ATITUDINE IN ARGES

Din iulie, cardul național de asigurări de sănătate își prelungește, din nou, valabilitatea

Luni, 29 Iunie 2020 21:51

O nouă Hotărâre, aprobată de Guvern, stabilește un nou termen de valabilitate a cardului național de asigurări de sănătate. Documentul, care pana în prezent avea o valabilitate de 7 ani, se va putea utiliza în continuare încă 7 ani.  Conform precizărilor legislative, ”termenul de valabilitate a cardurilor naționale emise până la data de 31 decembrie 2014 este de 14 ani de la data emiteri”.

 

Se deschid creșele în Mioveni pe perioada verii

Luni, 29 Iunie 2020 12:31

După întâlnirea organizată săptămâna trecută, la Mioveni, între reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, inclusiv inspectorul general Dumitru Tudosoiu și inspectorul Violeta Toma, și personalul tuturor instituțiilor de învățământ preșcolar din Mioveni, de comun acord, respectând toate măsurile de protecție sanitară și normele prevăzute de contextul epidemiologic actual, s-a luat decizia redeschiderii creșelor și grădinițelor cu program prelungit pe perioada verii, din unitățile “Tic Pitic”, „Campionii” și „Florile Soarelui”.

15 ani de neurochirurgie la Pitești!

Luni, 22 Iunie 2020 13:56

# Două persoane se află, de la început, la cârma secției: prof. univ. dr. Mihai Popescu (foto), secondat de asistenta-șefă, Cornelia Dinculescu

S-au împlinit, în primăvara  aceasta,  15 ani de când, la Pitești, există neurochirurgie! Iar secția de specialitate, din cadrul Spitalului Județean Argeș, face, de multe ori, notă discordantă cu restul unității. Pentru că, aici, e curat! Pentru că sălile operatorii sunt la un alt nivel (atât ca amplasament, cât și ca performanțe), unde persoanele străine nu sunt primite, așa cum este normal! Pentru că medicina se face pe bune, pentru că asistentele sunt prezente și săritoare. Pentru că aici s-au făcut, de la înființare, aproape 10.000 de intervenții chirurgicale!

 

Ambulatorul de specialitate din cadrul spitalului “Sf. Spiridon Racoviţa” Mioveni va fi modernizat cu bani europeni

Luni, 14 Aprilie 2014 00:00

# Proiectul ,,Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Ambulatorului de specialitate din cadrul spitalului Sf. Spiridon Racoviţa” este de aproximativ 1 milion de euro. Săptămâna trecută, vineri, în sala de şedinţe a Primăriei oraşului Mioveni, a avut loc semnarea contractului de finanțare a proiectului „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Ambulatorului de specialitate din cadrul spitalului Sf. Spiridon Racoviţa”.
Contractul de finanţare a fost semnat de către primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu şi de către directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat.

Argeș: 42 de medii de 10 la Evaluarea Națională. Vezi rezultatele pe unități școlare

Luni, 22 Iunie 2020 13:03

 

 

Au fost afișate rezultatele la examenul de Evaluare Națională pentru absolvenții claselor a VIII-a. Este vorba despre rezultatele înainte de contestații. În Argeș au fost înregistrate 42 de medii de 10. În premieră, rezultatele la examenele naționale au fost publicate cu anonimizarea numelui și prenumelui candidatului pentru respectarea Regulamentului privind protecția datelor. În cele ce urmează vă redăm mediile de 10, pe unitățile școlare din județ:

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "MIRCEA CEL BĂTRÂN" PITEȘTI – 7 elevi

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI EMINESCU" PITEȘTI – 6

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "MATEI BASARAB" PITEȘTI – 3

 

Pagina 2736 din 2959

«ÎnceputAnterior2731273227332734273527362737273827392740UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea