ATITUDINE IN ARGES
Autostrada A1 Sibiu – Pitești. În luna august începe asfaltarea lotului Tigveni-Curtea de Argeș
Luni, 23 Iunie 2025 11:56
Compania Porr Construct, care lucrează pe Autostrada Sibiu-Pitești, pe tronsonul cuprins între Tigveni și Curtea de Argeș, a anunțat că în luna august va începe asfaltarea pe acest lot. La început de iunie, lucrările depășiseră 73%. Din acest motiv se preconizează că vor fi gata înainte de termenul prevăzut în contract, așa cum ne-a obișnuit deja acest dezvoltator.
„De când am început lucrările la lotul 4 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, tunelul de la Tigveni a jucat multiple roluri: ambasador de brand, expoziție de utilaje speciale, parc tematic cu ocazia Zilelor PORRților Deschise, experiență imersivă pentru amatorii de plimbare la pas printr-un tunel de autostradă, spațiu de culise subteran pe scena impresionantă a unui obiectiv de interes național, sală de ceremonii pentru petrecerea de Sf. Varvara.
Pitești. Sistem nou de autotaxare pentru parcări, de ultimă generație!
Marţi, 02 Septembrie 2025 11:25
Primăria Municipiului Pitești, prin Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești, a pus în funcțiune noul sistem de autotaxare pentru parcări, bazat pe parcometre moderne, de ultimă generație.
Parcometrele funcționează exclusiv cu energie solară și oferă utilizatorilor următoarele metode de plată: • numerar (bancnote), • card bancar contactless.
Un avantaj important este faptul că nu mai este necesară afișarea tichetului pe bord, deoarece, după emitere, acesta este integrat automat în sistemul TPARK CONTROL, pe baza numărului de înmatriculare.
Vineri, 19 decembrie, se încheie modulul 2
Luni, 15 Decembrie 2025 08:43
Doar o săptămână până la vacanță pentru preșcolari și elevi! Vineri, 19 decembrie, copiii încheie modulul 2 din anul școlar 2025-2026 și intră în vacanța de Crăciun.
Cursurile vor reîncepe joi, 8 ianuarie 2026.
Daniel Constantin, la cuțite cu Antenele lui Voiculescu! Deputatul ar putea pierde un nou mandat în Parlamentul României
Joi, 17 Octombrie 2024 11:15
# Șeful PNL, Nicolae Ciucă - declarații despre scandalul în care e implicat argeșeanul
Scriam, săptămâna trecută, că deputatul de Argeș, Daniel Constantin, mai nou candidat PNL la Teleorman, a dezvăluit că Dan Voiculescu, prin trustul său de presă, îl amenință și îl șantajează. Supărarea lui Daniel Constantin, după ani în care nu a comentat nimic despre aceste atacuri, vine pe fondul unor tensiuni din partid. Săptămâna trecută, ANAF a anunțat că verifică averea parlamentarului, iar șeful PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că nu va ezita să ia măsurile care se impun.
Povestea cu averea lui Constantin care nu figurează în declarația de avere a venit tot dinspre trustul Intact. Astfel, Daniel Constantin, președinte PNL Teleorman, se află în mijlocul unui scandal de proporții care-l poate costa un nou mandat de parlamentar. În acest context, liderul PNL, Nicolae Ciucă, a comentat pentru Antena 3:
Începe etapa a III-a de repartizare a locuințelor reabilitate din Căminul C – Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni
Luni, 15 Decembrie 2025 08:21
Primăria Orașului Mioveni anunță cetățenii că începe etapa a III-a de repartizare a locuințelor reabilitate din cadrul Căminului C – Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, unitate locativă care se află în administrarea unității administrativ-teritoriale și destinate închirierii.
Mai multe informații, redăm mai jos:
Cererea și dosarul cu documentele necesare se pot depune în perioada 15 decembrie 2025 – 30 ianuarie 2026, la sediul Primăriei Orașului Mioveni – Compartimentul Registratură.
Pot depune cereri familiile sau persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
-Titularul cererii este major, cu vârsta de până la 45 de ani (inclusiv) la data depunerii cererii și are domiciliul pe raza orașului Mioveni de cel puțin 2 ani;
-Nu deține și nu a deținut o locuință în proprietate după data de 1 ianuarie 1990 și nu a beneficiat de sprijin din partea statului pentru construirea unei locuințe;
-Realizează venituri suficiente pentru plata chiriei și a cheltuielilor curente;
Mai multe articole..
Pagina 273 din 2959
«ÎnceputAnterior271272273274275276277278279280UrmătorSfârşit»



















