ATITUDINE IN ARGES

Apel umanitar. Ajutor pentru Gabi

Luni, 23 Aprilie 2018 12:02

GABI. 41 de ani. Pentru mulți el este fostul coleg cameraman, prezent la toate evenimentele din Argeș, cu bune și cu rele. Pentru alții este colegul de la Consiliul Județean, colegul de pe Ambulanță, șoferul, fotograful...
Un om care a sărit în ajutorul oricui atunci când a fost nevoie. Acum, el are nevoie de ajutorul nostru.
Diagnosticul este CONDROSARCOM MEDIASTINAL. PROLAPS DE VALVĂ MITRALĂ, iar intervența chirurgicală se poate face numai în străinătate, costul operației fiind de 30.000 euro, pe lângă alte cheltuieli adiacente.
Cei ce vor să îi ofere un ajutor o pot face donând
în contul deschis la Raiffeisen Bank Agenția
Pitești 2 – RO 25 RZBR 0000 0600 2014 4321, pentru LAURENȚIU GABRIEL BĂLĂȘOIU.

 

Împreună pentru Ana!

Luni, 16 Aprilie 2018 13:33

Este frumoasă, râde, glumeşte, dar trece printr-o perioadă mai grea decât am putea vreodată să ne imaginăm. Numele ei este Ana Maria Constantin şi a fost diagnosticată cu tumoare cerebrala maligna din creierul mic pana in creierul mare in data de 5 august. Deşi a fost operată în anul 2016 şi intervenţia a decurs bine, acum are nevoie de ajutorul nostru pentru a continua tratamentul. Familia a făcut eforturi enorme pentru ca Ana să îşi îndeplinescă visurile. Radioterapia si chimioterapia au fost facute in Turcia la spitalul Gaziosmanpaşa in Istambul. Pentru a achita tratamentul acolo au vandut apartamentul in care locuiau.

Atenție argeșeni! Din luna mai, talonul mașinii se suspendă automat odată cu expirarea ITP-ului

Luni, 16 Aprilie 2018 13:27

Din data de 20 mai se va aplica suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului dacă Inspecția Tehnică Periodică (ITP) este expirată. „Polițistul vă va reține talonul și plăcuțele cu numerele de înmatriculare, vă va da amendă și o dovadă FĂRĂ drept de circulație, așadar nu o să mai luați mașina de acolo decât pe platformă sau împinsă, apoi trebuie să mergeți la RAR”, avertizează MAI.

 

Prof. univ. dr. Vlad Alexandru Ciurea este, de vineri, Doctor Honoris Causa al Universității din Pitești

Luni, 02 Aprilie 2018 12:43

Într-un cadru solemn, dar  primitor, conducerea Universității din Pitești s-a întrunit vineri, 30 martie 2018, ora 14, la ceremonia de decernare a titlului  Doctor Honoris Causa domnului prof. univ.dr.  Alexandru Vladimir Ciurea, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Ceremonia a avut loc în Sala Senatului –Rectorat, Str. Târgul din Vale nr.1. Nu au lipsit, în afară de corpul academic, prefectul județului, membri ai Consiliului Județean, medici, profesori.

Hoții care au furat seiful Primăriei Cocu, încă neidentificați

Luni, 26 Martie 2018 13:50

În vara anului 2017, în luna iunie, mai mulți hoți au încercat să sparga casa de bani a Primăriei Cocu, dar pentru că n-au reușit au furat seiful cu totul. Iar acesta nu cântărea deloc puțin, ci mai exact… 150 de kg. Cu toate acestea, hoții nu s-au dat bătuți și au dispărut cu tot cu seiful în care se găseau doar 2.000 lei. Ca să creeze o diversiune și să „opereze” fără să fie deranjați, aceștia sunt bănuiți că au dat foc unei case nelocuite, aflată la nici 100 de metri de Primărie. Așa se face că toată lumea ajuta la stingerea incendiului, iar din sediul Primăriei dispărea seiful. La nouă luni de la săvârșirea faptelor, făptașii tot nu au fost prinși.

 

Pagina 2863 din 2959

«ÎnceputAnterior2861286228632864286528662867286828692870UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea