ATITUDINE IN ARGES

Depresia nu este o glumă

Luni, 03 Aprilie 2023 16:53

Ca să scăpăm de depresie, și cine n-a încercat o stare de depresie, trebuie, negreșit, să ne adresăm specialiștilor, de la Sigmund Freud, numiți psihoterapeuți, acei miraculoși hăruiți care pot diagnostica încercările de neputință, prin care am trecut și trecem cu toții.

Chiar și eu am trecut prin astfel de stări când am fost internat în câteva spitale din România și din afară.

Există la români proverbe celebre adunate de expriența zilnică, proverbe care ajută ca și cele mai bune medicamente.

 

 

Polițist din Argeș - supus unei expertize pentru sume uriașe nejustificate!

Miercuri, 12 Noiembrie 2025 10:08

Un polițist argeșean este trimis, din primăvara acestui an, în judecată, fiind considerat mult prea bogat comparativ cu veniturile legale obținute de el și de membrii familiei, spun reprezentanții Agenției Naționale de Integritate.

Din acest motiv, la Curtea de Apel Pitești s-a deschis un dosar pentru controlul acestei averi. Subofițerul este Tufă Mihalcea Alin Gabriel, ginerele fostului viceprimar al orașului Ștefănești, Ion Mihalcea. Acum, s-a ajuns la expertiză de specialitate, pentru a se proba dacă veniturile familiei sunt- sau nu - acoperite de dovezi

Judecătorii Curții de Apel Pitești au fost de acord, zilele trecute, cu efectuarea unei expertize de specialitate care să probeze dacă veniturile înregistrate de familia Mihalcea au fost (sau nu) ilicite:

Gazele nu se scumpesc în 2026? Ministrul Energiei: ”Nu vom avea o creştere a preţurilor după data de 31 martie”

Miercuri, 14 Ianuarie 2026 10:28

La 31 martie va expira măsura de plafonare a prețului la gaze pe care o susține statul și cu toate acestea prețurile la gaze nu vor crește. Cel puțin așa ne spune Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, care susține că sunt luate în calcul mai multe scenarii, pentru a evita creșterile bruște de prețuri, așa cum s-a întâmplat anul trecut la energia electrică.

Ministrul de resort spune că și în prezent există operatori care furnizează gaze sub prețul stabilit prin lege, în condițiile în care producția internă este suficientă. Deci anul 2026 ar putea fi unul liniștit din acest punct de vedere. Și totuși, soluția salvatoare pentru ca românilor să nu le explodeze facturile la gaze în acest an, este ca Guvernul să ia în calcul o reducere graduală a plafonării, nu una bruscă.

 

Călinești - HORA DIN INIMA SATULUI

Luni, 02 Februarie 2026 10:07

# Căminul Cultural Călinești: sâmbătă, 7 februarie 2026, ora 18:00

Invitați: • Diana Călinescu • Ana Maria Cîrstina Ion • Gabriela Argeșanu • Claudia Maria Șerbănescu • Alin Gabriel Matei

Ansamblul „CHINDIA” din Călinești

Prof. coordonator: Sorin Cioc

Acompaniază Orchestra de Muzică Populară „Doina Argeșului”

Dirijor: Virgil Iordache

Vă așteptăm cu drag să trăim împreună bucuria tradiției, din inima satului!

Bolojan nu poate schimba șefii filialelor cu preformanțe slabe!

Marţi, 03 Februarie 2026 11:15

 

Ieri, la Vila Lac, liberalii s-au reunit într-o ședință cu scântei. Șeful PNL, Ilie Bolojan, a fost reconfirmat în funcție, dar același Bolojan nu a reușit să-și convingă colegii că este nevoie de restructurarea celor mai neperformante 10 organizații din țară.

Conform statutului PNL, demiterea filialelor poate fi decisă doar cu votul a două treimi din conducerea partidului, prag care nu a fost atins ieri.

 

 

Pagina 92 din 2959

«ÎnceputAnterior919293949596979899100UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea