ATITUDINE IN ARGES

Opoziția din Consiliul Județean „doarme”, atât fizic, cât și online

Miercuri, 06 Martie 2024 11:11

 

Pe 29 februarie a avut loc o nouă ședință ordinară a Consiliului Județean Argeș. Așa cum ne-am obișnuit, încă din anul 2020, legea permite ca astfel de ședințe să fie organizate atât cu prezență fizică, cât și pe online. Astfel încât sunt consilieri județeni care nu au participat de cinci ori, fizic în sală, la ședințele CJ Argeș. Mulți dintre ei intră doar online, având și camera oprită. Răspund „prezent”,ca la școală, la începutul ședinței, după care fiecare își vede de treabă.

 

PNL-ul promite măsuri de stânga pentru românii din Diaspora!

Miercuri, 09 Octombrie 2024 11:15

Liberalii par că și-au schimbat doctrina. Au cotit-o spre stânga, pentru că văd și ei că social-democrații stau mai bine în sondaje. Așa că au realizat un program pentru românii din Diaspora (importanți mai ales în campanie electorală) în care li se promit câte-n lună și-n stele, dacă se întorc acasă. Vor curge banii gârlă pentru tot soiul de ferme, livezi, sere, case. Cică se vor cheltui 2 miliarde de euro pentru românii care se întorc în țară. Adică va fi un vis. După, urmează trezirea la realitate, într-o țară săracă și coruptă, unde prostia, boala și incompetența fac ravagii.

Dar să nu mai comentăm și să vă prezentăm cum ne aburesc liberalii:

ACUM! Percheziții în urma violențelor de la BEC din 9 martie

Marţi, 25 Martie 2025 10:14

În această dimineață, în București și în județele Ilfov și Dâmbovița se desfășoară mai multe percheziții, în legătură cu violențele de la Biroul Electoral Central din 9 martie. Susținătorii lui Călin Georgescu au făcut prăpăd după ce BEC a respins candidatura lui Georgescu la alegerile prezidențiale.

Nouă persoane au fost ridicate de polițiști și vor fi duse la audieri. În acest dosar se fac cercetări pentru distrugere, tulburarea liniștii publice și ultraj., potrivit Știripeurse.ro.

 

”Nenea” Ivănescu încă se judecă cu Leza Yosef și cu Valerica Stoian

Marţi, 30 Noiembrie 2021 14:44

Relațiile celebrului afacerist local Nicolae ”Nenea” Ivănescu și ceilalți doi datează din deceniul trecut, când Nenea le-a vândut, pe bani mulți, o bucată din Pădurea Trivale, bucată ce tocmai fusese transferată de la Rătești, pe căi numai de Nenea cunoscute. Pe fir a intrat, imediat după înstrăinare, Direcția Dilvică Argeș, care a cerut anularea tuturor actelor încheiate. Iar acum, după 11 ani (vânzările către firmele evreilor s-au făcut în anul 2010), încă există, pe rol, procese. Atât la Tribunalul Argeș cât și la Curtea de Apel Pitești.

”Te provoc să mă citești”, întâlnire cu scriitoarea Adriana Soare-Zăpăstrit

Luni, 06 Februarie 2023 11:55

”Te provoc să mă citești” este denumirea proiectului cultural-educativ demarat de Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș și coordonat de poeta Denisa Popescu.

În cadrul acestui proiect, Liceul Teoretic ”Ion Mihalache” din Topoloveni va găzdui marți, 7 februarie 2023, de la ora 930, o întâlnire literară cu scriitoarea Adriana Soare-Zăpăstrit. Astfel, elevii participanți la eveniment vor avea ocazia unui dialog mai mult decât amical cu invitata pe diverse teme literare de actualitate.

 

Pagina 893 din 2960

«ÎnceputAnterior891892893894895896897898899900UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea