ATITUDINE IN ARGES

Argeşeanul Cătălin Cîrstoiu îşi face campanie cu suţinerea a trei personalităţi care l-au susţinut şi pe Sorin Oprescu

Miercuri, 10 Aprilie 2024 09:44

 

Candidatură cu cântec pentru medicul Cătălin Cîrstoiu. Fiul fostului prefect de Argeş, Ion Cîrstoiu, se luptă pentru fotoliul de primar general al Capitalei, însă presa centrală nu îi este prietenă. Mai nou, aflăm că doctorul care se vrea primar este susţinut de trei personalităţi în administraţie care s-au învârtit în jurul lui Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei şi fost manager al Spitalului Universitar din Bucureşti. Oprescu a fost condamant la închisoare cu executare într-un dosar de mare corupţie, dar a reuşit să fugă în Grecia, iar acum e departe de a mai executa pedeapsa.

 

 

Dispare geografia din materia pentru clasele a XI-a și a XII-a

Luni, 03 Februarie 2025 10:07

Potrivit noilor cadru pentru liceu, elevii din clasele a XI-a și a XII-a nu vor mai studia geografia. Excepție fac profilurile umanist și servicii. În replică, profesorii de geografie spun că acest fapt „nu doar o eroare educațională, ci și o amenințare la generațiile viitoare”.

„Se deschid, astfel, porțile către o societate inadaptată transformărilor mediului înconjurător, în care pseudo-știința, fake-news-urile și teoriile conspiraționiste vor fi foarte ușor îmbrățișate de generațiile private de studiul Geografiei în ciclul superior al liceului, atunci când elevii ajung la deplinătatea capacității de înțelegere a ceea ce se petrece în jurul lor”, spun profesorii de geografie din București și județul Ilfov., potrivit Edupedu.ro.

În luna noiembrie proiectul Molivișu ar putea să intre în ședința de Guvern

Miercuri, 04 Noiembrie 2020 08:33

# Este nevoie de un HG pentru scoaterea din fond forestier

A doua tentativă de realizare a proiectului Molivișu ar putea fi readusă la viață, în luna noiembrie, în plină campanie electorală.  Și asta după ce un proiect de hotărâre, ce vizează situația de la Molivișu, ar trebui să intre într-o ședință de Guvern. Reamintim că investiția are nevoie de o Hotărâre de Guvern pentru scoaterea din fond forestier. După care, proiectul ar intra in linie dreaptă, conform celor precizate de conducerea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Molivișu. Sperăm să nu fie totul doar o gogoașă electorală.

 

 

Felix Goldbach: „Urez succes celui care va prelua conducerea teatrului”

Luni, 14 Martie 2022 15:11

Contractul de manager la Teatrul Alexandru Davila al lui Felix Goldbach va înceta de la 1 aprilie, cu acordul părților. Divergența de opinii dintre conducerea Consiliului Județean Argeș și managerul teatrului piteștean a fost rezolvată, în cele din urmă, prin încetarea contractului.

La finalul lunii februarie, Goldbach ar fi transmis o solicitare de încheiere a contractului de management cu acordul părților, întrucât acesta va fi implicat în anumite proiecte personale, tot, pe zona de cultură, și care la moment dat s-ar putea intersecta cu activitățile culturale ale Consiliului Județean.

Taxele şi impozitele locale vor fi majorate cu 50%

Marţi, 11 Octombrie 2022 12:59

De necrezut! Primul-ministru Nicolae Ciucă a anunţat că taxele şi impozitele locale vor fi majorate cu 50%, după ce senatorii PSD şi PNL au depus un amendament în acest sens. Vestea cade ca un trăznet, într-o perioadă extrem de grea, din punct de vedere financiar. Coaliţia de guvernare joacă la două capete. Pe de-o parte caută să majoreze pensiile cu câţiva lei, iar pe de altă parte ne rupe la taxe şi impozite. Primarii din toată ţara au fost deja informaţi despre aceste măsuri.

„Este un amendament care a fost discutat şi la nivelul coaliției, a fost discutat şi cu reprezentanții autorităţilor locale, atât cu Uniunea Naţională a Consiliilor Județene, cu Asociaţia Municipiilor, a oraşelor, a comunelor, fiecare dintre dumnealor venind şi ridicând problema că vechea formulă din

 

Pagina 1093 din 2960

«ÎnceputAnterior1091109210931094109510961097109810991100UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea