ATITUDINE IN ARGES
Ministrul Daniel David: ”S-ar putea să nu încheiem contracte noi de muncă în Educație”
Miercuri, 23 Iulie 2025 07:49
Ministrul Educației, Daniel David, face un anunț uluitor – este posibil ca niciun nou profesor să nu mai intre în sistem în acest an. Deci, deși au promovat concursul de Titularizare, dascălii debutanți ar putea să nu aibă șansa de a se angaja.
”Contractele de muncă în vigoare sunt protejate. S-ar putea să nu încheiem unele noi. Nu știu. Acum avem concursul de titularizare. Trebuie să vedem câți au luat nota peste șapte, câte posturi de titularizare vor fi acoperite, câți au luat peste cinci și pot fi suplinitori.”, a declarat Danie David, potrivit Edupedu.ro.
VICTOR HUGO ȘI ROMÂNII
Vineri, 30 August 2024 10:29
Unul dintre cei mai mari poeți ai lumii, personalitate de primă seamă a vieții culturale și publice din Franța secolului al XIX-lea, Victor Hugo a fost, în viața sa îndelungată, sensibil la orice manifestare de progres, în orice colț de lume s-ar fi întâmplat. Spunând că ,,românii sunt romani, francezii latini; suntem același neam; avem același viitor” la 11 august 1864, convins că legăturile franco-române erau firești, Hugo adresa o emoționantă misivă lui Anastase Panu, aflat în Occident, considerându-l a fi ,,compatriot” și ,,frate”, iar ,,autonomia și libertatea română” - ,,parte esențială din civilizația Europei”.
Fostul polițist Cristian Cioacă mai rămâne cel puțin câteva luni în închisoare
Luni, 24 Iulie 2023 12:05
# Următoarea cerere de liberare condiționată poate fi făcută în noiembrie 2023
Fostul polițist Cristian Cioacă mai rămâne la închisoare câteva luni. Judecătoria Pitești a respins, pe 19 iulie, propunerea de liberare condiționată, considerând că nu au fost îndeplinite condițiile. Unul dintre motivele care au condus la această decizie este faptul că acesta nu a plătit niciun bănuț din despăgubirile civile datorate familiei Ghinescu. Hotărârea instanței nu este definitivă!
Deși Comisia Penitenciarului Mioveni l-a propus pentru liberare condiționată, Judecătoria Pitești a respins cererea. Următoare cerere de liberare condiționată poate fi făcută abia în noiembrie 2023.
Autostrada de Centură, veriga lipsă între Portul Constanța și Pitești, nu va fi gata nici în 2024
Miercuri, 02 Octombrie 2024 11:50
Se lucrează pe Autostrada de Centură, care va lega Constanța de Pitești, fără a mai trece prin București, dar lucrările nu vor fi gata nici până la finele lui 2024, deși inițial se spunea că va fi dată în folosință în anul 2022.
”Să unești Constanța de Pitești, ocolind complet Bucureștiul e de mare efect”
În prezent, în jurul Capitalei se construiește un nou inel rutier de mare viteză care să ocolească Bucureștiul. În zona de Sud măsoară aproape 50 de kilometri și a fost împărțită în 3 loturi – de la Autostrada Soarelui A2 la est, la Autostrada A1 București – Pitești în vest. Potrivit HotNews.ro, Lotul 1 și Lotul 2, de la A2 la DN6, au fost deschise anul trecut și în acest an, dar Lotul 3 din A0 Sud a rămas singurul lipsă care să lege A1 de A2 (Portul Constanța de Pitești, fără ca traficul de tranzit să mai treacă prin București sau pe actuala șosea de centură).
Orban: ”CCR poate, logic, să interzică și candidatura lui Călin Georgescu“
Miercuri, 22 Ianuarie 2025 10:34
Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, a declarat la B1Tv că CRR ar putea să-i interzică lui Călin Georgescu să candideze la președinția României, la fel cum a procedat în cazul Dianei Șoșoacă. La acest moment, Georgescu e primul în sondajele de opinie în ceea ce privește intenția de vot a electoratului pentru prezidențiale.
„CCR a anulat alegerile prezidențiale. Avea posibilitatea să anuleze fie turul 1, fie turul 2. Deși validase turul 1, a decis să îl anuleze ulterior. Decizia s-a bazat pe suspiciuni că Georgescu ar fi fost susținut prin mijloace frauduloase. O CCR care a interzis candidatura Dianei Șoșoacă și a anulat alegerile poate, logic, să interzică și candidatura lui Călin Georgescu“, a declarat Ludovic Orban la B1 Tv.
Mai multe articole..
- Consiliul Local Pitești își votează viceprimarul!
- CCR: Creșterea normei didactice de predare de la 18 la 20 de ore pentru profesori nu încalcă Constituția
- Romsilva și ANAF-ul vor să recupereze prejudiciile din dosarele Cheresteaua II și III
- ”ÎNTRE SACRU ȘI PROFAN” - NOUA EXPOZIȚIE DE ARTĂ PLASTICĂ DE LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ
Pagina 522 din 2959
«ÎnceputAnterior521522523524525526527528529530UrmătorSfârşit»



















