ATITUDINE IN ARGES
Cazul educatoarei care a agresat trei copii. Șefa Serviciului Creșe Pitești: „O să prezint soluția de condamnare personalului ca să înțeleagă că nu există loc de așa ceva”
Luni, 24 Iulie 2023 12:29
# Educatoarea condamnată a contestat decizia instanței
O educatoare de la Creșa nr. 6 Trivale din municipiul Pitești a fost condamnată la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru purtare abuzivă. Judecătoria Pitești i-a interzis inculpatei și dreptul de a exercita profesia de educator. Hotărârea nu este definitivă. Femeia a constestat, deja, hotărârea instanței. Trei copii, în vârstă de trei ani, au fost agresați la creșă de cea care trebuia să îi îngrijească. Totul a ieşit la iveală după ce un părinte a observat răni pe corpul copilului.
Petruța I., educatoare de la Creșa nr. 6 Trivale, este acuzată că, între aprilie - mai 2022, a strâns de gât și trântit cu fundul de oliță o fetiță, că a lovit cu palma în zona feței un băiețel, iar pe un alt băiat l-a făcut nesimțit. Cei trei copilași nu împliniseră în momentul producerii evenimentului vârsta de patru ani.
RUBRICA LUI NEA MÎNDRUŢĂ
Marţi, 27 August 2024 11:33
MINISTRUL MUNCII
Pensie, pensie şi iar pensie,
Însă nu vă fie frică,
Este ca şi o suspensie...
Nu scade, cât e de mică!
Vizită pe șantierul Autostrăzii Sibiu-Pitești, secțiunea 4 Tigveni-Curtea de Argeș
Miercuri, 02 Octombrie 2024 11:50
# Au fost forate două treimi din lungimea ambelor fire de tunel
Săptămâna trecută, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a vizitat șantierul secțiunii 4 Tigveni-Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu-Pitești. Lucrările sunt în toi, fiind mobilizați 650 muncitori și 200 utilaje și echipamente de construcții. Potrivit oficialului, au fost forate două treimi din lungimea ambelor fire de tunel care se execută pe sub Dealul Momaia din județul Argeș.
”Am fost pe șantierul secțiunii 4 Tigveni-Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu-Pitești, unde construim primul tunel rutier la nivel de autostradă de pe acest drum de mare viteză pe sub Dealul Momaia din județul Argeș, pentru a verifica progresul lucrărilor.
Ilie Bolojan, dezminte sondajele care-l dau pe Georgescu câștigător al prezidențialelor
Miercuri, 22 Ianuarie 2025 11:11
Șeful PNL, Ilie Bolojan, spune că nu sunt credibile sondajele de opinie care spun că suveranistul Călin Georgescu ar obține 38% la prezidențiale, dacă alegerile ar avea loc duminică.
„Datele pe care mi le-ați anunțat nu concordă cu realitatea. Până nu discutăm în interiorul PNL aceste analize, nu pot să fac comentarii publice. Este o chestiune de respect față de colegi și față de dvs., iar eu niciodată nu am fost de acord să arunc pe piață sondaje de opinie coafate, care sunt invalidate după aceea de realitate. Știți ce s-a întâmplat? Și în ceea ce privește sondajele de opinie, având în vedere malpraxisul sociologic practic de-a lungul ultimelor cicluri electorale, eu aș fi foarte rezervat să mă mai iau după astfel de anunțuri”, a spus Bolojan., potrivit Știripesurse.ro.
Cine este noul viceprimar al Piteștiului?
Miercuri, 29 Ianuarie 2025 18:03
S-a încheiat votul în Consiliul Local! Noul viceprimar al Piteștiului este social-democratul Lucrețiu Tudor, fost city-manager al municipiului în mandatul 2020-2024. Acesta a fost votat de 13 din cei 23 de consilieri locali.
Lucrețiu Tudor are o carieră de invidiat în domeniul finanțelor publice și antifraudă.
Mai multe articole..
Pagina 521 din 2959
«ÎnceputAnterior521522523524525526527528529530UrmătorSfârşit»



















