ATITUDINE IN ARGES

Nuntă de poveste în familia primarului din Lunca Corbului

Luni, 17 Iulie 2017 11:09

# La petrecere au fost prezente numeroase personalităţi și zeci de primari, mai ceva decât la o ședință de Colegiu Prefectural
Un aşteptat şi fericit eveniment s-a produs, sâmbătă, la Lunca Corbului: doi tineri frumoşi şi-au jurat credinţă veşnică şi, împreună cu prietenii, cu foarte mulți prieteni, au sărbătorit tocmai până a doua zi dimineaţa.

 

Neurochirurgul George Mihalache s-a reîntors la Spitalul Județean Argeș

Luni, 10 Iulie 2017 13:06

# Dr. Mihalache ne-a prezentat modul de funcționare a sistemului național de sănătate britanic # În sistemul medical din Marea Britanie, unul din trei doctori este de altă naționalitate # În spitalul din Anglia în care a lucrat erau doisprezece neurochirurgi specialiști, în schimb, la Spitalul Județean Argeș, în perioada în care a lipsit, doar unul - dr.univ. Mihai Popescu, șeful secției
Medicul George Mihalache, de la Neurochirurgia Spitalului Județean Argeș, a plecat, la începutul acestui an, în Anglia pentru a profesa la spitalul Hull and East Yorkshire NHS Trust, având un contract de muncă pe o perioadă de șase luni. În data de 3 iulie, neurochirurgul Mihalache s-a reîntors la Spitalul Județean Argeș, fiind așteptat cu brațele deschise de către colegii săi.

Unitățile de asistență socială amendate de ISU Argeș cu 11.000 lei

Luni, 03 Iulie 2017 11:26

# Proprietarii pot să depună documentația necesară obținerii autorizației de securitate la incendiu până la 30 septembrie
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Căpitan Puică Nicolae” al județului Argeș a susținut, săptămâna trecută, o conferință de presă în care a prezentat stadiul controalelor desfășurate în primul semestru al acestui an. De asemenea, o altă temă importantă abordată de către conducerea ISU Argeș a fost stadiul obținerii autorizațiilor de securitate la incendiu la diverse obiective din județ.

 

UPIT aduce în noul an universitar mai multe schimbări pentru studenţi

Luni, 26 Iunie 2017 20:16

Săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă, rectorul Universităţii din Piteşti, Dumitru Chirleşan, a anunţat câteva din noutăţile cu care va surprinde comunitatea academică la început de an universitar. Printre hotărârile aprobate de actuala conducere a UPIT, se numără majorări ale taxelor de studii, o nouă specializare înfiinţată, dar şi o creştere a locurilor subvenţionate de la toate specializările Universităţii.

Liberalul Adrian Miuţescu a devenit bunic, a doua oară

Luni, 26 Iunie 2017 12:00

Zilele trecute, a fost mare sărbătoare în familia preşedintelui PNL Argeş, Adrian Miuţescu. Motivul? Adrian Miuţescu este din nou bunic după ce, Roxana Miuţescu (fostă Stoian), soția fiului său, Răzvan, a dat naștere unui băiețel frumos și sănătos, de 3,3 kg. Micuțul Alexandru este cel de-al doilea nepot al lui Adrian Miuțescu. Reamintim că, Roxana şi Răzvan Miuţescu, doi tineri în vârstă de 33 de ani şi-au unit destinele în faţa ofiţerului de stare civilă de la Primăria Piteşti, la începutul lunii martie, unde au spus „DA”, fără să stea prea mult pe gânduri.

 

Pagina 2875 din 2959

«ÎnceputAnterior2871287228732874287528762877287828792880UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea