Peste 190 de utilizatori ai serviciilor de apă şi canalizare depistaţi cu nereguli în urma controalelor SC Apă Canal 2000 SA

Marţi, 13 Iunie 2023 20:53

 

Pentru reducerea pierderilor de apă de natură comercială, societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti desfășoară permanent acțiuni de verificare pe zone și pe categorii de utilizatori, în vederea asigurării că serviciile prestate de societatea noastră sunt contractate în mod legal.

Astfel, de la începutul anului 2023 s-au desfășurat ample acțiuni de control la un număr de peste 290 de locații, în urma cărora s-au identificat neconformități la un număr de peste 190 de utilizatori. În toate aceste cazuri au fost aplicate prevederile legale în vigoare și s-a luat măsura recuperării prejudiciului adus societății și a tuturor costurilor de intrare în legalitate.

 

Preşedintele CJ Argeş a participat la hramul Mănăstirii Slănic!

Marţi, 13 Iunie 2023 20:24

 

Săptămâna trecută, de sărbătoarea Sfintei Treimi, Mănăstirea Slănic şi-a sărbătorit hramul. ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a oficiat Sfânta Liturgie alături de obştea monahală.

Credincioşii au participat în număr mare la slujbă aşa cum se întâmplă la toate sărbătorile mari de peste an, dar şi la celelate două hramuri Shimbarea la Faţă şi Naşterea Maicii Domnului.

De Sfânta Treime, chiar preşedintele CJ Argeş, Ion Mînzînă, a urcat dealul Slănicului şi a ascultat cu evlavie Sfânta Liturghie. De altfel, Mînzînă nu e străin de biserică. Cei care-l cunosc ştiu că şeful judeţului iubeşte mănăstirile argeşene, dar şi pe cele de la Muntele Athos.

 

Expoziția absolvenților Liceului de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești

Marţi, 13 Iunie 2023 20:03

 

Galeria Națională de Artă Naivă a Muzeului Județean Argeș găzduiește, începând din 9 iunie 2023, expoziția absolvenților Liceului de Arte ”Dinu Lipatti” din Pitești. Profesorii coordonatori ai acestei generații sunt Emanuel Fleancu, Daniel Predut și Marius Ivanovici.

”Mă simt bine aici, în mijlocul dumneavoastră. Consiliul Județean sprijină genul acesta de activități. Nu am cum să uit faptul că ori de câte ori am apelat la bunăvoința celor de la Liceul de Artă au ieșit lucruri frumoase, așa cum a fost la Spitalul de Pediatrie sau Baza Nautică Bascov-Budeasa. Sunt convins că cea mai mare parte dintre dumneavoastră veți deveni un nume în zona dvs de activitate. Vă urez multă sănătate, inspirație, putere de muncă” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

 

A murit Constantin Nicolescu, fost președinte PSD și CJ Argeș

Marţi, 13 Iunie 2023 17:45

Constantin Nicolescu, fostul președinte al PSD Argeș și al Consiliului Județean Argeș, a murit marți, 13 iunie, la vârsta de 78 de ani. A încetat din viață după o lungă suferință cauzată de o boală incurabilă.

"Constantin Nicolescu a făcut parte din istoria administrativă și politică a acestui județ, dar și la nivel național. A fost prefect al județului Argeș, senator în Senatul României și președinte al Consiliului Județean Argeş, dar și președinte al organizației județene a PSD.
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!
SINCERE CONDOLEANȚE FAMILIEI!", a transmis Consiliul Județean Argeș.

Proiect de peste 13 milioane de lei pentru cel mai spectaculos drum din țară

Marţi, 13 Iunie 2023 10:39

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat un contract de finanțare prin PNRR pentru sporirea siguranței rutiere pe DN 7C – Transfăgărășan prin semnalizarea sectoarelor de drum periculoase cu surse de lumină ce utilizează energia verde. Valoarea totală a proiectului este de 13.479.341 de lei, fără TVA, iar durata totală a acestuia este de 42 de luni.

Contractul cuprinde:

- Montare de parapete rutiere cu cabluri la marginea părții carosabile pe DN7C – Transfăgărășan și alte sectoare de drumuri montane;

- Amplasare de parapete rutiere din beton;

- Amplasare de parapete rutiere cu rulouri;

 

Pendiuc, Scarlat și Văsîi au primit pedepse mai mici pentru că s-a avut în vedere vârsta inculpaţilor și vechimea faptelor

Marţi, 13 Iunie 2023 10:23

 

# Motivarea instanței în dosarul „Publitrans” # Publitrans 2000 SA angajează avocat pentru a recupera prejudiciul de peste 23 de milioane de lei

La începul lunii mai 2023, Curtea de Apel București a dat sentința definitivă în dosarul „Publitrans”. Tudor Pendiuc - fostul primar al municipiului Pitești și oamenii de afaceri Constantin Scarlat și Gheorghe Văsîi au fost condamnați la câte patru ani de închisoare cu executare. Cei trei inculpați au fost obligați și la plata prejudiciului de peste 23 de milioane de lei către partea civilă Publitrans 2000 SA, în solidar și cu societățile SC Girexim Universal SA și SC CNCD SA. De asemenea, și inculpatul Emilian Nechita, fost director executiv al Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Pitești, a fost obligat de către instanță la plata unei părți din prejudiciu, deși i s-a încetat procesul penal ca urmare a prescrierii faptelor. Urmează ca societatea Publitrans 2000 SA să întreprindă demersurile necesare pentru a recupera de la inculpați prejudiciul în cauză.

Mai sunt doar câte zile de înscriere la concursul de admitere organizat de Școala Naționala de Pregătire a Agenților de Penitenciare Targu Ocna!

Marţi, 13 Iunie 2023 10:12

 

# După absolvire, cursanţii pot lucra la Penitenciarul Mioveni sau la orice alt penitenciar din ţară

Până la data de 23 iunie, toţi cei care doresc să lucreze în sistemul penitenciar se pot înscrie la concursul de admitere organizat de Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Targu Ocna. După absolvire, cursanţii pot lucra atât la Penitenciarul Mioveni, cât şi la orice alt penitenciar din ţară, în limita posturilor scoase la concurs de fiecare unitate.

 

Proceduri și tratamente neurochirurgicale de ultimă generație în Argeș!

Marţi, 13 Iunie 2023 09:44

 

 

Mai mulți medici de la Spitalul Universitar Gazi din Ankara au fost prezenți, săptămâna trecută, în Argeș, în cadrul unui amplu proiect de parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Pitești, unitate medicală aflată în administrarea Consiliului Județean Argeș.

SJU Pitești va fi implicat astfel într-un proiect medical prin care se pun bazele unei colaborări româno-turce în domeniul neurochirurgiei.

Medicii turci au fost primiți de către președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, administratorul public al județului, Marius Cristian Puiu, și directorul medical al SJUP, Ștefan Costin.

”Cronicile bătrânului sefist” - o nouă carte ce poartă semnătura lui Cristian Cocea

Marţi, 13 Iunie 2023 09:07

# Tomul a fost lansat vinerea trecută și poate fi comandat pe net sau în librării

Vineri, la Galeriile Ilfoveanu, la ceas de seară, multă lume bună din județ a dorit să îi fie alături autorului, Cristi Cocea, cu ocazia lansării noii sale cărți, ”Cronicile bătrânului sefist”. Printre aceștia, academicianul Gheorghe Păun, fostul director al Bibliotecii Județene Argeș, scriitorul Octavian Sachelarie, viceprimarul municipiului Curtea de Argeș, Ștefan Dumitrache, politicieni (Mihai Coteț, Cătălin Andrei, Bogdan Ivan etc.), afaceriști (Dragoș Dorcioman – DFS, Ionuț Costache – Clinicile Stomatologice Costache etc.), mulți iubitori ai genului.

 

Începe Budeasa Festival! Peste 2.000 de persoane sunt așteptate

Marţi, 13 Iunie 2023 09:06

 

Cei mai tari artiști vor fi prezenți pe plaja din Budeasa, în perioada 16-17 iunie 2023! Anul acesta o sa ne bucurăm pe lângă muzica folk și de acordurile chitarelor rock.  Pe toate le găsiți la Budeasa Festival, timp de două zile. Haideți și voi!

Vor încinge atmosfera următorii artiști:

- în data de 16 iunie - Claudia Serdan&Marius Keseri, Ducu Bertzi, Antract, Mircea Vintilă și Vama;

-  în data de 17 iunie - Cristi Dumitrașcu&Planul B, Dinu Olărașu, Mircea Baniciu&Band, Dan Helciug, Lupii lui Calancea și Cargo.

Dacă nu v-ați luat încă bilet, vă reamintim că acestea se găsesc pe AmBilet.ro: https://www.ambilet.ro/tc-events/budeasa-festival-2023/.

Monumentul de la Piteşti, dedicat foştilor securişti, a fost modificat pe ici pe colo prin punctele esenţiale!

Marţi, 13 Iunie 2023 07:46

 

În septembrie anul trecut, în Cimitirul Militar din Piteşti a răsărit un monument controversat, dedicat eroilor de pe „frontul nevăzut”, adică foştilor lucrători în SRI şi fosta Securitate. Cei care au pus la cale acest proiect sunt membrii Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din SRI - Sucursala Argeș.

În oraşul în care a avut loc „Experimentul Piteşti”, cele mai teribile acte de cruzime din închisorile comuniste, un asemenea monument a fost considerat o sfidare. Călăii să fie cinstiţi ca nişte eroi???

La presiunile mai multor asociaţii şi chiar a şefului SRI, Eduard Hellvig, textul scris pe placa memorială a fost schimbat, astfel încât să facă referire numai la cadrele din SRI care au activat după 1990.

 

Pitești. Containerele îngropate din cartierul Trivale sunt deschise spre utilizare!

Marţi, 13 Iunie 2023 07:33

 

# Sortarea corectă a deșeurilor începe din casa fiecăruia dintre noi și este primul pas spre procesul de reciclare!

Locuitorii cartierului Trivale (de la blocuri) pot folosi pentru depozitarea deșeurilor noile containere îngropate. Toate cele 23 de platforme sunt dotate cu containere îngropate pentru colectarea deșeurilor pe cinci fracții (plastic/metal, hârtie/carton, sticlă, biodegradabil, menajer).

Sortarea corectă a deșeurilor începe din casa fiecăruia dintre noi și este primul pas spre procesul de reciclare. Containerele sunt inscripționate corespunzător!

O fântână publică din Mioveni - închisă pentru lucrări de reparații

Luni, 12 Iunie 2023 22:50

 

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni anunță că în perioada 12-15 iunie 2023, fântâna publică din zona blocului M6, va fi închisă în vederea efectuării unor lucrări de întreținere și reparații.

„Pentru sesizări sau alte aspecte privind activitatea noastră, vă rugam să ne contactați în DISPECERAT NON STOP la numerele de telefon: 0736.202.067 sau 0348/457.102, ori pe aplicația Mioveni City App, la secțiunea Raportări incidente”, a transmis conducerea SEdC Mioveni.

 

 

250 de elevi argeșeni învață într-o manieră modernă despre meseriile și tehnologiile viitorului!

Luni, 12 Iunie 2023 22:16

 

În luna martie 2023, Fundația Leul Albastru a dat startul seriei de ateliere de educație non-formală dedicate energiei regenerabile, dezvoltate în cadrul proiectului ”Leul Albastru – Sursă de energie a viitorului”, derulat cu sprijinul OMV Petrom.

Peste 250 de elevi din clasele primare din județul Argeș participă cu entuziasm la atelierele inovative teoretice și practice în care învață prin jocuri adaptate vârstei lor despre sursele de energie regenerabilă și despre protecția mediului. Copiii au ocazia în activități să utilizeze cele mai moderne tehnologii, care le stârnesc curiozitatea și creează o atmosferă încărcată de energie și emoții pozitive, propice învățării. Curioși să cunoască mai multe despre protejarea mediului, ei află că se pot bucura de tehnologie fără să dăuneze planetei.

Utilaje și echipamente, prin PNRR, pentru Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea

Luni, 12 Iunie 2023 21:30

 

Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Mediului, hotărârea prin care se alocă fonduri în valoare de 41,65 milioane de euro pentru dotarea celor 11 Administraţii Bazinale de Apă din subordinea Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR). Astfel, ABA Argeș-Vedea va primi utilaje și echipamente (inclusiv drone cu senzori) de monitorizare și intervenție în caz de inundații, poluări și accidente la lucrările hidrotehnice.

Pentru cele 11 Administrații Bazinale de Apă (Crișuri, Someș-Tisa, Mureș, Banat, Jiu, Argeș-Vedea, Olt, Buzău-Ialomița, Dobrogea-Litoral, Siret, Prut-Bârlad), vor fi achiziționate din fonduri rambursabile PNRR atât echipamente de investigare și monitorizare a stării infrastructurii de apărare, cât și vehicule pentru intervenții în situații de urgență.

 

 

Senatul a adoptat cu 75 de voturi ”pentru” comasarea Politehnica Bucureşti cu Universitatea din Piteşti!

Luni, 12 Iunie 2023 20:38

 

Săptămâna trecută, Senatul a adoptat, cu 75 de voturi ”pentru”, 17 ”împotrivă” şi două abţineri, proiectul de lege privind comasarea Universităţii Politehnica Bucureşti cu Universitatea din Piteşti.

Proiectul a fost trimis la Camera Deputaților pentru dezbatere. Dacă proiectul va fi aprobat de către deputaţi, legea va intra în vigoare şi deci urmează înfiinţarea Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti (UNSTPB).

Potrivit Edupedu.ro, în 90 de zile de la data intrării în vigoare, potrivit legii, personalul universităților care fuzionează trece la noua universitate, care preia și studenții și studenții înmatriculați. Aceștia își păstrează drepturile și creditele obținute înaintea fuziunii.

 

Vasile Negoescu a fost reales președinte al Organizației Pensionarilor Social Democrați din Argeș!

Luni, 12 Iunie 2023 20:28

 

Organizația de Pensionari a PSD Argeș și-a ales conducerea! Joia trecută a avut loc, la Mioveni, Conferința Județeană a Organizației Pensionarilor Social Democrați Argeș (OPSD).

În urma votului exprimat de către cei peste 150 de delegați prezenți la Conferință, consilierul județean Vasile Negoescu a fost reales în funcția de președinte al OPSD Argeș. În funcțiile de prim-vicepreședinte au fost aleși Ion Matei (consilier local și președinte OPSD Pitești) și Valerică Tănase (secretar tehnic PSD). Ghiorghe Vătășescu a fost reconfirmat în funcția de secretar executiv al OPSD Argeș.

 

Botez în familia primarului din Bradu

Luni, 12 Iunie 2023 10:40

 

Eveniment fericit, sâmbătă – 10 iunie 2023, în familia primarului din Bradu, Dan Stroe. Fiul acestuia, Bogdan Stroe, alături de frumoasa lui soție, Andreea Stroe, și-au creștinat primul copil, o mândrețe de băiat, David Andrei.

Taina botezului  a fost oficiată la Biserica Buna Vestire din Bradu. Micuțul a fost ținut în brațe de nașii Claudia și Bogdan Soare.

O nouă dezbatere cu mediul de afaceri, în Argeș

Luni, 12 Iunie 2023 10:31

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș împreună cu ADR Sud-Muntenia au prezentat, săptămâna trecută, mediului de afaceri oportunitățile de finanțare din Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027. La dezbatere au fost prezenți și președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă.

„Am participat la întâlnirea organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș cu ADR Sud-Muntenia. Întotdeauna Consiliul Județean Argeș a susținut mediul de afaceri pentru că este obligația noastră ca, împreună cu investitorii privați, să dezvoltăm județul Argeș. Este o tradiție ca în toate proiectele derulate să ocupăm locuri fruntașe în țară și primul loc pe regiunea Sud-Muntenia. Exercițiul financiar 2021-2027 vine cu noi proiecte care sperăm să contribuie la dezvoltarea județului"a precizat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.

 

Muzeul Golești a împlinit 84 de ani de la înființare!

Luni, 12 Iunie 2023 10:24

Muzeul Golești, numit inițial după numele cărturarului Dinicu Golescu, a fost fondat în anul 1939, cu scopul de a conserva și promova patrimoniul și memoria istorică a uneia dintre cele mai importante familii boierești din Țara Românească, cea a Goleștilor.

 

De-a lungul anilor, muzeul a devenit un loc emblematic în care istoria, arta și tradițiile se întâlnesc și se păstrează cu grijă. Aici și-au găsit locul numeroase colecții și exponate de mare valoare, ce oferă ocazia vizitatorului de a-și plimba privirea fascinantă în trecutul bogat al națiunii române, de a explora tradiții și obiceiuri care ne conferă identitate.

Iată calendarul înscrierilor pentru ocuparea unui loc în creșele publice din Pitești pentru anul școlar 2023-2024

Luni, 12 Iunie 2023 09:58

În perioada 15-26 iunie 2023, se vor derula înscrierile la creșele publice din municipiul Pitești, pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 luni și 3 ani pentru anul școlar 2023-2024.

Dosarele de înscriere pentru ocuparea unui loc în creșe, pentru anul școlar 2023-2024, se vor putea depune la sediul biroului administrativ situat la parterul Clădirii Corp 5, în incinta Colegiului Tehnic "Dimitrie Dima", strada Războieni nr. 35, Pitești, astfel:

-luni, marţi, miercuri, în intervalele orare 08:00-12:45, 13:00-18:00;

-joi, în intervalele orare 08:00-12:45, 13:00-18:30;

-vineri, în intervalele orare 08:00-12:45, 13:00-17:00.

 

Pagina 222 din 651

«ÎnceputAnterior221222223224225226227228229230UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea