ATITUDINE IN ARGES

Elena Lasconi și-a luat hate la greu după ce a pierdut prezidențialele cu un scor rușinos

Marţi, 13 Mai 2025 10:11

A fost o săptămână de foc pentru Elena Lasconi, care a pierdut dramatic alegerile prezidențiale. Nu e vorba că ar fi fost vreo surpriză faptul că Lasconi va mânca bătaie, dar scorul obținut a fost chiar sub cel pe care-l dădeau sondajele de opinie. În primul tur, Elena Lasconi a luat numai 2.68%, deși cu câteva zile înainte de scrutin ea spunea că va fi președintele României.

A urmat demisia de la șefia USR, dar și un val de reacții negative pe social-media. Nu-i bai, nici la partid nu a primit cuvinte de laudă, deci hate-ul a fost din toate părțile. Să fie primit! Înapoi la Câmpulung, în viața reală!

 

Peste 40.000 de posturi de bugetari vor fi tăiate!

Miercuri, 20 August 2025 11:30

Premierul Ilie Bolojan face reformă din temelii în administrația publică. Peste 40.000 de posturi de bugetari vor fi reduse, iar în acest context se așteaptă economii anuale de 2,2 miliarde de lei. Nemulțumirile sunt pe măsură, iar cei mai vocali sunt primarii.

”În multe instituţii avem personalul supradimensionat”

În săptămânile trecute, am stat de vorbă cu primarii argeșeni. Măsurile de reducere a angajaților din sistemul de stat vor afecta și primăriile, iar edilii din Argeș s-au arătat revoltați la gândul că urmează reduceri de personal. Deși Bolojan spune că în instituțiile de stat sunt prea mulți salariați, multe din primăriile din Argeș funcționează cu mai puțini angajați decât prevede organigrama.

Profesorii critică dur noua programă la limba română pentru liceu!

Luni, 01 Decembrie 2025 13:12

 

Se schimbă programa pentru liceu, iar profesorii deja critică noile conținuturi la limba română care se află în dezbatere publică.

„Nu știu dacă vreun profesor de liceu care predă în învățământul tehnologic a fost cooptat în elaborarea noilor programe. Ce știu însă este că rata analfabetismului funcțional este de aproximativ 40-45% la elevii de 15 ani – fie că sunt în colegii de top sau în licee tehnologice –, cu o cifră ce depășește 50% dacă se ia în calcul și abandonul școlar.

În aceste școli, probabil, rata este 70-80%. Și sunt optimistă. Oare cei care au făcut programa s-au gândit o clipă la acești copii? Ne-a întrebat cineva ce-am face noi, ăștia care lucrăm cu acești copii și îi ajutăm să ia 6 la bacalaureat.

O astfel de programă e de-a dreptul obscenă. E ca și cum le-ai cere unor copii care se îneacă să înoate ‘frumos’, cu tehnică perfectă, în timp ce ei abia își țin capul la suprafață,” a scris pe pagina de Facebook, profesoara de Limba și literatura română Lidia Mîrzac, potrivit Edupedu.ro.

 

Deținuții celebri ai Argeșului au devenit scriitori

Joi, 29 August 2024 12:35

 

# Unii scriu bancuri, alții dau sfaturi de administrație publică

# Poeziile pe care le-a scris Gheorghe Văsîi în penitenciar. Una i-a fost dedicată „mândrei sale cu ochi de foc”

# Reflecții asupra greșelilor făcute

Persoanele private de libertate pot presta mai multe activități pentru a traversa mai ușor de perioada detenției. Iar mulți dintre ei apelează la scris pentru a trece de această situație, dar și pentru a rămâne ancorați la viața de zi cu zi. Deținuții din Argeș au posibilitatea de a scrie în Revista Penitenciarului Mioveni. Fiecare cum se descurcă mai bine. Pun pe foaie cuvinte, trăiri, sentimente. Informații pe care le-au acumulat în perioada în care erau liberi. Relatări despre suferința detenției și dorul de familie.

Facultatea de Istorie de la Pitești a făcut spectacol la Vâlcea!

Marţi, 08 Aprilie 2025 10:07

Săptămâna trecută, Facultatea de Teologie, Litere Istorie și Arte - POLITEHNICA București, Centrul Universitar Pitești a organizat un eveniment de poveste la Consiliul Județean Vâlcea. Cu sprijinul Asociației Historia Renascita și a Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, profesorii și studenții de la specializarea Istorie au predat o lecție interesantă despre mercenarii balcanici din timpurile domniilor fanariote.

Peste 350 de elevi și profesori de la colegiile și liceele din județul Vâlcea au avut parte de o conferință și o reconstituire istorică cu tema „Mercenari balcanici în slujba domnilor fanarioți: Arnăuții”.

 

Pagina 298 din 2959

«ÎnceputAnterior291292293294295296297298299300UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea