A fost scos la licitație contractul de modernizare de drumuri în comuna Stolnici
Luni, 30 Octombrie 2023 18:03
Autoritățile din Stolnici au scos la licitație proiectul care prevede asfaltarea mai multor străzi din comună, pe o lungime totală de 5,5 km. Valoarea estimată a contractului este de 10.869.450,57 lei, fără TVA.
Piteștiul dorește să devină orașul nr. 1 al florilor
Luni, 30 Octombrie 2023 17:45
# S.C. Salpitflor Green S.A. a început plantarea bulbilor de lalea în municipiul Pitești!
Din 19 octombrie 2023, a început plantarea bulbilor de lalea în parcurile, grădinile publice şi în zonele verzi din municipiul Piteşti.
Dacă în anul 2022 au fost plantați 244.000 de bulbi, anul acesta vor fi plantați peste 460.000 de bulbi din peste 90 de soiuri. Astfel, municipiul Pitești devine orașul cu cei mai mulți bulbi de lalea plantați, în țară, depășind nivelul locului al treilea pe care s-a situat în anii trecuți, la acest capitol.
DIMITRIE DIMA, celebrat la Biblioteca Județeană Argeș
Luni, 30 Octombrie 2023 17:42
Cu ocazia Sfântului Dimitrie și a Zilelelor Liceului Tehnologic din Pitești, la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș au fost evocate personalitatea și activitatea inginerului Dimitrie Dima (1876-1923).
Încep lucrările pentru crearea de piste pentru bicicliști, de-a lungul râului Argeș!
Luni, 30 Octombrie 2023 12:57
Primăria Municipiului Pitești informează cetățenii că, de luni, 30 octombrie 2023, ora 08:00, până vineri, 03.11.2023, se va închide circulația pietonală, precum și a bicicliștilor, pe toată zona de promenadă a râului Argeș.
Măsura este adoptată în vederea desfășurării lucrărilor de asfaltare, executate în cadrul obiectivului de investiții „Realizarea de piste pentru bicicliști, inclusiv pentru recreere, de-a lungul râului Argeș”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Acesta vizează realizarea unui traseu de piste pentru biciclete care să comunice cu zonele de interes de pe malul drept al râului Argeș: Parcul „Lunca Argeșului”, Parcul Ștrand, parcul Prundu, cartierul Tudor Vladimirescu.
Rubrica lui Nea Mândruță
Luni, 30 Octombrie 2023 12:32
DE N-AR FI ARMATA ASTA
De n-ar fi Armata asta
Nu doar scrisă pe o foaie,
Nu se lumina trecutul
Cu-atâtea duse războaie.
Simona Bucura Oprescu a coborât în mină: „Mi s-a spus că sunt primul dintre miniștrii care intră în mina Vulcan după 1990”
Sâmbătă, 28 Octombrie 2023 10:43
# Simona Bucura Oprescu a verificat condițiile în care minerii își desfășoară activitatea
Mai multe cadre medicale au fost amendate în urma controlului de la Spitalul Județean Argeș
Sâmbătă, 28 Octombrie 2023 07:43
# Avem raportul Comisiei mixte de control
# Adriana Molfea, managerul SJU Pitești, a primit doar avertisment
Radu Perianu, prefectul județului Argeș, a înaintat către instituțiile abilitate raportul cu privire la acțiunea de verificare efectuată de comisia mixtă de control la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Au fost înștiințate Corpul de control al prim-ministrului, Ministerul de Interne, Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Argeș, care este și administratorul spitalului.
Au fost găsite mai multe nereguli și s-au dispus mai multe măsuri. Unele probleme au fost rezolvate pe loc, altele au termen de remediere până la sfârșitul acestui an.
Elevii intră în prima vacanţă din acest an şcolar! Urmează modulul al II-lea
Joi, 26 Octombrie 2023 15:25
Vineri, 27 octombrie elevii şi preşcolarii intră în prima vacanţă din anul şcolar 2023-2024. Vacanţa va dura o săptămână, iar pe 6 noiembrie, copiii se vor întoarce la ore.
Modulul al II-lea va începe pe 6 noiembrie și se va termina pe 22 decembrie 2023. Urmează vacanța de iarnă, între 23 decembrie 2023 și 7 ianuarie 2024.
Modulul al III-lea începe pe 8 ianuarie 2024 și se termină, după caz , pe 9 februarie, 16 februarie sau 24 februarie, în funcție de decizia inspectoratelor școlare județene. Elevii vor avea o nouă vacanță în perioada 12 februarie – 3 martie, în funcție de decizia inspectoratelor școlare județene.
FC Argeș retrage definitiv tricoul cu numărul 10. Gentea: „Nu merită nimeni să îmbrace acest tricou”
Joi, 26 Octombrie 2023 13:11
Joi, 26 octombrie 2023, la 16 ani de la moartea marelui fotbalist Nicolae Dobrin, clubul FC Argeș anunță retragerea definitivă a tricoului cu numărul 10. Propunerea a fost inițiată de primarul Cristian Gentea.
„Am propus Consiliului Director al Asociației Campionii FC Argeș ca începând de astăzi să fie retras tricoul cu numărul 10 pe care l-a purtat Nicolae Dobrin. Din punctul meu de vedere nu merită nimeni să îmbrace acest tricou și să rămână al cui știe toată lumea că l-a respectat”, a precizat primarul Cristian Gentea, în cadrul unei conferințe de presă.
Institutul de Vinificație de la Ștefănești, un trist faliment! Cercetare? Da. Administrare? BA!
Joi, 26 Octombrie 2023 11:49
# Rezultatele dezastruoase sunt egalate doar de nepăsarea celor aflați la butoane
Nu, I.N.C.D.B.H. Ștefănești (Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Biotehnologii în Horticultură Ștefănești) nu a intrat în faliment. Deși este! Pentru că statul român, fiecare contribuabil, pompează bani ca acolo să (nu!) se mai întâmple ceva, cel puțin în partea de administrare. Și nu se pompează bani puțini! Cu ce a înghițit după Revoluție, se putea face o șosea serioasă. Ba chiar o autostradă! Sau un alt proiect serios. Institutul de la Ștefănești, odată perlă a cercetării în domeniul horticol și vinicol, a ajuns o ruină.
Protest la Casa Județeană de Pensii Argeș. Angajații sunt nemulțumiți de salarii
Joi, 26 Octombrie 2023 11:41
Angajații din mai multe case județene de pensii au organizat, joi, 26 octombrie, proteste spontane. Aceștia sunt nemulțumiți că salariile sunt sub nivelul celor din casa națională de pensii.
Funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Casei Județene de Pensii Argeș au organizat joi dimineața, în jurul orei 10.00, un protest în fața instituției.
Măsura este legată de parcursul legislativ al proiectului de lege privind completarea art. 141 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul în care „personalul caselor teritoriale de pensii să beneficieze, prin asimilare, de aceleași drepturi salariale ca personalul din cadrul CNPP, stabilite potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”.
DIN ISTORIA CAFELEI
Joi, 26 Octombrie 2023 07:12
Se știe, arbustul care produce cafeaua este originar din Etiopia, fiind descoperit din întâmplare de Kaldi, un tânăr păstor de capre, care, furat de somn, după ce și-a pierdut turma, a trebuit s-o caute îndelung. A găsit-o, până la urmă, într-un stufăriș de arbuști cu fructe roșii și cum caprele țopăiau ciudat, nestăpânite, prinse într-un soi de dans, nu i-a fost greu să-și dea seama că, totul li se trăgea de la mâncatul boabelor roșii ale arbuștilor. După ce a văzut că trecuseră multe ceasuri, și nici vorbă să se domolească sau să adoarmă, păstorul s-a grăbit să spună întâmplarea unui călugăr, unul care dorea de mai multă vreme să rămână treaz toată noaptea pentru rugăciuni.
Lista noilor măsuri fiscale. Taxele și majorările care-i aşteaptă pe români
Miercuri, 25 Octombrie 2023 11:31
CCR-ul a declarat constituţionale noile măsuri fiscale asumate de Guvern și adoptate în Parlament. Acestea vor deveni lege când vor fi promulgate de președintele României, Klaus Iohannis. Măsurile fiscale vor intra în vigoare în două etape: de la 1 noiembrie 2023 și de la 1 ianuarie 2024, potrivit noiembrie 2023 Antena 3.ro.
Modificările care intră în vigoare începând cu data de 1 sunt:
• IT-iștii plătesc impozit pe venit pentru suma ce depăşeşte salariul de 10.000 lei brut
• Nu se mai acordă scutire CASS pentru angajaţii din construcţii şi agricultură
• IT-știi sunt scutiţi de cota CAS corespunzătoare fondului de pensii administrat privat (cota 4,75% începând cu anul 2024), în limita unui salariu brut de 10.000 lei
A fost semnat contractul de renovare energetică a Liceului „Ion Barbu” din Pitești
Miercuri, 25 Octombrie 2023 10:41
Primarul Cristian Gentea a semnat un nou contract finanțat prin PNRR, privind renovarea energetică a Liceului „Ion Barbu” din Pitești. Investiția are o valoare de peste 5,3 milioane de lei și urmează să fie finalizată într-un an.
„O nouă veste bună: am semnat contractul de servicii privind elaborarea documentației tehnico - economice și execuția lucrărilor aferente proiectului «Renovare energetică Liceul Teoretic „Ion Barbu”», finanțat în cadrul PNRR, Axa de investiții 2: Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2 – Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice și fonduri locale.
Rezultate de excepție pentru sportivii din Oarja
Miercuri, 25 Octombrie 2023 10:39
Recent, la Complexul Sportiv Apollo din Capitală, s-a desfășurat cea de-a X-a ediţie a competiției internaționale de karate kyokushin, cunoscută sub numele de ROMANIAN OPEN – Bucharest Challenge Cup! A fost o competiție cu 470 sportivi din 49 de cluburi, reprezentând 12 ţări!
Toţi cei prezenţi în data 14 octombrie 2023, în Sala Apollo din Capitală, au reuşit să facă aşa cum ne-au obişnuit an de an, o competiţie de top, cu un nivel al sportivilor foarte ridicat, la proba de kata, dar mai ales la cea de kumite! Şi pentru sportivii din Oarja rezultatele au fost foarte bune.
Parcul fotovoltaic de la Rătești, cel mai mare din Europa de Sud-Est, este aproape gata
Miercuri, 25 Octombrie 2023 08:42
Așteptat pentru inaugurare în acest an, parcul fotovoltaic de la Rătești – zona Ciupa (km.86) este și cea mai mare investiție din regenerabil care va intra în operare în 2023 în România. Parcul fotovoltaic, vizibil și de pe autostrada București-Pitești, are o capacitate de 153 MW și va fi, după începerea operării, cel mai mare parc fotovoltaic funcțional din România, dar și cel mai mare parc fotovoltaic din Europa de Sud-Est.
Panourile care vor produce 153 MW se întind pe circa 160 de hectare. Parcul este deținut de două companii israeliene.
Podul de la Poiana Lacului intră în procedura de licitație
Miercuri, 25 Octombrie 2023 08:36
Podul de pe DN67B Poiana Lacului va fi refăcut! Recent, fost validată documentația pentru execuția noului podul, iar acum Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a scos proiectul de execuție la licitație.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este: 20.11.2023 astfel că de la anul ar trebui să înceapă și lucrările. Valoarea estimată a investiției se ridică la 4,9 milioane lei fără TVA.
DN 67B Scoarța –Pitești, în lungime totală de 189,2 km, leagă municipiile Târgu Jiu, Drăgășani și Pitești. Podul, care se află în administrarea CNAIR, a fost distrus de inundațiile din 2014 și circulația se desfășoară pe un pod improvizat.
Clinica de Medicină Dentară Dr. TEO - Zâmbim oricând împreună! Coroană dentară din zirconiu
Miercuri, 25 Octombrie 2023 08:25
O coroană dentară poate juca un rol important în sănătatea orală generală și bunăstarea unui pacient, atât pentru a restabili un zâmbet, cât și pentru a proteja un dinte.
Zirconiul este un material relativ mai nou în domeniul stomatologic și s-a dovedit că oferă o serie de beneficii:
• coroanelor dentare din zirconiu sunt rezistente, puternice, dar subțiri. Acestea sunt ideale, deoarece necesită doar o cantitate minimă de țesut dentar sănătos pentru a fi îndepărtat pentru plasare;
Succes al diplomației românești pentru românii din Ucraina
Miercuri, 25 Octombrie 2023 07:34
# Ion Mînzînă: „În sfârșit avem un om de stat adevărat!”
Succes al diplomației românești! Limba română este recunoscută oficial de autoritățile de la Kiev ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina.
„În sfârșit avem un om de stat adevărat! După ședința comună a guvernelor din Ucraina și România, limba română este recunoscută oficial de autoritățile de la Kiev ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina.
Ministerul Dezvoltării a alocat bani pentru consolidarea unei şcoli din comuna Budeasa
Miercuri, 25 Octombrie 2023 07:28
Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a anunţat că a alocat bani pentru a consolida clădirile cu risc seismic ridicat. Printre acestea se numără o şcoală din comuna Budeasa. Din păcate, la nivel national, clădirile care prezintă risc seismic ridicat au fost ignorate, însă Veştea susţine că pentru el sunt prioritare.
În ultimii 30 de ani, s-au consolidat doar 26 de clădiri, iar 19 sunt numai din Bucureşti.
”Consolidarea clădirilor cu risc seismic rămâne o prioritate majoră a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi a mandatului meu pentru că dezvoltarea unei ţări nu se poate face doar reacţionând la situaţii de criză sau stimuli sporadici ori investind doar atunci când ceva ne surprinde sau ne sperie.
RUBRICA LUI NEA MÎNDRUŢĂ
Miercuri, 25 Octombrie 2023 07:09
“TE MARDESC”
Nu ne este de mirare,
Condamnat cu suspendare,
Pe Facebook, pentru postare
Un film de ameninţare.
Mai multe articole..
Pagina 196 din 651
«ÎnceputAnterior191192193194195196197198199200UrmătorSfârşit»