ATITUDINE IN ARGES

Ionuț Moșteanu cere desecretizarea ajutorul pe care România îl acordă Ucrainei

Luni, 21 Iulie 2025 06:29

Ministrul Apărării, argeșeanul Ionuț Moșteanu, a adus în discuție desecretizarea ajutorului pe care România îl acordă Ucrainei în războiul cu Federația Rusă.

„În mod constant, de când a început războiul, România ajută Ucraina şi cu echipament şi cu muniţie. Şi, până acum, a fost o decizie de a nu fi făcute publice anumite ajutoare. E o discuţie pe care o vom avea între Guvern şi Preşedinţie pentru a stabili cum vom face în viitor, dacă vom spune public şi eu cred că putem să spunem. Sunt lucruri cu care i-am ajutat şi îi ajutăm în continuare, destul de frecvent, pe ucraineni să se apere”, a afirmat Moşteanu, întrebat dacă România continuă să ajute Ucraina cu arme şi echipamente militare, potrivit Agerpres.

 

Primarul de la Vlădești va scăpa de dosarul penal

Miercuri, 28 Iunie 2023 12:10

 

# Curtea de Apel Pitești a stabilit primul termen de judecată abia în noiembrie, când faptele sunt deja prescrise

Cristian Hristu-Dică, primarul de la Vlădești, a făcut apel în dosarul în care a fost condamnat pentru transport ilegal de lemne. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Pitești care a stabilit primul termen de judecată abia pe 6 noiembrie 2023. Un lucru e clar! Edilul va scăpa, astfel, mai mult ca sigur de dosarul penal. În cazul infracțiunii pentru care a fost condamnat, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de doar trei ani, iar acesta se împlinește la sfârșitul lunii octombrie. Adică înainte de a se începe judecata la Curtea de Apel Pitești.

RUBRICA LUI NEA MÎNDRUŢĂ

Miercuri, 17 Iulie 2024 07:43

 

MAGIUN DE TOPOLOVENI

Când e vorba de magiun,

Satură puţin şi bun,

Că cine exagerează,

La el doctorul urmează!

 

PRIMARUL DIN ŞTEFĂNEŞTI

 

Procesul nu te-a durut,

Că de, ca primar exişti,

De trei ori ai tot pierdut,

Însă tu... tot mai insişti!

 

Investiții importante în infrastructura școlară la Mioveni și Davidești

Joi, 12 Septembrie 2024 11:30

# 2 milioane de euro pentru modernizarea școlilor din cele două localități

# Lista unitățile școlare care vor beneficia de dotări moderne

Școlile din Mioveni și comuna Davidești vor beneficia de dotări moderne prin intermediul proiectului „Dotarea cu echipamente digitale a unităților de învățământ”. Acest proiect, finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 15 – Educație, are o valoare de aproximativ 2 milioane de euro și face parte din apelul de proiecte „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe”.

Argeșeanul Daniel Constantin – propus pentru funcția de secretar general al Guvernului

Luni, 13 Ianuarie 2025 12:41

Daniel Constantin, fost deputat liberal de Argeș, în mandatul 2024-2028 e pe cale să pună mâna pe o funcție importantă, după ce a ratat intrarea în Parlament. Constantin este susținut de liderul PNL, Ilie Bolojan, pentru postul de secretar general al Guvernului.

La parlamentarele din decembrie anul trecut, argeșeanul nostru a fost cap de listă pentru Camera Deputaților la PNL Teleorman, dar nu a reușit să obțină un mandat. Ba mai mult, fiind și președinte al organizației a bifat cel mai mare eșec din istoria filialei – niciun parlamentar. Și cu toate că în cariera sa a fost traseist politic, chiar și organizațiile le-a schimbat ca pe ciorapi, Daniel Constantin a reușit să-l convingă și pe Ilie Bolojan că merită un loc în echipa sa. În trecut, Constantin a fost deputat de Argeș și de București, dar și Ministru al Agriculturii. Decizia finală va fi luată luni, 13 ianuarie, în Biroul Politic Național. În primă instanță, Mihai Voicu era luat în considerare pentru această funcție, dar Bolojan l-a refuzat.

 

Pagina 546 din 2959

«ÎnceputAnterior541542543544545546547548549550UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea