ATITUDINE IN ARGES
Nicio primărie din România nu a cerut bani pentru reabilitarea școlilor cu risc seismic
Miercuri, 12 Martie 2025 10:06
La 48 de ani de la devastatorul cutremur din 4 martie 1977, aflăm că doar 55 de școli din toată țara au fost verificate vizual pentru risc seismic în 2024. De asemenea, nicio primărie din România nu a cerut bani pentru consolidare, deși există un buget de 1 miliard de lei alocat pentru acest aspect. Aceste informații au fost făcute publice de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Peste 6.500 de clădiri din sectorul de educație (45%) sunt expuse unui nivel de hazard seismic mediu, iar aproape 1.600 de clădiri de educație sunt expuse unui nivel de hazard seismic ridicat, potrivit unui raport publicat de Strategia Națională de Reducere a Riscurilor Dezastrelor Naturale 2024-2035, citat de Edupedu.ro.
Cristian Gentea: ”Nicolae Dobrin, etern în inimile noastre!”
Marţi, 26 August 2025 06:50
Legendarul Nicolae Dobrin ar fi împlinit astăzi 78 de ani, prilej cu care primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a transmis un mesaj.
”Astăzi, dacă s-ar mai fi aflat printre noi, ar fi împlinit 78 de ani. Prințul din Trivale rămâne pentru totdeauna un simbol al FC Argeș și al fotbalului românesc.
Îmi doresc ca echipa noastră să continue jocurile foarte bune și să cinstească memoria lui așa cum se cuvine! Îi mulțumesc doamnei Gica Dobrin pentru sprijinul și apropierea față de clubul nostru!
Nicolae Dobrin nu va fi uitat niciodată!”, a transmis primarul Piteștiului, Cristian Gentea.
Viceprimarul a fost ales la Vlădești cu o zi înainte de demiterea primarului
Marţi, 31 Octombrie 2023 16:19
# Schimb de putere între PSD și PNL # Primarul Cristian Dică Hristu (foto sus) și-a pierdut mandatul
Cristian Dică Hristu, primarul de la Vlădești, și-a pierdut funcția după ce a a fost condamnat pentru transport ilegal de lemne. Prefectului județului Argeș a emis vineri, 27 octombrie, ordinul de încetare a mandatului edilului înainte de termen. Este pentru a doua oară, în acest mandat, când prefectul Radu Perianu demite un ales local la Vlădești. A fost afectată întreaga conducere a Primăriei. În noiembrie 2021 a fost emis un ordin de demitere pe numele lui Emil Bușescu din Consiliul Local Vlădești, nimeni altul decât viceprimarul localității și finul primarului Cristian Dică Hristu, după ce a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI).
Semnal editorial. Daniela Voiculescu - ”YNA JOY, memories of Atlantis”
Luni, 21 Octombrie 2024 11:27

La Editura Napoca Star, din Cluj, a văzut, recent, lumina tiparului, volumul de poezii al Danielei Voiculescu, ”YNA JOY, memories of Atlantis”. Poeme scrise între anii 2011 și 2024 din care răzbate, imediat, maturitatea poetică.
Daniela Voiculescu amestecă aici, într-o paletă miraculoasă, trăiri interioare, natură, culori fantastice, iubirea și chiar comuniunea cu zeii. Alchimia funcționează, rezultând creații poetice remarcabile. Minunile apar la tot pasul, chiar dacă ești un fluture, sau o aripă de fluture: ”să ai grijă, dragul meu... să ai mereu la tine / o pereche de ochelari pentru a vedea minunile! / să ai o pereche de mănuși, pentru a nu atinge / îngrijorarea înserărilor, momentul când inima / coase, cu firul ultramarin al intuiției... un fum / risipitor de dor!” (Scrisoarea unei aripi de fluture).
Atenție la facturi! Scade, sau crește prețul energiei din 2025?
Marţi, 12 Noiembrie 2024 11:05
De la 1 aprilie 2025, prețul energiei va fi mai mic de 1,3 lei pe kWh. Totuși, unii furnizori au anunțat majorarea prețurilor, iar ministrul Energiei, Sebastian Burduja, îi sfătuiește pe consumatori să se uite cu atenție pe comparatorul de prețuri de pe site-ul ANRE și să-și schimbe furnizorul cu altul care le oferă un preț mai mic.
„Românii ar trebui să se uite pe comparatorul de prețuri de pe site-ul ANRE și să aleagă furnizorul cu cel mai mic preț. Există acolo cel puțin două oferte cu preț mai mic decât plafonul de 1,3 lei”, a declarat, pentru HotNews.ro, Sebastian Burduja.
Mai multe articole..
Pagina 471 din 2959
«ÎnceputAnterior471472473474475476477478479480UrmătorSfârşit»



















