Vineri, 4 octombrie - intrare GRATUITĂ la ZOO Pitești!
Luni, 30 Septembrie 2024 12:21
Grădina Zoologică din Pitești organizează Ziua Porților Deschise, vineri, 4 octombrie 2024, cu prilejul Zilei Internaționale a Animalelor (World Animal Day).
Vizitatorii vor avea intrarea gratuită, indiferent de vârstă, și sunt așteptați, în intervalul orar 10:00 - 18:30, pentru a admira peste 1800 de viețuitoare, în frumosul parc care le găzduiește.
”SILVESTRU D. VOINESCU - O VIAȚĂ PRINTRE CĂRȚI” și ”RADIOGRAFII ARTISTICE” - două noi expoziții la BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ
Luni, 30 Septembrie 2024 12:19
În această săptămână, două expoziții de interes pentru publicul larg vor fi organizate în cadrul SALONULUI de C*ARTE - Ediție in memoriam „SILVESTRU D. VOINESCU” de la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș.
Prima expoziție, intitulată ”SILVESTRU D. VOINESCU - O VIAȚĂ PRINTRE CĂRȚI”, este organizată și va putea fi vizitată în perioada 1 - 5 octombrie la Sala Colecții Speciale de la etajul al II-lea al bibliotecii. Expoziția este dedicată cărturarului Silvestru D. Voinescu (n. 2 ianuarie 1935, Călinești, Muscel - d. 13 septembrie 2005, Călinești, Argeș), fiind un omagiu celui care a fost directorul Bibliotecii Județene Argeș între anii 1964 - 2004.
Apare, la Editura Art Creativ, poemul în proză ”FACĂ-SE VOIA TA. 57 de formule ale acceptării”, autoare, DENISA POPESCU
Luni, 30 Septembrie 2024 12:17
Poetă, realizator TV, jurnalist, critic de artă. Și multe altele, care țin de viața culturală a urbei. Pe toate, Denisa Popescu le face și nu numai atât, ci le face cu măiestrie, cu dăruire, cu suflet. Iată că, deși alocând resurse interioare uriașe altor cauze, mai găsește timp și pentru sine. Al zecelea volum de versuri este la tipar, sub sigla prestigioasei edituri Art Creativ.
Despre această carte, Varujan Vosganian scrie, în prefaţă:
S-au împlinit 15 ani de la ridicarea Episcopiei Argeșului și Muscelului la rang de Arhiepiscopie
Luni, 30 Septembrie 2024 12:12
Pe 26 septembrie – în ziua prăznuirii Sfântului Neagoe Basarab, s-au împlinit 15 ani de când Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a ridicat Episcopia Argeșului și Muscelului la rang de Arhiepiscopie. 
Totodată, ierarhul Calinic a devenit Arhiepiscop al argeșenilor și muscelenilor, într-o ceremonie deosebită care a adunat peste 5000 de credincioși în curtea Catedralei de la Curtea de Argeș.
Specializarea Istorie a Universității Politehnica București – Centrul Universitar Pitești a debutat la ”Noaptea Cercetărilor”
Luni, 30 Septembrie 2024 12:11
Evenimentul ”Noaptea Cercetărilor” s-a dovedit o reală atracție pentru sute de tineri care au participat la laboratoarele de „Materiale Avansate și Tehnici de Radiații X”, prin intermediul cărora au aflat povești surprinzătoare de la profesorii și studenții specializării Istorie, din cadrul Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte din cadrul Politehnica București, Centrul Universitar Pitești.
SALONUL de C*ARTE 2024 - Ediție in memoriam „SILVESTRU D. VOINESCU” LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ
Luni, 30 Septembrie 2024 12:08
În perioada 1 - 5 octombrie 2024, Biblioteca Judeţeană ”Dinicu Golescu” Argeş va organiza SALONUL de C*ARTE - Ediție in memoriam „SILVESTRU D. VOINESCU”, în cadrul căruia vor avea loc o suită de evenimente ce cuprind lansări de carte și dezbateri pe teme literare de actualitate - poezie, roman, filosofie, monografie, interviu, expoziție de carte tematică și de arte textile, prezentare de noutăți editoriale și sesiuni de autografe de la renumiţi autori. 
Dan Rotaru, la al 48-lea volum de poezie!
Luni, 30 Septembrie 2024 12:06
Dan Rotaru, cunoscut poet al iubirii, este în fața unui nou volum, intitulat ”Ocheade”. Poeme care, inițial, au fost oferite prietenilor pe un site de socializare. Mereu tânăr, mereu arzând pentru următorul poem, Dan Rotaru a ajuns, iată, la un record greu de egalat: 48 de cărți de poezie. Și nu se oprește aici!
Cariera i-a fost, de-a lungul anilor recunoscută de numeroase foruri de specialitate. Iată numai câteva din premiile obținute: Premiul literar Argeș (1970), pentru Teama de final; Premiul Convorbiri literare(1971), Festivalul Național Mihai Eminescu, Iași, pentru volumul Plânsul oglinzilor; Premiul Uniunii Scriitorilor, Asociația Scriitorilor Craiova, pentru volumul Sunetul visării (1978), Premiul SLAST pentru poezie (1983), pentru volumul “Să-mi fii duminică în orice zi” (Tratat de iubire).
Cu sprijinul Pepco România și Organizația Umanitară Concordia, micuții salvatori din Argeș se pregătesc să devină eroi
Luni, 30 Septembrie 2024 12:04
25 de elevi de la structura primară a Școlii „Mihai Eminescu” Bradu au învățat despre funcțiile organelor vitale umane și importanța ocrotirii sănătății în cadrul unor ateliere inovatoare organizate de Fundația Leul Albastru într-un proiect finanțat de Pepco România, în cadrul programului Pepcolandia implementat la nivel local de Organizația Umanitară CONCORDIA.
Fundația Leul Albastru a implementat în cadrul școlii de vară de la Centrul de zi Leul Albastru proiectul „Educație pentru viitor – SMART EROU” finanțat de Pepco România, în cadrul programului Pepcolandia implementat la nivel local de Organizația Umanitară CONCORDIA.
Clinica de Medicină Dentară Dr. TEO - Zâmbim oricând împreună! ORTODONȚIA
Luni, 30 Septembrie 2024 12:01
Sănătatea zâmbetului fiecăruia contează la orice vârstă și în orice situație. Succesul tratamentului ortodontic este de a creea un echilibru perfect între toate părțile din cavitatea orală. 
Ortodonția nu se aplică doar pentru aliniamentul perfect al dinților, ci ajunge să fie o componentă importantă în rezolvarea multor afecțiuni cum ar fi:
• Anomalii ale articulației temporo-mandibulare;
• Defecte osoase scheletale maxilare și/sau mandibulare;
Peste 300 de persoane au plecat de la Dacia pentru sume cuprinse între 22.000 și 210.000 lei net
Luni, 30 Septembrie 2024 11:38
Uzina Dacia de la Mioveni se află într-un amplu proces de reorganizare, iar astăzi 309 angajați au plecat voluntar, fiind recompensați cu sume cuprinse între 22.000 și 210.000 lei net. În total, 600 de persoane și-au exprimat dorința de a pleca din companie, dar nu toate au fost acceptate. Liderul Sindicatului Viorel Ungureanu a declarat pentru Puterea.ro că toți angajații afectați de reorganizare au primit soluții: fie li s-a aprobat plecarea voluntară, fie le-au fost păstrate posturile. Aproximativ 50 de persoane vor fi relocate pe alte posturi în cadrul uzinei.
Optimizarea traseelor de transport public de călători - 3 linii și 6 stații noi, în Pitești!
Luni, 30 Septembrie 2024 10:24
Astăzi, 30.09.2024, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a recepționat prima investiție din cele 5 care intră în componența proiectului „Modernizarea infrastructurii serviciului de transport public local de călători și creșterea atractivității transportului nemotorizat” - optimizarea transportului public prin 3 linii și 6 stații noi, între Bulevardul I.C. Brătianu și strada Depozitelor. Investiția se ridică la 771 de mii de lei.
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, pe locul trei în topul vizibilității în Guvern
Luni, 30 Septembrie 2024 09:57
Ministrul Muncii, argeșeanca Simona Bucura-Oprescu, ocupă locul 3 în topul celor mai vizibili miniștri în luna august. Pe primele locuri se află premierul Marcel Ciolacu și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Potrivit Știripesurse.ro, Simona Bucura-Oprescu are o ascensiune spectaculoasă în top, pe fondul dezbaterilor privind recalcularea pensiilor, În luna iulie s-a aflat pe poziția a 9-a.
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, șefa PNL Argeș, se află pe locul 8 în luna august, deși în iulie se afla pe locul 7.
Un nou medic la Spitalul Mioveni
Luni, 30 Septembrie 2024 09:44
Colectivul Spitalului Mioveni se mărește! Doctorița Alexandra Diana Rădulescu (Drăghici) va lucra la secția de Gastroenterologie. Aceasta a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, în anul 2018, iar Rezidențiatul l-a făcut la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu,
„Am ales să mă alătur echipei Spitalului Orășenesc Mioveni datorită conducerii tinere și a infrastructurii moderne disponibile aici. Este o bucurie și o oportunitate pentru mine să lucrez alături de colectivul de medici deja format și îmi doresc să ofer pacienților cele mai bune servicii medicale, fiind alături de ei în procesul de diagnostic și tratament,” a declarat dr. Alexandra Diana Rădulescu(Drăghici).
Pentru consultații este necesară programarea la numărul de telefon 0372.791.212 și un bilet de trimitere de la medicul de familie.
Ion Iliescu: ”România are nevoie de un președinte care să fie deasupra partidelor”
Luni, 30 Septembrie 2024 09:15
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a fost invitat la podcastul fostului ministrul al Culturii, Ionuț Vulpescu. Iliescu a vorbit despre cum ar trebui să fie viitorul lider de la Cotroceni, în contextul în care în luna noiembrie are loc primul tur al alegerilor prezidențiale. 
”România are nevoie de cineva care să fie deasupra partidelor. Un președinte e un mediator. Cumva, e și ciudat câte etichete și sloganuri, apropo de publicitatea politică, au rezultat în ultimii ani. Unii au vrut să fie „președinte-jucător”. Asta înseamnă democrație? Să joci, ca Președinte, cot la cot cu partidele, cu grupurile de interese? Sau să reprezinți interesul societății și al statului Român deopotrivă, fără a deveni clientul unor relații de putere? De ce nu alege nimeni să se prezinte electoratului ca ceea ce ar trebui să fie, un președinte-mediator? Președintele e un arbitru al unui joc în care nimeni altcineva, în afară de societate, în întregul ei, nu are voie să câștige.”, a spus Iliescu la Digi24.ro. 
 
 
 
Se închide circulația pe Transalpina!
Vineri, 27 Septembrie 2024 12:05
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că duminică, 29 septembrie, se va închide circulația pe Transalpina.
Circulația rutieră se va închide duminică, 29 septembrie 2024, pe DN67 C (Transalpina), pe sectorul cuprins între km.17+000 – km.21+000, în intervalele orare 8.00-13.30 și 14.30-19.00, pentru organizarea „Etapei a III-a a Campionatului Regional de Viteză în Coastă – Gorj 2024”. De asemenea, în intervalul 13.30 -14.30 măsura de închidere a circulației va fi ridicată, fiind permisă tranzitarea acestui sector de participanții la trafic., transmite CNAIR.
27-29 septembrie 2024: PERT 2024 – al XXIV-lea Simpozion Internațional despre „Experimentul Pitești - Reeducare prin tortură“
Vineri, 27 Septembrie 2024 11:51
Astăzi, a început ediția a 24-a a Simpozionului Internațional PERT - „Experimentul Pitești - Reeducare prin tortură“, organizat de Fundația Culturală „Memoria” – Filiala Argeș, alături de: Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, Primăria Municipiului Pitești, Muzeul Județean Argeș, Fundația Română pentru Democrație – București, Institutul pentru Studiul Arhivelor – Chișinău, Institutul și Biblioteca Română – Freiburg, Germania, Institutul de Istorie Socială „Pro Memoria”, Universitatea Chișinău, Centrul de Cercetări Istorice – Cernăuți, Ucraina.
Nume grele pe listele PSD pentru parlamentare
Vineri, 27 Septembrie 2024 10:53
Se poartă negocieri importante la PSD pentru alcătuirea listelor la parlamentare. Potrivit Știripesurse.ro, Cristian Popescu Piedone și Victor Ponta s-ar putea regăsi în echipa social-democraților care candidează la Senat și Camera Deputaților. Deja e sigur că vor candida: Elisabeta Lipă, multiplă campioană olimpică, Victoria Stoiciu, o activistă extrem de cunoscută și economistul Florin Jianu.
Aviz favorabil pentru construirea noului Spital Pitești
Vineri, 27 Septembrie 2024 10:07
Ministerul Sănătății a acordat aviz favorabil pentru construcția noului Spital Pitești.
”Am primit aviz favorabil de la Ministerul Sănătății pentru a demara proiectul de construire a “Spitalului Pitești”, în cadrul Programului Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești! Urmează depunerea cererii de finanțare, imediat ce apare Ghidul Solicitantului, evaluarea și, ulterior, contractarea finanțării! 3 ani va fi termenul de implementare!”, a declarat primarul Piteștiului, Cristian Gentea.
Marcel Ciolacu știe engleză de nota 4
Vineri, 27 Septembrie 2024 09:51
Nu mai este o surpriză pentru nimeni că liderul PSD, Marcel Ciolacu, face meditații la limba engleză. Ideea e că șeful social-democraților, candidat la președinție cu prima șansă de a intra în turul doi, a mărturisit că știe engleză de nota 4. Deci n-ar trece clasa.
”De la 1 la 10, în jur de 4”, a spus Ciolacu atunci când a fost întrebat ce notă și-ar da la limba engleză., potrivit Libertatea.ro.
 
 
Limitator de viteză amplasat pe strada George Coșbuc din Pitești
Joi, 26 Septembrie 2024 13:50
Astăzi, Primăria Municipiului Pitești a montat un limitator de viteză pe strada George Coșbuc, numărul 20. Decizia a fost luată de Comisia de sistematizare a circulației rutiere la data de 7 august 2024, pentru a siguranța cetățenilor.
 
Teatrul de Vară din Pitești va fi gata luna viitoare
Joi, 26 Septembrie 2024 13:45
 Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a anunțat la conferința de presă că Teatrul de Vară va fi gata până la 15 octombrie. Instituția aflată în subordinea Filarmonicii Pitești va purta numele maestrului Gheorghe Zamfir.
Mai multe articole..
- Ciolacu: ”Nu am nicio problemă ca Parlamentul să fie de 300 de parlamentari”
 - Curtea de Apel București este în pronunțare! Aflăm, pe 11 noiembrie, dacă deputatul mitralieră, Cătălin Rădulescu, a fost sau nu revoluționar
 - Judecătoria Pitești va avea un sediu nou. Cam pe unde intră vântul în oraș!
 - Spitalul Judeţean are o nouă unitate de primiri urgențe!
 
Pagina 135 din 663
«ÎnceputAnterior131132133134135136137138139140UrmătorSfârşit»



















