ATITUDINE IN ARGES

Medicul ginecolog acuzat că ar fi sechestrat două persone - sub control judiciar, cu obligația de a nu profesa

Sâmbătă, 12 Decembrie 2020 12:04

Medicul ginecolog Natașa Nenițoiu a fost reţinută pentru 24 de ore pentru că ar fi lovit şi sechestrat o pacientă. Incidentul de care este acuzată doctorița s-ar fi întâmplat, în luna iulie, în clinica privată a suspectei, după ce pacienta şi medicul nu s-au înţeles asupra sumei de plată pentru o întrerupere de sarcină.

„În ziua de 10 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate, tâlhărie, lovire sau alte violențe și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, şi au reținut o femeie de 65 de ani, din Pitești. Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 22 iulie a.c., în calitate de medic, după exercitarea unui act medical, cea în cauză nu s-ar fi înțeles cu pacienta în privința onorariului, împrejurare în care ar fi încuiat-o, alături de persoana care o însoțea, în sala de aşteptare a cabinetului medical, timp de aproximativ 30 de minute, ulterior agresându-le fizic.

 

Orașul Pitești împlinește 512 ani!

Joi, 31 Martie 2022 13:36

Orașul în care trăim este încărcat de istorie. Acesta s-a dezvoltat în mod gradat, de la sat și târg ajungând la titlul de oraș, dobândit la începutul secolului al XIV-lea. Prima atestare documentară datează din 20 mai 1388 când domnul Mircea cel Bătrân întărește Mănăstirii Cozia, „o moară în hotarul Piteștilor”. Atestarea documentară de la 1388 a făcut din Pitești, alături de Câmpulung, Curtea de Argeș, Brăila și Slatina, unul dintre cele mai vechi târguri.

Prima menționare a Piteștiului ca oraș apare la 1 aprilie 1510, într-o carte a lui  Vlad cel Tânăr. Acest domn al Ţării Româneşti (1510-1512),  emitea un hrisov special, în care apare, pentru prima oară, denumirea oraşul Piteşti.

SC Apă Canal 2000 SA Piteşti într-o continuă evoluție: implementarea sistemului GIS

Marţi, 08 Noiembrie 2022 07:47

SC Apă Canal 2000 SA Piteşti a semnat, în luna octombrie 2022, contractul ce vizează introducerea în Sistemul Informațional Geografic (GIS) al societății a rețelelor de apă și canalizare aflate pe 292 de străzi din localitățile Pitești, Bascov, Albota, Moșoaia și Bradu, contract finanțat dintr-un împrumut BERD.
În decursul a 18 luni vor fi cartografiate rețelele de apă și canalizare pe o lungime de peste 230 km de tramă stradală. După realizarea lucrărilor de măsurare topografică a poziției elementelor de rețea, cât și identificarea caracteristicilor acestora în teren, informațiile rezultate vor fi transpuse în hărți digitale ce vor actualiza sistemul GIS al societății.

 

Dezinsecție, în noaptea de joi spre vineri, în Pitești!

Joi, 10 August 2023 10:39

 

Primăria Municipiului Pitești informează că joi, 10 august, de la ora 22:00, până vineri, 11 august, la ora 05:00, se vor executa servicii de dezinsecție pentru combaterea populațiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile și generatoare de disconfort (insecte zburătoare și târâtoare: căpușe, țânțari, muște etc).

 

Vor fi utilizate două tunuri de pulverizare vapori de substanță pentru dezinsecție, cu o rază de acțiune de până la 50 m, destinate acoperirii zonelor cu arbori și spații verzi, precum parcurile, străzile și aleile din jurul clădirilor.

Noaptea minții! Călin Georgescu le cere românilor să doneze 1 MILION de euro pentru a recupera aurul dacic furat în Olanda

Miercuri, 05 Februarie 2025 10:02

Călin Georgescu, favorit în cursa pentru Palatul Cotroceni în 2024 și chiar la fel de dorit în 2025, continuă seria declarațiilor care frizează absurdul. Suveranistul a postat un mesaj în online în care critică statul român cu referire la furtul aurului dacic de la muzeul din Olanda. Mai mult, Georgescu spune că românii ar trebui să doneze 1 milion de euro. Acești bani ar fi folosiți drept recompensă pentru recuperarea tezaurului.

„Tezaurul se apără cu prețul vieții! Tezaurul dacic este drapelul unității. (…) Ce contează pentru ei furtul unui coif, când cultura este mereu subfinanțată? Ministerul Culturii pare un minister al anti-culturii și este cel mai anemic din punct de vedere financiar”, a scris Georgescu, potrivit Puterea.ro.

Mai mult de atât, suveranistul a cerut deschiderea unui cont al ministerului de Finanțe, unde oamenii să poată dona bani. Georgescu este convins că se va strânge un milion de euro, iar banii vor putea fi folosiți drept recompensă.

 

Pagina 1077 din 2960

«ÎnceputAnterior1071107210731074107510761077107810791080UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea