ATITUDINE IN ARGES

În 2018, s-a dispus achitarea a 40 de inculpați, în 30 de cauze, la nivelul Parchetelor din Argeş

Luni, 04 Martie 2019 15:03

În februarie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, condus de procurorul general Mihail  Aldea, și-a prezentat raportul de activitate pe anul 2018.  La prezentarea bilanțului a onorat cu prezența și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Augustin Lazăr.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti are în subordinea sa două parchete de nivel judeţean, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, precum şi 10 unităţi locale de parchet.

 

Proiectul de Lege privind câinii salvamontişti, pas important pentru promulgare

Luni, 25 Februarie 2019 15:50

# Povestea câinilor de avalanșă din Argeș

Săptămâna trecută, în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din cadrul Camerei Deputaților s-a discutat Proiectul de Lege privind câinii salvamontişti. Inițiativa îi aparține parlamentarului argeșean Simona Bucura-Oprescu, cu sprijinul conducerii Salvamont Argeș. Proiectul de Lege a fost readus în discuție după ce a fost uitat prin sertarele din Parlament de mai bine de un an.

Primarul Tudor Pendiuc este îngrijorat că în anul 2012 bugetul local va fi diminuat substanţial

Luni, 07 Noiembrie 2011 02:00

# Tudor Pendiuc: „Prin creşterea impozitului pe pensii cu 5,5%, se iau din bugetul local aproximativ 680 milioane de lei noi, bani care vor fi direcţionaţi către bugetul naţional. Mie ca localitate ce-mi mai laşi?”. Problemele cu care se confruntă primăria Piteşti nu sunt deloc neglijabile: lipsa locurilor de parcare, problema câinilor fără stăpâni şi, mai nou, perspectiva sumbră anunţată de Ministerul Finanţelor pentru anul 2012, de creştere a impozitului pe pensii

 

Găurile negre din Sănătate (II). Medicamentele

Luni, 07 Noiembrie 2011 02:00

Persoană absolut fără reţineri atunci când vine vorba de nereguli, preşedintele-director general al C.A.S, Ştefan Ciocănel (foto), vine cu o serie de clarificări şi propuneri privitoare la sistemul de acoperire al găurilor negre din Sănătate. Astăzi, „tratamentul” aplicat este unul medicamentos. Cine şi cum câştigă din producţia, distribuţia şi importul/exportul de medicamente. Şi în ce fel toate aceste operaţiuni ne afectează pe noi, ca beneficiari ai sistemului de sănătate autohton. Trebuie să plecăm de la modul

Culmea ironiei. Fostul director al Direcţiei Judeţene de Sport, Laurenţiu Achimescu, nemulţumit că este despăgubit din bani publici

Miercuri, 02 Noiembrie 2011 14:09

# Achimescu: „Din decembrie 2009 până în decembrie 2010, mi s-a virat în cont suma de 29400 de lei” # Achimescu: „...sunt profund intrigat de faptul că nu este normal ca eu să iau în permanenţă din banii publici, iar nimeni să nu-şi asume responsabilitatea pentru acest lucru.” La ultima conferinţă de presă care a avut loc la sediul PNL Piteşti, Laurenţiu Achimescu, fost director al DJS, şi-a exprimat un mare of: în urma nenumăratelor procese în care a avut

 

Pagina 2823 din 2959

«ÎnceputAnterior2821282228232824282528262827282828292830UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea