ATITUDINE IN ARGES
Permisul auto suspendat poate fi recuperat mai devreme. Noi reguli!
Marţi, 31 Martie 2026 10:26
Vineri, 27 martie, au intrat în vigoare noi reguli pentru plata amenzilor contravenționale. Șoferii care vor să își reducă perioada de suspendare a permisului de conducere trebuie să demonstreze că și-au achitat toate amenzile restante. Permisul poate fi recuperat doar pe baza certificatului de atestare fiscală, document care confirmă plata datoriilor la bugetul local.
De asemenea, se schimbă și modul de plată al amenzilor. În termen de 15 zile de la primirea sancțiunii, se poate achita jumătate din suma stabilită de agentul de poliție. De exemplu, pentru o amendă de 5.000 de lei, șoferii vor plăti 2.500 de lei. Până acum, în același caz, se plătea jumătate din minimul prevăzut de lege, adică o sumă mai mică. De menționat, pentru unele sancțiuni, cum sunt cele rutiere sau de mediu, regula nu se schimbă - se poate plăti în continuare jumătate din minimul legal. Noile măsuri sunt benefice mai ales pentru administrațiile locale care beneficiază de banii din amenzi.
84 de ani de la nașterea lui Constantin Stroe, părintele Uzinei Dacia
Luni, 30 Martie 2026 10:26
# Primarul Mioveniului, Aurel Costache: ”A fost un mare vizionar, pentru că a simțit momentul în care trebuie să acționeze”
Pe 24 martie s-au împlinit 84 de ani de la nașterea inginerului Constantin Stroe, fostul director general al Dacia. Deși a plecat dintre noi în decembrie 2016, Argeșul îi mulțumește pentru ceea ce este azi Uzina Dacia de la Mioveni – o companie care a rezistat timpului și provocărilor, tocmai pentru că omul Constantin Stroe, ca un adevărat vizionar, a realizat asocierea cu Renault. Uzina a strălucit ani la rând și, chiar dacă astăzi traversează o perioadă mai delicată, având în vedere și un context internațional complicat, numele lui Constantin Stroe este un simbol pentru întreaga industrie auto din România.
Tragedia de la Rahova se poate repeta... Ministrul Energiei „Peste 60% din reţelele electrice din ţară sunt mai vechi de 65 de ani”
Miercuri, 29 Octombrie 2025 10:07
După tragedia care a avut în blocul din cartierul Rahova din București aflăm că o astfel de nenorocire se poate întâmpla oriunde în România. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat presei centrale că mai mult de 60% din reţelele electrice din ţară sunt mai vechi de 65 de ani. Adică e gravă situația. Ivan intenționează să modifice legislația în vigoare pentru a preîntâmpina asemenea tragedii pe viitor.
”Au obligaţii foarte clare pe care dacă nu le respectă, vor avea nişte penalităţi uriaşe”
Avem o țară plină de Dorei care se pricep la orice! Și când se întâmplă o tragedie, mortul este de vină. Pentru că legislația, de cele mai multe ori, e făcută pe genunchi, ignorând realitatea de la fața locului. Mai nou, ministrul Energiei promite schimbări în sistem.
Dacia și Ford au produs mai puțin în 2025
Marţi, 13 Ianuarie 2026 10:28
Anul trecut, uzinele Dacia de la Mioveni și Ford de la Craiova au produs mai puțin comparativ cu 2024, an în care ambele companii au bifat producții record. Potrivit ACAROM, volumele Dacia au scăzut mai mult decât cele ale Ford.
În 2023, Dacia și Ford au produs în total 513.000 de mașini, iar în 2024 au ajuns la 560.102. Dar în 2025 s-a înregistrat o scădere, până la 545.510 automobile, dintre care 54% au fost mașini Dacia produse la Mioveni și 46% mașini Ford, produse la uzina Otosan din Craiova.
Sistemul educațional în timpul lui Alexandru Ioan Cuza
Luni, 26 Ianuarie 2026 10:33
Unirea Principatelor Române, la 24 ianuarie 1859, deschide o epocă de edificare a României Moderne, domnitorul Cuza declanșând un program de renaștere națională. Într-un interval foarte scurt (1859-1866) se întâmplă lucruri capitale: se naște o nouă țară- România și începe să se schimbe din temelii fața unei civilizații, care a înregistrat de-a lungul secolelor un progres lent din cauza istoriei nefavorabile.
Mai multe articole..
- Moșteanu râde de Simion, pe care ne spune că l-a împiedicat să devină președintele României!
- Primarul Gheorghe Stancu de la Bascov: ”Ar trebui o zbatere mai mare din partea parlamentarilor de Argeș! Este nevoie de ei și după alegeri...”
- Nicolae (Nenea) Ivănescu și-a găsit nașul într-o speță cu bani mulți la mijloc!
- Scandal, la Bogați, pe lista de datornici publicată de primar
Pagina 100 din 2959
«ÎnceputAnterior919293949596979899100UrmătorSfârşit»



















