ATITUDINE IN ARGES

Avocatul Dan Panțoiu, despre ziua în care Pendiuc va fi, din nou, liber: „Prin noiembrie o să iasă”

Marţi, 16 Mai 2023 08:56

# Fostul primar al Piteștiului a fost condamnat la 4 ani de închisoare

Pe 5 mai, la câteva ore după ce au fost condamnați definitiv în dosarul „Publitrans”, fostul primar Tudor Pendiuc și oamenii de afacerii Constantin Scarlat și Gheorghe Văsîi s-au predat autorităților și au fost transferați la Penitenciarul Mioveni.

Curtea de Apel București i-a condamnat pe cei trei inculpați la câte patru ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu sau complicitate la abuz în serviciu. În schimb, omul de afaceri Valentin Vișoiu a scăpat de condamnarea de 7 ani şi 8 luni de închisoare, dată în primă instanță. La apel, Vișoiu a fost achitat pentru spălare de bani și complicitate la abuz în serviciu, iar pentru infracţiunea de dare de mită s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

 

EVENIMENT EDITORIAL LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ. ”FIUL MĂSLINULUI” - noul volum de poezii al lui ION TOMA IONESCU

Marţi, 04 Iunie 2024 15:25

 

Biblioteca Judeţeană “Dinicu Golescu” Argeş, vă invită joi, 6 iunie, la ora 11:00, în Sala de Conferințe, la evenimentul de lansare a volumului de poezii ”FIUL MĂSLINULUI”, autor ION TOMA IONESCU. Evenimentul va fi moderat de poeta - membră a Uniunii Scriitorilor din România - și realizatoarea TV, Denisa POPESCU-MARTIN.

Ion Toma Ionescu este un cunoscut poet, prozator și cronicar piteștean, născut la Merișani (Argeș), în data de 2 noiembrie 1948, care a publicat peste 10 volume după 1990, înainte de 1989 neavând drept la semnătură.

 

Licitație atribuită de Consiliul Județean, bătălie câștigată la CNSC. Aproape 5,5 milioane de euro, bani nerambursabili, pentru alte microbuze electrice pentru elevi

Vineri, 30 August 2024 08:03

 

În ultimii ani, Consiliul Județean Argeș a devenit campion la atragerea de fonduri nerambursabile. Ceea ce este extraordinar. Iată că o a doua serie de achiziție de microbuze electrice, destinate transportului elevilor, este aproape de finalizare.

 

Spitalul Călinești - șansă de a prinde o finanțare pe fonduri europene

Miercuri, 11 Decembrie 2024 10:05

Spitalul de Boli Cronice din Călinești are șansa de a prinde o finanțare serioasă cu fonduri europene nerambursabile. Astfel, ar putea redeveni un jucător serios în piața de sănătate a județului, așa cum și era, acum 40-50 de ani, pe vremea celebrului chirurg Ion Crăciun.

Ionuț Gheorghe, director general CAS: ”Spitalul Călinești este în poll position pentru a primi fonduri prin Planul Național de Sănătate, derulat de Ministerul Fondurilor Europene. Este o șansă care nu trebuie ratată, o șansă rară pentru dezvoltarea unității spitalicești. Suntem în legătură strânsă și facem tot ceea ce trebuie ca lucrurile să evolueze într-o direcție favorabilă.”

Sondaj: Călin Georgescu, peste 40%. Elena Lasconi, doar 7-8%

Marţi, 07 Ianuarie 2025 08:46

 

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la prezidențialele din acest an, a realizat un sondaj de opinie, potrivit căruia Călin Georgescu, favorit în cursa pentru Cotroceni din 2024, ar fi votat de peste 40% dintre români dacă ar mai candida în 2025.

„E un sondaj făcut serios, numai că sondajele sunt influențate de evenimente externe și în preajma sărbătorilor nu e cel mai bun moment ca să faci un sondaj pentru că lumea e cu gândul la alte lucruri.

Călin Georgescu în toate scenariile pe care le-am testat noi este peste 40 în intenție de vot, la încredere are 35-38%.

 

Pagina 570 din 2959

«ÎnceputAnterior561562563564565566567568569570UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea