ATITUDINE IN ARGES
Istorii neconvenționale. Mangafaua în comunism
Marţi, 01 Aprilie 2025 10:03
Personajul de mai jos îl întâlnim deseori în istoria noastră modernă și contemporană. El îsi clamează cu orice prilej atașamentul față de autorități și, cu același tupeu, își cere drepturile care consideră că i se cuvin. Este o dovadă vie a unei expresii din popor cu mult tâlc: „Prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul” Relatarea sa este expusă sub forma oficială, care se folosea la vremea când comuniștii se găseau într-o amplă ofensivă pe toate fronturile pentru impunerea noului regim. Am păstrat forma originală a textului, pentru a nu știrbi cu nimic umorul care l-ar face invidios chiar și pe marele Caragiale.
Și politică, da` și afaceri! Firma familiei liberalului Alecsei bate, în luptă dreaptă, Universitatea de Medicină și Farmacie din București
Luni, 09 Februarie 2026 10:24
Gheorghe Alecsei este, de câșiva ani buni, pe cai mari. După ce a ocupat diverse funcții importante pe la Capitală, argeșeanul nostru s-a oprit tocmai tocmai în Parlamentul României, unde este șeful Direcţiei generale pentru cooperare parlamentară externă. Dar nu despre asta e vorba. Firma familei, Aqua Termo Sanit a bătut, la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București. La o licitație unde oferta firmei nu a fost tratată corespunzător.
După expirarea plafonării prețurilor la gaze, consumatorii casnici vor fi protejați de stat
Miercuri, 11 Februarie 2026 10:23
# Unii spun că e bine, alții că ne întoarcem la statul totalitar
La data de 31 martie va expira plafonarea prețurilor la gaze, iar teama populației este că prețurile vor crește necontrolat. Pentru a evita ca producătorii, transportatorii și distribuitorii de gaze naturale să sufoce piața de energie cu prețuri uriașe, Guvernul pregătește măsuri pentru protejarea consumatorilor casnici.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că, în acest an, statul va administra prețul la gaze pentru populație și pentru CET-uri.
Dialoguri culturale la Filarmonica Pitești. Ambasadorul României în Japonia, invitat special
Luni, 16 Martie 2026 10:09
La Filarmonica Pitești a avut loc o nouă ediție a seriei culturale „Dialogurile Filarmonicii”, avându-l ca invitat pe istoricul și diplomatul Ovidiu Raețchi, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Japonia. Conferința, intitulată „Despre Orient și istoria sa complicată”, a oferit publicului o analiză asupra evoluției civilizațiilor orientale și a complexității istorice și culturale a acestei regiuni.
Evenimentul a fost moderat de sociologul Octavian Mihail Sachelarie, fost manager al Bibliotecii Județeane „Dinicu Golescu” Argeș, care a facilitat dialogul dintre invitat și publicul prezent. În debutul intervenției sale, ambasadorul Ovidiu Raețchi a transmis un mesaj de apreciere pentru comunitatea locală și pentru implicarea acesteia în dezvoltarea relațiilor dintre România și Japonia:
Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni: Canalizarea orașului NU este coș de gunoi!
Marţi, 24 Martie 2026 10:18
Folosirea incorectă a sistemului de canalizare duce la colmatarea rețelei, refulări, mirosuri neplăcute și intervenții costisitoare care afectează întreaga comunitate! Cele mai multe probleme sunt cauzate de șervețele umede care ajung în canalizare.
Orice intervenție a colegilor noștri la rețeaua publică de canalizare presupune un disconfort major pentru cei care locuiesc în zonă, precum și costuri suplimentare în situația în care problemele apar pe rețeaua interioară a imobilelor.
Utilizarea necorespunzătoare a rețelelor de canalizare duce la o creștere a costurilor de întreținere a acestora, costuri suportate indirect de toți utilizatorii.
Mai multe articole..
Pagina 57 din 2959
«ÎnceputAnterior51525354555657585960UrmătorSfârşit»



















