ATITUDINE IN ARGES

”Nu e posibil ca după 35 de ani de la căderea regimului comunist o masă mare de români să regrete un regim totalitar, care ne-a condus prin minciună, hoție, frică și opresiune”

Joi, 15 Mai 2025 10:43

Constantin Bărbulescu, decanul Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte din cadrul Politehnica București – Centrul Universitar Pitești a transmis pe pagina sa de Facebook un mesaj în care se arată foarte surprins de românii care îl preferă pe George Simion, președinte al României. Bărbulescu susține că România are nevoie de un președinte pro-european.

”Din perspectiva profesorului de istorie sunt tot mai dezamăgit să constat că există riscul să avem un Președinte, care pune la îndoială parte din cunoștințele demonstrate științific..

Din perspectiva cetățeanului sunt îngrijorat că un astfel de om ne va reprezenta interesele în lume. Nu este posibil ca după 35 de ani de la căderea regimului comunist o masă mare de români să regrete un regim totalitar, care ne-a condus prin minciună, hoție, frică și opresiune.

Este de neînțeles, oricât de sărac ești, oricât de greu îți merge, să-ți vinzi sufletul și libertatea unor personaje precum Simion, Georgescu, Gavrilă și chiar Putin!

Sunt siderat să constat că o parte dintre votanții acestor personaje vorbesc de Dumnezeu, Adevăr, Libertate, Democrație și tocmai ei aduc Minciuna, Manipularea, Intoleranța și Opresiunea.

Gânduri bune tuturor!”, a scris pe Facebook, decanul Constantin Bărbulescu care este conferențiar universitar doctor la catedra de Istorie.

 

Atenție, șoferi! Noi decizii ale Comisiei de circulație la Pitești

Marţi, 13 Mai 2025 17:37

Comisia de sistematizare a circulației rutiere și pietonale a Primăriei Pitești a analizat 28 de propuneri care vizează fluidizarea traficului și creșterea siguranței rutiere în oraș.

1. Montarea de indicatoare de restricție cu semnificația ,,Staționarea interzisă” care să acționeze strada Iosif Gabrea, arteră cu sens unic .

RESPINS

2. Montarea unui limitator de viteză pe carosabilul străzii Independenței, înainte de trecerea de pietoni care face legătura între bl. C5 și Pasajul Scărilor nr. 1 – zona capătului de line 13/13B.

RESPINS

3. Montarea unui limitator de viteză pe carosabilul Aleii Voinicilor între blocurile 16, 27, respectiv 25A, 25B. Tronsonul respectiv de stradă este cu sens unic și are lungime de aproximativ 82 m.

RESPINS

4. Având în vedere aglomerația care se formează pe carosabilul străzii Câmpului la intersecția cu Calea Drăgășani la orele de vârf, se propune montarea de indicatoare de restricție cu semnificația ”Oprirea interzisă” care să acționeze până la intersecția cu str. Ion Ionescu de la Brad, pe ambele sensuri de circulație.

În analiză

Foștii comisari de la Protecția Consumatorilor Argeș au făcut apel în dosarul în care au fost condamnați pentru luare de mită

Miercuri, 05 Octombrie 2022 08:59

Dosarul „Corupție la Protecția Consumatorilor Argeș” se reia, în fază finală, la Curtea de Apel Pitești. Dumitru-Constantin Boboc și Paul-Constantin Zamfir, comisari superiori în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș la momentul săvârșirii faptelor, au făcut apel după ce au condamnați, la începutul lunii septembrie, de Tribunalul Argeș pentru fapte de corupție. Dumitru Boboc a primit 2 ani şi 11 luni închisoare, cu suspendare, pentru luare de mită și fals intelectual. În schimb, Paul Zamfir a primit 2 ani şi 8 luni închisoare pentru luare de mită. Celor doi li s-a interzis, pe o perioadă de 4 ani și dreptul de a ocupa funcția de comisar.

 

Dan Puric vine să conferențieze la Parohia Turculești din Călinești

Joi, 09 Noiembrie 2023 11:04

 

# Intrarea este liberă

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, Parohia Turculești vă invită, pe data de 29 noiembrie 2023, ora 18:00, la CONFERINȚA ”RĂZBOIUL DIN SULFETUL NOSTRU” , alături de actorul și regizorul DAN PURIC. Evenimentul cultural va avea loc în incinta Centrului filantropic construit în vecinătatea bisericii. Intrarea este liberă.

 

Rata şomajului, în ușoară creștere în Argeș

Joi, 29 Februarie 2024 07:45

 

La sfârșitul lunii ianuarie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 8.375 șomeri (din care 3.979 femei), rata șomajului fiind de 3,59%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,52%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară creștere.

Din totalul de 8.375 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Argeș, 1.930 erau beneficiari de indemnizţie de şomaj, iar 6.445 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 7.216 șomeri provin din mediul rural și 1.159 sunt din mediul urban.

 

 

Pagina 710 din 2959

«ÎnceputAnterior701702703704705706707708709710UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea