ATITUDINE IN ARGES

Ministrul Educației amenință că demisionează dacă e nevoit să facă disponibilizări de personal

Marţi, 01 Iulie 2025 06:03

Educația fierbe, iar ministrul Daniel David încearcă să calmeze spiritele. Profesorii au anunțat deja că vor începe anul școlar 2025-2026 cu grevă generală, deci apele sunt tulburi. David spune că își dă demisia dacă va fi nevoit să facă disponibilizări în Educație și Cercetare.

”Eu am spus foarte clar, iar premierul ştie, că are demisia mea pe masă: am spus că pe termen scurt, indiferent ce facem cu măsurile pe care le luăm şi ce gânduri avem, din educaţie şi cercetare nu dăm oameni afară, în alte sisteme vedeţi că discută despre disponibilizări. În plus, noi nu tăiem salariile. Nu am vorbit de venituri, repet vorbim de salarii.

Pe termen lung, în ciuda crizei, politicul şi-a asumat aceste lucruri la solicitarea mea, în 2030 nu mai prorogăm 15 la sută din bugetul general consolidat de cheltuieli pe educaţie şi unu la sută din PIB pentru cercetare, ci ne apropiem treptat şi implementăm acel lucru. Invit pe toţi, şi pe elevi şi pe studenţi şi pe profesori… Ştiu că le este greu, pentru că dacă ai ceva şi pierzi nu ai cum să fii mulţumit, dar avem şansa să definim mecanismele la modul corect”, a explicat ministrul Educaţiei la Antena 3.

 

Procesul dintre proprietarii Fermei Florica și Ministerul Culturii se judecă abia în toamnă

Vineri, 05 Mai 2023 13:11

Ministerul Culturii continuă să se judece cu foștii sau actualii proprietari ai fermei Florica, care a aparţinut familiei Brătienilor, pentru procedura de exercitare a dreptului de preempțiune.  Mai exact, a fost contestat actul de vânzare prin care Vernel Crăciunescu și alte persoane și-au înstrăinat partea lor de proprietate (de 50% din clădire n. red.) firmei EGP, pe motiv că, fiind monument istoric, proprietarul trebuia să înștiințeze și Ministerul Culturii ca să poată să își exercite dreptul de preemțiune.

Deși Ministerul a pierdut în primă instanță, s-a făcut recurs, iar procesul va fi reluat abia în toamnă, pe 26 septembrie, la Curtea de Apel Pitești.

Până atunci, însă, Ferma Florica se degradează pe zi ce trece!

RUBRICA LUI NEA MÎNDRUŢĂ

Marţi, 14 Mai 2024 14:23

 

ROMÂNI

Noi, ca români europeni,

Cu NATO, şi americani,

Nu ne mai ştim ca cetăţeni...

Umblăm prin lume după bani.

 

 

Apare o nouă taxă! Aceasta se va regăsi în factura de energie electrică

Vineri, 02 August 2024 10:11

 

O nouă taxă! De la 1 octombrie, pe facturile de energie electrică va apărea și contribuția CfD, o taxă care NU va fi plătită de către consumatorii casnici și non-casnici, atâta timp cât este în vigoare plafonarea prețurilor. După ce Guvernul nu va mai plafona prețurile la energie, această taxă va fi plătită de către toți consumatorii. Valoarea ei este de 0,2 bani/Mwh.

”(…) Apreciem un impact pozitiv din punct de vedere financiar, având în vedere faptul că se estimează valori reduse ale taxei, mult mai mici decât potențialele reduceri ale prețului pe piața de energie electrică (determinate de implementarea schemei de sprijin CfD pentru regenerabile – n.r.)”, arată ANRE, într-un comunicat de presă.

 

Argeșeanca Simona Bucura-Oprescu va conduce în continuare Ministerul Muncii!

Duminică, 22 Decembrie 2024 20:42

 

 

Argeșul are ministru și în noul Guvern condus de Marcel Ciolacu. În urma negocierilor dintre PSD, PNL și UDMR s-a stabilit ca Ministerul Muncii și Solidarității Sociale să rămână la PSD. Astfel, Simona Bucura-Oprescu, deputat PSD Argeș, va conduce în continuare acest minister. Bucura a ajuns la cârma Ministerului Muncii în vara lui 2023.

La alegerile parlamentare din 1 decembrie, Simona Bucura-Oprescu a deschis lista PSD Argeș la Camera Deputaților.

 

 

Pagina 585 din 2959

«ÎnceputAnterior581582583584585586587588589590UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea