ATITUDINE IN ARGES

Românii din categorii vulnerabile vor primi vouchere pentru energie până la finalul anului

Luni, 23 Februarie 2026 10:32

Românii care se află în situații vulnerabile vor primi un ajutor financiar pentru a-și achita facturile la energie până la finalul lui 2026. La acest moment, peste 710.000 de persoane se află deja în această situație.

„Continuăm acordarea voucherelor de energie. Peste 710.000 de români primesc deja acest sprijin, iar măsura merge mai departe până la finalul lui 2026. Cei care au nevoie şi îndeplinesc condiţiile pot depune în continuare cereri pentru a beneficia de acest ajutor. Într-o perioadă grea, trebuie să-i sprijinim cât mai mult pe cei vulnerabili.

 

„Ziua Carierei”, la Biblioteca Județeană Argeș

Luni, 23 Martie 2026 10:18

Joi, 19 martie 2026, la Pitești, zeci de tineri care au crescut în sistemul de protecție din Argeș au demonstrat că visurile pot prinde contur atunci când există sprijin, încredere și oameni care cred în tine. În Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” a avut loc cea de-a VI-a ediție a evenimentului „Ziua Carierei”.

Evenimentul, organizat de DGASPC Argeș, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș și în parteneriat cu Asociația Oamenilor de Afaceri Argeș și Biblioteca Județeană, a adus împreună tineri aflați la început de drum și profesioniști din diverse domenii.

Dincolo de informații și oportunități, ziua a fost despre oameni și despre curaj. Printre cei prezenți s-au regăsit și tineri care au reușit deja să își croiască un drum: un fost beneficiar al sistemului este astăzi medic rezident cardiolog, iar o tânără urmează cursurile Facultății de Medicină, cu gândul de a salva vieți.

Transportul județean cu maxi-taxi în pericol?!

Luni, 30 Martie 2026 10:26

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a anunțat, săptămâna trecută, că municipalitatea are probleme serioase cu operatorii de transport care efectuează curse între Pitești și alte localități ale Argeșului. Practic, firmele implicate nu și-au luat aviz pe anul 2026, iar Gentea promite că de la 1 aprilie nicio societate de transport nu va mai avea voie să intre în municipiul reședință de județ, dacă nu are aviz. Și nu e păcăleală!

În cazul în care se vor lua măsuri drastice, cei mai dezavantajați vor fi, bineînțeles, călătorii, care nu se vor mai putea deplasa din localitatea de domiciliu la Pitești, unde studiază, lucrează sau au treburi de rezolvat.

 

Organizațiile PSD din Albeștii de Muscel, Bughea de Sus și Bughea de Jos și-au ales noile echipe de conducere!

Marţi, 21 Aprilie 2026 10:38

Recent, au avut loc Adunările Generale de Alegeri în Organizațiile PSD din Albeștii de Muscel, Bughea de Sus și Bughea de Jos.

La Bughea de Jos, primarul Bogdan Oancea a fost reales în funcția de președinte al organizației locale, reconfirmând sprijinul de care se bucură în rândul colegilor și al comunității. La Bughea de Sus, președinte a fost ales consilierul local Valeriu Pepenel, iar la Albeștii de Muscel consilierul local Corinel Țigău. Sunt oameni dintre oamenii locului care cunosc bine problemele comunităților și care vor munci pentru dezvoltarea comunelor lor.

Spitalul Orășenesc Mioveni - analize medicale gratuite

Miercuri, 22 Aprilie 2026 10:38

 

# Analize medicale gratuite efectuate de Spitalul Orășenesc Mioveni, cu punct de recoltare la Policlinica Mioveni

Spitalul Orășenesc Mioveni oferă pacienților și tuturor cetățenilor interesați pachetul de servicii medicale de bază în asistență medicală ambulatorie de specialitate, pentru specialitățile paraclinice.

Conform contractului încheiat cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate Argeș, în baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist, Spitalul Orășenesc Mioveni realizează gratuit analize medicale de laborator.

 

 

Pagina 49 din 2959

«ÎnceputAnterior41424344454647484950UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea