ATITUDINE IN ARGES

Curtea de Apel București este în pronunțare! Aflăm, pe 11 noiembrie, dacă deputatul mitralieră, Cătălin Rădulescu, a fost sau nu revoluționar

Joi, 26 Septembrie 2024 11:51

La Curtea de Apel București se judecă dosarul privind falsul în declarații ce îl are, în prim plan, pe fostul deputat de Argeș, Cătălin Rădulescu, supranumit deputatul mitralieră. Judecătorii au stabilit ca pronunțarea în această speță să fie pe 11 noiembrie, așa încât vom afla, înainte de sfârșitul anului, dacă denumirea ”deputatul mitralieră” rămâne, sau va fi denumit ”deputatul gloanțe false”.

După cum se știe, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

 

George Simion a cheltuit 8 milioane de euro în campania electorală care a precedat primul tur al prezidențialelor

Joi, 22 Mai 2025 10:11

Vă mai amintiți povestea pe care a spus-o Călin Georgescu în 2024, că nu a cheltuit niciun leu în campania pentru prezidențiale? Și până la urmă au ieșit la iveală tot soiul de aroganțe de care a beneficiat Georgescu anul trecut în campania pentru președinția României? Ei bine, George Simion nu s-a inspirat din acțiunile suveranistului care a câștigat primul tur în 2024, ba chiar a anunțat că a cheltuit o sumă impresionată de bani – peste 8 milioane de euro. În același timp, Nicușor Dan a declarat cheltuieli de campanie de 4 milioane de euro. Deci la jumătate față de contracandidatul său.

Potrivit Autorității Electorale Permanente, cei doi competitori din turul doi al alegerilor pentru șefia Palatului Cotroceni au cheltuit peste 12 milioane de euro, cu mențiunea că Simion a beneficiat de împrumuturile făcute de Alianța pentru Unirea Românilor.

Lucrare edilitară importantă demarată în Piața Ceair

Miercuri, 04 Iunie 2025 10:18

Vineri, 30 mai 2025, Municipiul Pitești a semnat contractul de proiectare și execuție pentru realizarea obiectivului „Reabilitare hidroizolație parcare supraterană Piața Ceair”. Contractul a fost adjudecat de S.C. UNIC BUSINES PARTENER S.R.L., cu o valoare totală de 943.670 de lei (inclusiv TVA). Termenul pentru realizarea proiectului este de 5 luni, defalcat astfel: 1 lună pentru proiectare și 4 luni pentru execuția lucrărilor.

Proiectul vizează modernizarea și consolidarea parcării supraterane din Piața Ceair, prin lucrări menite să sporească durabilitatea, funcționalitatea și estetica structurii.

 

Loc de joacă de peste 380 m.p. în Pitești, realizat de cunoscuta firmă DFS Center Grup

Luni, 01 Septembrie 2025 11:25

Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a locului de joacă situat pe strada Făgăraș, bloc D2, după o perioadă de execuție de aproximativ șase săptămâni.

Noul spațiu de recreere oferă copiilor și familiilor din zonă condiții moderne și sigure pentru petrecerea timpului liber, fiind dotat cu: • echipamente de joacă variate, cu funcționalități diferite; • suprafață elastică din tartan, care asigură protecție la impact; • un design atractiv și adaptat nevoilor de siguranță și confort.

Spitalul Municipal Curtea de Argeș a primit denumirea – Spitalul Municipal „Sfânta Muceniță Filofteia”

Luni, 08 Decembrie 2025 08:24

 

În ajunul prăznuirii Sfintei Mucenițe Filofteia, Spitalul Municipal Curtea de Argeș a primit denumirea acestei copile sfinte care ocrotește de secole Orașul Basarabilor. Înalt Prea Sfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului alături de un sobor de preoți au sfințit unitatea medicală și au binecuvântat credincioșii și mai ales au adus moaștele Sfintei Filofteia spre închinare.

Au fost prezenți la acest moment deosebit prefectul Ioana Făcăleață și primarul Constantin Panțurescu, de la Curtea de Argeș.

”Am avut bucuria să particip ieri, în Ajunul Sărbătorii Sfintei Mucenițe Filofteia, la un moment de profundă încărcătură spirituală și umană, desfășurat la Spitalul Municipal Curtea de Argeș: Unitatea sanitară a primit denumirea – Spitalul Municipal „Sfânta Muceniță Filofteia” – o inițiativă care onorează tradiția, credința și identitatea orașului.

Moaștele Sfintei Filofteia, păstrate la Mănăstirea Curtea de Argeș și aduse ieri la unitatea medicală, au transformat spitalul într-un loc de pelerinaj, de speranță și binecuvântare.

Înaltpreasfintitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a fost alături de cadrele medicale, de pacienți și toți cei prezenți, într-o slujbă care ne-a reamintit puterea credinței și a solidarității.

 

Pagina 281 din 2959

«ÎnceputAnterior281282283284285286287288289290UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea