ATITUDINE IN ARGES

Magistratul piteștean Mirela Popescu rămâne șefa Secției penale a ICCJ

Luni, 16 Iulie 2018 13:00

Decizii, extrem de importante, adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii miercuri, 4 iulie 2018, când a avut loc ședința Plenului, dar și ședința Secției pentru judecători, hotărârile adoptate de judecătorii și procurorii din CSM fiind extrem de importante. Una dintre soluțiile Secției pentru judecători viza prelungirea delegării în funcția de președinte al Secției penale a Înaltei Curți și Casație și Justiție a judecătoarei Mirela Sorina Popescu, începând cu data de 25 iulie 2018, până la ocuparea funcției, dar nu mai mult de 6 luni.

 

Rușinos! Două licee din Argeș - ZERO la Bacalaureat

Luni, 09 Iulie 2018 13:38

# Liceele din Ștefănești și Stâlpeni s-au făcut de rușine

Două licee din Argeș au avut promovabilitate 0 la Examenul din Bacalaureat. Pe lista rușinii sunt Liceele din Ștefănești și Stâlpeni. Cele două licee din Argeș intră într-un top al rușinii. Deși profesorii primesc salarii, în clase sunt zeci de elevi, există condiții de pregătire, niciunul elev nu a reușit să treacă de Bacalaureat. În plus, și notele obținute au fost unele foarte mici.

Un grup de pescari strânge bani ca să populeze cu pește apele din Argeș

Luni, 09 Iulie 2018 13:17

# În replică, directorul AJVPS Argeș, Constantin Istrătescu, anunță și el, în premieră, populări cu pește în barajele din județ # „Va fi ceva pește la Merișani, ceva la Budeasa și ceva la Golești”, spune Istrătescu

Majoritatea pescarilor din Argeș s-au strâns într-un grup pe rețeaua de socializare Facebook și au propus ca în această toamnă să realizeze populări de pește în Barajul Budeasa. Grupul „Pescari argeșeni”, cu peste 4000 de membri, își dorește să strângă în jur de 5.000 de lei pentru așa numita campanie „Pește pentru argeșeni”, urmând a fi cumpărat puiet de crap. Fiecare pescar a fost rugat să doneze cât dorește pentru ca peștele din apele Argeșului să nu dispară.

 

Campanie de colectare alimente și materiale de construcții, la Mioveni, pentru sinistrați

Luni, 09 Iulie 2018 13:16

Ministerul Afacerilor Interne vine în sprijinul persoanelor sinistrate afectate de fenomenele meteo din ultima perioadă, prin înfiinţarea unor centre de colectare alimente și materiale de construcții. Instituţia Prefectului - Judeţul Argeş, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Argeş şi Primările Mioveni, Pitești și Câmpulung, au decis înfiinţarea unor astfel de puncte, unde cetăţenii pot

Învățătura și sportul fac pereche bună! Două handbaliste gemene de la Mioveni, note mari la Bacalaureat

Luni, 09 Iulie 2018 12:32

Surorile Emilia și Ana Ciontoiu, handbalistele gemene ale CS Dacia Mioveni 2012, au demonstrat că practicarea sportului  de performanță nu exclude obținerea unor rezultate foarte bune la învățătură. La Examenul de Bacalaureat, Ana are media generală 9,76 (9,65 Română, 9,90 Istorie, 9,75 Logică), iar Emilia - 9,13 (8,40 Română, 9,40 Istorie, 9,60 Logică). Cele două gemene de la Mioveni ne-au oferit câte un interviu, în urma notelor de la Bacalaureat.

 

Pagina 2855 din 2959

«ÎnceputAnterior2851285228532854285528562857285828592860UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea