ATITUDINE IN ARGES

Vechiul Spital Călinești va fi demolat

Miercuri, 24 Noiembrie 2021 11:19

# Firma desemnată va primi 258.000 lei de la C.J. Argeș

În această toamnă, câteva buldozere și un cont bine alimentat cu numerar vor reuși să facă ceea ce nu au reușit două războaie mondiale, câteva cutremure majore și peste 100 de ani de existență. Demolarea vechiului Spital Călinești este iminentă. Una din instituțiile care au lăsat o puternică amprentă asupra întregii localități, dar și a localităților învecinate, cu zeci de mii de pacienți tratați și vindecați, vechiul Spital Călinești poate fi considerat un reper al regiunii. Puțini știu însă ce istorie zbuciumată ascunde ridicarea sa și, mai ales, faptul că a fost la un pas de a fi construit în altă comună, datorită implicării primarului de atunci, alături de săteni, în vâltoarea Răscoalei anului 1907.

 

”Respirația orașelor” - Expoziție de pictură la Biblioteca Județeană Argeș

Joi, 02 Februarie 2023 11:36

Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș organizează o nouă expoziție de interes pentru publicul larg, intitulată ”Respirația orașelor”, a pictorului spaniol Rafael Santiago Quiros Badillo. Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 4 februarie, la ora 1200, în holul central al instituției, moderatoarea evenimentului fiind poeta Denisa Popescu.

Rafael Santiago Quiros Badillo, pictează de la o vârstă fragedă, însă cea mai mare parte a operei sale a fost dezvoltată în ultimele două decenii.

Și-a început ucenicia în atelierul unor artiști profesioniști în pictură, cu un prestigiu recunoscut, din cadrul Consiliului Municipal din Madrid, obținând Diploma de Excelență în Arte Plastice la CES Felipe II al Universității Complutense din Madrid.

Bani de la Guvern pentru schimbarea sobelor vechi!

Luni, 18 Septembrie 2023 15:26

 

Ministerul Mediului pregăteşte un program prin care va acorda vouchere pentru schimbarea sobelor vechi, cu eficienţă scăzută, de 20-25%. În perioada următoare, vor fi puse la punct toate detaliile acstui proiect.

“Am discutat cu colegii de la Administraţia Fondului pentru Mediu şi ne pregătim să iniţiem un program pilot prin care să scoatem acele sobe din casele românilor cu eficienţă 20 sau 25%, acele sobe foarte vechi, şi să le înlocuim, acordând o finanţare uşoară, printr-un voucher, să le înlocuim cu sobe cu înaltă eficienţă energetică, adică peste 90% eficienţă.

 

 

Cheltuieli de 726.000 de lei pentru organizarea Simfoniei Lalelelor

Miercuri, 28 Februarie 2024 08:35

 

Consilierii locali piteșteni vor vota, pe 29 februarie, devizul estimativ de cheltuieli, de 726.000 lei pentru organizarea celei de-a 47-a ediție a festivalului „Simfonia Lalelelor”. Finanțarea cheltuielilor se face atât din bugetul local, cât și din sume provenite din sponsorizări. Este unul dintre cele mai așteptate evenimente locale și regionale și se va desfășura între 19 și 21 aprilie 2024.

Organizat în Parcul Lunca Argeșului, dar și în zona centrală a orașului, evenimentul devenit simbol identitar pentru comunitatea piteșteană va cuprinde, pe lângă expoziția de aranjamente florale și

 

Fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu – ACHITAT într-un mare dosar de corupție

Vineri, 04 Octombrie 2024 12:09

 

Astăzi, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat fostul ministru al Sănătății Nicolae Bănicioiu. Acesta era acuzat de luare de mită și trafic de influență, după ce ar fi primit aproape 800.000 de euro pentru numirea unor manageri de spital și derularea unor contracte din bani publici. Decizia nu e definitivă și poate fi atacată de DNA., conform Știripesurse.ro.

 

Pagina 896 din 2960

«ÎnceputAnterior891892893894895896897898899900UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea