ATITUDINE IN ARGES
Daniel David: ”Evaluarea Națională este neobișnuită pentru Uniunea Europeană”
Marţi, 30 Septembrie 2025 10:30
Ministrul Educației, Daniel David, a revenit cu promisiunea de a schimba Evaluarea Națională la clasa a VIII-a, pe care o consideră nepotrivită și neobișnuită pentru ceea ce se întâmplă în UE. Modificările ar putea avea loc peste doi sau trei ani, în funcție de felul în care se așează lucrurile în Educație. Elevii care termină gimnaziul ar putea susține mai multe probe la intrarea la liceu. În vară, David susținea că este nevoie de testarea la mai multe discipline, care ar putea cuprinde limba română, matematică, biologie, fizică și chimie.
RĂMĂȘAGUL LUI VODĂ CARAGEA!
Miercuri, 27 Noiembrie 2024 11:05
Era iunie 1818. Domnia lui Ioan Vodă Caragea ajungea pe sfârșite, după ce, în 1812, începuse cu mari ghinioane. De cum a sosit la București, după o perioadă de administrație rusească, chiar în prima noapte, Curtea domnească din Dealul Spirii (Curtea Nouă) a fost mistuită de un incendiu de mare violență. Și, pentru ca nenorocirea să fie mai grea, la scurt timp, unul dintre soldații turci care-l însoțise, s-a îmbolnăvit de ciumă, contaminat la Istanbul, unde molima făcea ravagii. Răspândită de la soldat, în mai puțin de un an, ciuma ,,moartea neagră” cum i se mai spunea a cuprins toată țara, devenind una dintre cele mai devastatoare epidemii din istoria noastră.
Se lucrează pe strada Tineretului din Craiovei, în zona Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”
Luni, 14 Aprilie 2025 15:11
Primăria Pitești anunță că pe strada Tineretului din cartierul Craiovei, în zona Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, este deschis un șantier pentru lărgirea carosabilului și modernizarea rețelei de alimentare cu apă.
”Cele două proiecte, realizate de Primăria Municipiului Pitești și Apă Canal 2000 SA, se desfășoară simultan, astfel încât disconfortul resimțit de cetățeni și de participanții la trafic să fie redus la minimum.
1. Lărgirea străzii Tineretului – zona Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”
Lucrările, finanțate din bugetul local, au început în luna februarie și vizează o porțiune de aproximativ 220 de metri liniari. Proiectul urmărește modernizarea infrastructurii rutiere, creșterea siguranței și fluidizarea traficului în zona intens circulată din fața școlii.
Intervențiile prevăzute includ:
• Frezarea stratului de asfalt existent (6 cm);
• Montarea unei geogrile pentru consolidarea drumului;
• Așternerea unui nou strat de rulare din beton asfaltic (BA16, 6 cm);
• Amenajarea unei benzi de staționare în fața școlii, pentru oprirea în siguranță a autovehiculelor;
• Refacerea trotuarelor pe ambele părți ale străzii.
Dosarul vaccinurilor loveşte din nou! Pfizer cere României să cumpere cele 28 de milioane de vaccinuri anti-COVID pe care le-au comandat Cîţu & Co.!
Marţi, 23 Ianuarie 2024 07:00
Scandalul vaccinurilor anti-COVID e departe de a se încheia. România este dată în judecată de compania Pfizer care cere ţării noastre să cumpăre cele 28 de milioane de vaccinuri anti-COVID pe care le-au comandat fostul ministru, Florin Cîţu, foştii miniştri ai Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi Ioana Mihăilă, cu participarea argeşeanului Valeriu Gheorghiţă, care a coordonat campania naţională de vaccinare.
Potrivit G4media.ro, România a fost dată în judecată într-un proces care ne-ar putea costa cel puțin jumătate de miliard de euro. Compania Pfizer, cea care produce vaccinuri anti-COVID, ne cere în instanță să cumpărăm 28 de milioane de doze de ser pe care le-am comandat.
Pro Infrastructura: ”Sperăm că graba nu a stricat treaba. S-a lucrat pe umezeală/ploaie și temperaturi neprielnice, atât la Merișani cât și la Bascov”
Marţi, 17 Decembrie 2024 10:27

Asociația Pro Infrastructura, care monitorizează marile lucrări de infrastructură care se realizează în România, a scris pe site-ul propriu despre deschiderea circulației pe lotul 5 al Autostrăzii Sibiu-Pitești, care s-a realizat cu 8 luni mai devreme.
”Fericitul eveniment are o poveste de tip roller coaster. În previziunile noastre de început de an, dădeam șanse 50/50. Antreprenorul general, WeBuild, s-a mișcat bine în prima parte a anului și vara ne-a prins cu șantierul avansat pe jumătatea sa sudică, fiind perfect fezabilă inaugurarea parțială anticipată, în decembrie. Însă în vară s-au acutizat tensiunile dintre constructor și autoritățile din CNAIR și minister legate de problemele de execuție de la podul suspendat de la Brăila.
Mai multe articole..
- CCR a respins definitiv candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale
- Colegiul Național „Zinca Golescu” din Pitești - școală pilot în anul școlar 2025-2026
- Caz grav în Argeș! Gheorghe Voicu, primarul din Bârla, a fost lovit și amenințat de un cetățean: „Îți dau în cap și te omor”
- RUBRICA LUI NEA MÎNDRUȚĂ
Pagina 422 din 2959
«ÎnceputAnterior421422423424425426427428429430UrmătorSfârşit»



















