ATITUDINE IN ARGES
Fostul deputat Cristian Boureanu a scăpat de condamnarea la patru ani şi trei luni de închisoare!
Luni, 29 Mai 2023 20:24
Fostul deputat de Argeş, Cristian Boureanu, a scăpat de condamnarea la patru ani şi trei luni de închisoare în dosarul reabilitării căii ferate București-Constanța. Instanța a dispus încetarea procesului penal pentru că s-au prescris faptele.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat vineri, 26 mai, hotărârea definitivă într-un dosar legat de atribuirea unui contract de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată. Fostul ministul Sebastian Vlădescu (naşul lui Boureanu) a fost condamnat definitiv la 7 ani și 4 luni de închisoare, iar Mircea Costea (cumnatul lui Mircea Geoană) a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare.
S-a deschis Târgul de carte „JuniorFest"
Joi, 13 Iunie 2024 14:38
Pe platoul din fața Bibliotecii Județene Argeș, începând de joi, 13 iunie, până duminică, 16 iunie, sute de cărți pentru copii dar și pentru adulți își așteaptă cititorii, la Târgul de Carte “JuniorFest”.
Cea de-a patra ediție a târgului s-a deschis cu lansarea cărții „Povești cu tâlc” scrisă de Maria Muscalu, cea mai tânără scriitoare din România. Maria Muscalu are 10 ani și este elevă în clasa a III-a la Școala “Mihai Eminescu” din Pitești. Este pasionată de lectură, în mod special de povești și nuvele.
Autostrada Sibiu-Pitești. Se lucrează pe șantierul Secțiunii 2, dintre Boița și Cornetu
Marţi, 03 Septembrie 2024 08:40
Continuă lucrările pe Autostrada Sibiu-Pitești, pe tronsonul 2 dintre Boița și Cornetu. Constructorul a forat primii 600 de metri pentru pilonii care vor susține fundația viitorul viaduct de la km 13+500 (zona localității Boița).
De asemenea, potrivit CNAIR, au început forajele pentru studiile geologice în zona versantului de pe Valea Oltului pe care au avut loc recent defrișări (sectorul Boița - Lazaret). Menționăm faptul că pe cei 31,33 km de autostradă se vor construi: 49 de poduri și viaducte, 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 m și 1590 m, 1 ecoduct (210 m) în zona localității Lazaret, care va traversa râul Olt, caleaferată și DN7.
Apă Canal 2000 SA Pitești: ”Măsuri pentru protejarea contoarelor de apă împotriva înghețului”
Marţi, 17 Decembrie 2024 10:27
În sezonul rece apare riscul de îngheț al contoarelor și instalațiilor de apă, cu urmări neplăcute asupra traiului zilnic, principala consecință fiind lipsa apei pentru o perioadă mare de timp. Astfel, este necesar ca utilizatorii să ia măsuri de protejare a instalaţiilor de alimentare cu apă pentru a evita apariţia problemelor legate de îngheţul acestora.
După cum prevede şi regulamentul serviciului, utilizatorii au obligaţia de a asigura protecţia şi integritatea fizică a contorului de apă, a vanelor ce echipează branşamentul şi a căminului aferent. În cazul funcţionării anormale în condiţii de îngheţ, reparaţiile şi/sau înlocuirea contorului sunt efectuate de Operator pe cheltuiala exclusivă a utilizatorului.
S-a stabilit data alegerilor prezidențiale!
Joi, 09 Ianuarie 2025 07:04
Coaliția de guvernare a stabilit data la care vor avea loc alegerile prezidențiale. Astfel, turul 1 va avea loc pe 4 mai, iar turul al doilea va fi organizat în data de 18 mai.
Săptămâna viitoare, Guvernul va adopta Ordonanța de Urgență și Hotărârea de Guvern necesare respectării deciziilor Coaliției, potrivit Știripesurse.ro.
Inițial, șeful PNL Iile Bolojan anunțase că alegerile vor fi organizate în lunile martie și aprilie 2025.
Mai multe articole..
Pagina 564 din 2959
«ÎnceputAnterior561562563564565566567568569570UrmătorSfârşit»



















