:51

Conform programărilor făcute anterior, 70 de cadre medicale din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni, atât din spitalul "verde", dar în special de la Secția Infecțioase și ATI Covid s-au vaccinat marți, 5 ianuarie, ca măsură concretă și eficientă de acțiune pentru combaterea pandemiei de coronavirus. Aceasta este prima etapă de vaccinare, în care vor fi imunizate împotriva Covid19 cadrele medicale din spitale. Ulterior, vor fi vaccinați medicii de familie și personalul din unitatile medico-sociale.

În etapa a doua va fi imunizată populația cu grad ridicat de risc, iar în etapa a treia va fi vaccinată populația generală. Conform strategiei pentru vaccinarea împotriva COVID-19 în România vaccinarea este voluntară, neobligatorie și gratuită.

Vandalism în parcurile publice din municipiul Pitești

Marţi, 05 Ianuarie 2021 14:44

Datorită restricțiilor de circulație impuse în noaptea de Revelion după ora 23:00, nu au explodat, ca în trecut, zecile de coșuri de gunoi stradale, cu petarde aruncate în batjocură. În schimb, vandalismul s-a manifestat în parcurile publice din municipiul Pitești! Mobilierul și accesoriile din toaletele publice din parcuri au fost distruse, chiar și dintre cele noi, schimbate în 2020.

„Poliția locală nu poate face față singură gradului de nepăsare și lipsă de educație a persoanelor cu devieri de comportament. E nevoie și de sprijinul comunității, de atitudinea fiecărui piteștean în fața gesturilor care ne descalifică umanitatea. Prin campanii de conștientizare a responsabilității fiecăruia dintre noi și de activare a spiritului civic, ce vor fi demarate în prima parte a acestui an, intenționăm să reînviem în comunitatea piteșteană bucuria de a trăi într-un oraș curat și dorința de implicare în a menține ceea ce avem, proprietatea publică fiind, de fapt, proprietatea fiecăruia dintre noi.

 

Sanda Fulga, apostrofată de primarul interimar Cornel Ionică pentru că n-a votat un raport

Luni, 30 Martie 2015 14:51

# Consiliera PPDD a replicat: “Eu nu răspund la comanda nimănui (…) N-am uitat când am fost chemaţi  la DNA” # Raportul privind  realizarea indicatorilor de performanţă pentru efectuarea transportului public local de persoane de către Publitrans în trimestrul IV 2014, însușit în Consiliul Local
În şedinţa Consiliului Local Piteşti de joi a fost supus  aprobării  “Raportul privind  realizarea indicatorilor de performanţă pentru efectuarea transportului public local de persoane de către Publitrans în trimestrul IV 2014”. Un subiect sensibil pentru unii consilieri locali, care n-au trecut prea uşor peste

Continuă vaccinarea personalului medical în Argeș

Luni, 04 Ianuarie 2021 11:01

 

Luni, 4 ianuarie, a fost reluat procesul de vaccinare a personalului medical și în Argeș. Astăzi au sosit în județ 975 de doze de vaccin de la Institutul Cantacuzino.

„Continuă procesul de vaccinare a personalului medical în centrele de vaccinare de la Spitalul Județean, Spitalul Municipal Câmpulung, Spitalul Curtea de Argeș și Spitalul Costești. Sunt programate 400 de persoane. Astăzi dimineață au sosit 975 de doze de vaccin de la Institutul Cantacuzino. Până la această oră, pentru ziua de mâine, sunt programate 450 de persoane”, a precizat prefectul Emanuel Soare.

 

Au fost programate 50 cadre medicale la Câmpulung, 60 Curtea de Arges, 60 Costești, 200la Spitalul Județean și 25 la Spitalul Militar.

 

Pagina 2664 din 2959

«ÎnceputAnterior2661266226632664266526662667266826692670UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea