ATITUDINE IN ARGES
PSD își retrage din funcții miniștrii, secretarii de stat și prefecții
Marţi, 21 Aprilie 2026 08:05
PSD a ieșit de la guvernare, iar pasul următor este ca partidul să-și retragă din funcții miniștrii, secretarii de stat și prefecții.
Măsurile vor avea efecte atât la nivel central, cât și la nivel județean.
Rămâne de văzut cui va decide premierul Ilie Bolojan să împartă ministerele care vor rămâne fără miniștri, după plecarea PSD. La ora asta USR-ul aplaudă!
25 mai – grevă generală în Educație?
Marţi, 28 Aprilie 2026 06:51
Profesorii ar putea intra în grevă generală pe 25 mai, după cum au anunțat sindicatele din învățământ. Ieri a început referendumul intern în federațiile sindicale cu privire la data începerii grevei generale.
”Este adevărat, aceasta e data pe care o propunem. Am ales 25 mai pentru că este înainte de încheierea anului școlar și trebuie să ținem cont de activitatea elevilor. De asemenea, trebuie să luăm în calcul și eventuale proceduri de mediere, dar și de faptul că înainte de greva generală trebuie să organizăm și o grevă de avertisment de două ore.
Deocamdată, vorbim în termen de propuneri. Decizia va fi luată de colegii noștri, la referendumul intern care a început astăzi”, a declarat Marius Nistor, liderul FSE, Spiru Haret., potrivit Edupedu.ro.
„AM CONVINGEREA CĂ POEZIA VA SALVA LUMEA”, sau Ziua Internațională a Poeziei la Conacul Goleștilor
Luni, 06 Aprilie 2026 10:31
La 21 martie se serbează, anual, Ziua Internațională a Poeziei, ca o recunoaștere a contribuției poeziei la patrimoniul cultural al umanității. În Argeș, a fost celebrată în mai multe locuri: la Centrul Cultural Pitești, la Liceul Economic Pitești și la Conacul Goleștilor, unde a ajuns la ediția a VIII-a.
La Golești, invitatul de onoare a fost poetul Mihail Gălățanu. Dar invitat de onoare ar putea fi considerat și istoricul și omul politic Adrian Cioroianu. Evenimentul a fost organizat, impecabil, de către Nicoleta Popa, căreia instituția în care lucrează, Complexul Muzeal Golești, i-a pus la dispoziție tot ce era necesar.
Istorii neconvenționale. Argeșenii în războiul pentru independență
Marţi, 26 August 2025 11:15
Puternicul sistem de apărare al turcilor de pe linia Dunării se baza pe trei puncte tari: Plevna, Rahova şi Vidin, localităţi înconjurate cu zeci de redute, foarte greu de cucerit. Pe un teren plat, orice înălţime, chiar de câteva zeci de metri, oferă celui ce o deţine o superioritate greu de anihilat. Aceasta era şi caracteristica redutelor turceşti, construite după toate regulile artei militare, ceea ce le făcea inexpugnabile. Ca poziţie, Rahova se afla între Vidin şi Plevna. După eşuarea ultimului asalt asupra Plevnei (26 – 30 august 1877), Consiliul de război de la Radeniţa a ajuns la concluzia că Plevna nu poate fi cucerită printr-un atac general, hotărând să se treacă la asediu îndelungat. Blocându-se orice legături cu exteriorul, urma să se aştepte ca miile de turci, aflaţi sub comanda cunoscutului general Osman Paşa, să-şi epuizeze proviziile şi să capituleze.
Maia - dezvoltator imobiliar
Luni, 09 Martie 2026 10:20
Primăvara e perioada în care fiecare își reorganizează planurile. Unii schimbă agenda. Alții schimbă orașul. Cei mai inspirați schimbă locul în care ajung seara.
La MAIA Craiovei 2, începuturile vin și cu beneficii financiare reale. În cadrul campaniei, modul în care îți structurezi plata îți poate aduce reduceri de până la 10%.
25% avans: 2% discount
50% avans: 5% discount
50% avans + diferența în tranșe: până la 10% discount.
Mai multe articole..
Pagina 37 din 2959
«ÎnceputAnterior31323334353637383940UrmătorSfârşit»



















