ATITUDINE IN ARGES

Hidroelectrica a luat bătaie în Argeș! Iar acum ripostează!

Marţi, 28 Aprilie 2026 10:27

Este un subiect de care am mai scris, la momentul potrivit, așa încât va fi tratat pe scurt. Pe scurt, Metabet a bătut Hidroelectrica la Tribunalul Argeș, pentru recuperarea unor bani. Iar acum, gigantul din energie a atacat hotărârea instanței. La instanța superioară, desigur!

Firmele producătoare din energie fac bani serioși, de ani buni, tot majorând prețul produsului oferit. Și sunt obișnuite să încaseze, nu să dea. Iată, însă, că se mai întâmplă și altfel.

Afaceristul argeșean Constantin Pănescu, managerul cunoscutei firme Metabet, s-a judecat, până anul trecut, cu compania gigant din electricitate și a câștigat!

 

Anul acesta vom circula pe secțiunea Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu-Pitești?

Miercuri, 29 Aprilie 2026 10:27

Constructorul austriac PORR lucrează intens pe secțiunea 4, Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu-Pitești. Peste 90% din tronsonul menționat este gata, astfel că circulația pe Tigveni – Curtea de Argeș ar putea fi gata chiar în acest an, cu șase luni înainte de termenul prevăzut în contract.

Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat care sunt etapele în desfășurare:

”Doar 10 procente ne mai despart de deschierea circulației pe încă o secțiune a autostrăzii Sibiu-Pitești (A1)!

Pe șantierul secțiunii 4 (Tigveni–CurteadeArgeș), în lungime de 9,86 km, constructorul austriac (PORR) este mobilizat cu 450 de muncitori și 130 de utilaje și desfășoară următoarele lucrări:

Ședință extraordinară a Consiliului Local Mioveni

Luni, 04 Mai 2026 09:44

 

Primăria Mioveni anunță că miercuri, 6 mai 2026, de la ora 17:00, va avea loc ședința publică extraordinară a Consiliului Local. Pe ordinea de zi se află 10 puncte.

Printre acestea se regăsesc:

· aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Unității Administrativ-Teritoriale Orașul Mioveni pentru anul 2026, precum și estimările pentru anii 2027–2029;

· aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli pentru anul 2026 ale Spitalului Orășenesc Mioveni, Centrului Cultural Mioveni și Clubului Sportiv Star Mioveni;

· aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli pentru anul 2026 ale societăților Servicii Generale Mioveni SRL, Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL și Transport Activ Mioveni SRL etc.

Ordinea de zi completă este disponibilă pe site-ul oficial al instituției: www.emioveni.ro, în conformitate cu prevederile art. 135 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința va fi transmisă live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Orașului Mioveni.

 

PAGINI DE ISTORIE CULTURALĂ - O CĂLĂTORIE ÎN TRECUTUL ORAȘULUI, LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ

Luni, 11 Mai 2026 13:12

Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș invită publicul larg, în perioada 1–31 mai 2026, să descopere o nouă expoziție de interes cultural, organizată în vitrinele din holul central al instituției, intitulată „PITEȘTI. PAGINI DE ISTORIE CULTURALĂ”.

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Zilelor Piteștiului și marchează un moment aniversar important: împlinirea a 638 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Prin această inițiativă, Biblioteca își propune să aducă în atenția comunității locale și a vizitatorilor o parte valoroasă din patrimoniul documentar care reflectă evoluția culturală și istorică a municipiului Pitești.

RALIUL ARGEȘULUI POWERED BY CITROËN REVINE ÎN ACȚIUNE ÎN LUNA MAI

Luni, 11 Mai 2026 13:28

Doar câteva zile ne mai despart până la startul ediției cu numărul 29 a Raliului Argeșului powered by Citroën, cel mai mare eveniment de motorsport din județul Argeș. Competiția revine în acest sezon în perioada cu care a obișnuit fanii, urmând a se desfășura pe durata a trei zile, între 15 și 17 mai 2026.

Etapa îndrăgită de spectatorii argeșeni va conta ca a treia etapă din Campionatul Național de Raliuri 2026, având o importanță majoră datorită coeficientului 1,2, care permite echipajelor acumularea unui punctaj sporit la finalul întrecerii. Fiind al treilea an consecutiv în care cursa argeșeană își menține acest standard confirmă eforturile organizatorice și calitatea competiției cu centrul în Pitești.

 

Pagina 7 din 2959

«ÎnceputAnterior12345678910UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea