ATITUDINE IN ARGES

Ministrul Muncii – vești bune pentru o anumită categorie de pensionari

Joi, 03 Octombrie 2024 11:50

Săptămâna trecută, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a participat la "Ziua Porţilor Deschise", eveniment organizat de Asociația Națională a Surzilor din România, cu ocazia împlinirii a 105 ani de existenţă a asociaţiei. Cu acest prilej, argeșeanca Simona Bucura-Oprescu a anunțat că persoanele care au deficienţe auditive și care se vor pensiona ar putea beneficia de un coeficient de solidaritate şi de puncte de sprijin.

”Împreună găsim soluţii, astfel încât, complementar noii legi a pensiilor, ale căror efecte pentru comunitatea dumneavoastră le cunoaştem cu toţii, dar care are ca principal pilon contributivitatea, care vă menţine în continuare stagiile scurte de cotizare, dar faţă de care venim cu o soluţie

 

Bolojan: ”Avem la Senat instituții scăpate de sub control”

Miercuri, 22 Ianuarie 2025 13:56

 

 

Aproape 200 de angajați ai Senatului își vor pierde locurile de muncă, după cum a anunțat Ilie Bolojan. Mulți dintre salariați sunt plantați politic și multe instituții sunt scăpate de sub control.

„Una din competențele principale este controlul parlamentar și parlamentul cred că trebuie să-și întărească această autoritate. Avem foarte multe instituții în coordonare, care din punctul meu de vedere, o parte sunt scăpate de sub control.

Primarul Cristian Gentea: ”Piteștiul are, începând din 29 ianuarie 2025, unul dintre cei mai promițători viceprimari!”

Luni, 03 Februarie 2025 14:06

Lucrețiu Tudor este noul viceprimar al Piteștiului și a fost ales în această funcție de 13 din cei 25 de aleși locali au municipiului. Numele său este legat de performanța din domeniile finanțelor publice și antifraudă. În plus, în mandatul 2020-2024, Lucrețiu Tudor a ocupat postul de city-manager al Piteștiului.

Invitat la emisiunea ”Cafeaua cu piper” de la Antena 3 Pitești, primarul Cristian Gentea a mărturisit că Lucrețiu Tudor și-a exprimat dorința de a fi viceprimar înainte de alegerile locale din 9 iunie 2024. Și cum edilul a fost foarte mulțumit de toată activitatea administrativă a lui Lucrețiu Tudor, l-a susținut în acest demers.

 

Ministrul Educației drege busuiocul după ce a crescut norma didactică. Profesorii vor putea preda și alte discipline din aria curiculară

Luni, 28 Iulie 2025 12:43

Cu o normă de 20 de ore de predare pe săptămână, în loc de 18 ore, profesorii se transformă în navetiști. Mulți sunt deja, dar ar putea preda la trei școli, acum predând la două. Și totuși, ministrul Educației, Daniel David face marele anunț! Cadrele didactice vor putea preda mai multe discipline din aceeași arie curriculară. Decizia a venit pentru a evita fragmentarea normei didactice. Vestea e una bună, dar nu-i va avantaja pe toți profesorii.

Povestea asta cu creșterea normei didactice pentru a face economie la bugetul de stat, pute. David vrea ca dascălii să muncească mai mult pe aceiași bani și, dacă se poate, să nu facă noi angajări în acest an școlar. Dar o normă mai mare îi pune pe drumuri pe profesori.

Exclusiv! Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici a venit să se reculeagă la biserica din satul natal

Luni, 24 Iulie 2023 12:33

# Alături i-au fost nepoții, strănepoții și stră-strănepoții, adunați din întreaga lume

La numai câteva zile după sărbătorirea de care a avut parte, la împlinirea a 100 de ani, în Aula Academiei Române, academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici a sosit, împreună cu o parte a familei, într-o vizită fulger, în comuna natală.

Motivul vizitei? Venirea, din alte țări ale Europei, unde locuiesc, a nepoților, strănepoților și stră-strănepoților. Academicianul a ținut să le arate biserica din satul natal – ctitorie a familiei – dar și fostele proprietăți ale boierilor Bălăceanu-Stolnici din localitate: conacul, moara etc.

 

Pagina 519 din 2959

«ÎnceputAnterior511512513514515516517518519520UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea