ATITUDINE IN ARGES
Ministrul Transporturilor: “Perioada estivală 2024 să ne prindă în situaţia următoare – venind dinspre Piteşti de pe A1 să se poată merge până la Constanţa pe autostradă!”
Marţi, 26 Septembrie 2023 12:34
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, are ceva speranţe pentru 2024. Poate tocmai pentru că e an electoral se vor alinia astrele astfel încât în vara viitoare să se poată circula dinspre Piteşti, pe A1, până la Constanţa, pe autostradă. O astfel de minune se va putea întâmpla numai dacă vor fi gata toate cele trei loturi de pe A0 Sud. Dar cum lucrările pe A0 Sud înregistrează întârzieri, rămâne de văzut cum se vor realiza proiectele lui Grindeanu.
“Nu vă mai luaţi după Pro Infrastructura, ăia sunt de la USR. (…) Termenele pentru două loturi dintre acestea, şi anume lotul 1, loturile făcute de compania turcă Alsim Alarko, 1 şi 2 sunt în această toamnă, până la sfârşitul anului.
Campanie de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești!
Joi, 14 Martie 2024 09:52
Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, în luna martie, prima campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul acesta, pentru locuitorii municipiului Pitești.
Campania se derulează începând de joi, 28 martie, ora 14:00, până vineri, 29 martie, ora 13:00.
Piteștenii pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse la dispoziție în următoarele puncte de colectare:
”Ducele”, Ion Dumitru, se retrage de la Primăria Albota!
Joi, 10 Octombrie 2024 11:15
Primarul din Albota, Ion Dumitru, este iubit de localnici. Aceștia i-au acordat, la alegerile din vară, încă un mandat de patru ani în fruntea instituției. Mandat pe care Ion Dumitru îl va duce la îndeplinire. Cum, însă, jucătorii politici talentați mută, precum șahiștii, cu gândul mult înaintea faptei, iată că ”ducele” se pare că și-a ales și pe cine să școlească pentru a-i prelua, în 2028, atribuțiile. Iar adversarilor politici le-a lăsat un comentariu destul de acid pe facebook. Nu știm căt de mult merită ei atenție, însă îl redăm, și noi, mai jos.
Comisia Europeană suspendă plățile din PNRR pentru România
Miercuri, 26 Martie 2025 09:25
# Țara noastră pierde 2 miliarde de euro
Veste șoc! Comisia Europeană a anunțat că va suspenda o parte din cea de-a treia tranșă din PNRR. Valoarea este de 2 miliarde de euro. România nu a respectat reformele impuse de UE, privind reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale și alte cinci reforme importante.
Planul Național de Redresare și Reziliență e în pom și pomul în aer. Măsura Comisiei Europne vine în contextul în care șase dintre cele 74 de jaloane și ținte incluse în cerere nu au fost îndeplinite., conform Știripesurse.ro.
Serviciul de Ambulanță Argeș are nevoie de salvare
Miercuri, 08 Decembrie 2021 11:57

# Aproape 70% dintre autosanitare au norma de casare îndeplinită # Mașini vechi și personal insuficient. Plata de ore în regim de gardă ajunge la aproximativ 200.000 de lei/lună # Octombrie – luna cu cele mai multe solicitări de urgență și cu cei mai mulți kilometri parcurși
În primele unsprezece luni ale anului 2021, mașinile Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Argeș au parcurs peste 2,7 milioane de kilometri. Și asta în ciuda faptului că aproximativ 70% dintre autosanitarele existente în parcul auto al instituției au îndeplinit, deja, norma de casare.Mai multe articole..
- Clipa de literatură - „Destinul”
- Clinica de Medicină Dentară Dr. TEO - Zâmbim oricând împreună! SĂPTĂMÂNA ZÂMBETELOR LA Dr. TEO
- Munca la negru – sancționată de inspectorii ITM Argeș
- Adrian Miuțescu: ”De când e alianța PSD-PNL la guvernare, aproape 50.000 de noi salariați au fost angajați în instituțiile statului”
Pagina 888 din 2960
«ÎnceputAnterior881882883884885886887888889890UrmătorSfârşit»



















