ATITUDINE IN ARGES
Daniel David: ”Din 2026, plata cu ora ar putea fi diferențiată”
Luni, 01 Septembrie 2025 06:37
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că plata cu ora ar putea fi diferențiată pentru profesorii care predau în mediul rural, comparativ cu cei care au ore în urban. Practic, dascălii care predau la țară ar putea fi remunerați mai bine., conform Edupedu.ro.
Aproximativ 40% dintre cadrele didactice predau și la plata cu ora în anul școlar 2025-2026, pe bani mai puțini, întrucât Guvernul a decis diminuarea sumelor acordate pentru plata cu ora în învățământ.
Afacerist judecat că a desfășurat activități de contabilitate fără drept
Joi, 16 Noiembrie 2023 11:16
Un administrator al unei firme din Argeș a fost trimis în judecată, la începutul lunii noiembrie 2023, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi. Gheorghe S. este acuzat că desfășoară activități de contabilitate, audit financiar și consultanță în domeniul fiscal, fără a deține calitatea de expert contabil sau contabil autorizat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR).
Rubrica lui Nea Mândruță
Marţi, 29 Octombrie 2024 12:36
Locuri de muncă
Joburi, astăzi, oferite?
Argeșul ar fi codaș,
dar ofertele-s mărite,
însă nu prea sunt... urmași!
Tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova-Pitești, aproape de inaugurare
Joi, 21 Noiembrie 2024 11:05
Veștile bune continuă! În această perioadă are loc o mobilizare exemplară pe Drumul Expres Craiova-Pitești, pe care se va putea circula până la sfârșitul anului, de la un capăt la altul. De altfel, Tronsonul 4 (Colonești-Albota) va fi inaugurat în curând.
Potrivit Digi24.ro, tronsonul patru din Drumul Expres Craiova-Pitești, care are o distanță de 31 de kilometri, a costat aproximativ 755 de milioane de lei. Lucrările au început aici în 2021 și vor fi gata în câteva zile. După cum a anunțat CNAIR, Drumul Expres Craiova-Pitești (121 Km) va fi gata până la sfârșitul acestui an.
Băsescu, despre Călin Georgescu: ”Şarlatanul”
Marţi, 25 Februarie 2025 12:21
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a comentat pe Facebook despre suveranistul Călin Georgescu. În ultima vreme, SUA ne trimit mesaje pentru a-l alege pe Călin Georgescu în funcția de președinte al României.
Șarlatanul. Se pare că Georgescu a reuşit cea mai incredibilă performanţă. Este susţinut în acelaşi timp şi de români şi de ruşi şi de americani. Mare talent”, a scris azi pe Facebook Traian Băsescu.
Recent, Băsescu declara:
„Eu sper ca domnul Călin Georgescu să nu ajungă președintelele României. Pentru că nu mi-aș dori ca România să aibă președinte un Mesia, și să ajungem după șase luni să spunem că ce bine era dacă era Iohannis.
Mai multe articole..
- Joi, 20 martie, ședință extraordinară la CL Pitești
- Profesorul Cătălin Nedelcu: ”Învățământul e dinamitat pe Valea Râului Doamnei! Din șase comune, în cinci vor funcționa clase simultane la gimnaziu”
- Apă Canal 2000 SA Pitești - facilități acordate utilizatorilor
- Pădurar din Argeș, trimis în judecată pentru fals intelectual
Pagina 458 din 2959
«ÎnceputAnterior451452453454455456457458459460UrmătorSfârşit»



















