ATITUDINE IN ARGES
Percheziții la OMV Petrom Pitești. S-a deschis un dosar penal pentru fals în înscrisuri
Miercuri, 14 Octombrie 2020 17:10
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, au desfăşurat, miercuri, o activitate de percheziţie la OMV Petrom Pitești. Este vorba despre un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri. Cercetările vizează modul în care o persoană ar fi dobândit o suprafață de teren.
„În urma informațiilor apărute în spațiul public, privind o activitate de percheziție domiciliară realizată de polițiștii argeșeni la ,,biroul” unui funcţionar din cadrul unei companii petroliere cu activitate pe raza județului Argeş, vă aducem la cunoştinţă următoarele:
În cursul zilei de 14 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, au desfăşurat o activitate de percheziţie la sediul regional al unei societăţi comerciale, situat în municipiul Piteşti.
Activitatea s-a desfăşurat în scopul administrării de probatoriu, într-un dosar penal în care se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, iar în urma activității de percheziție, au fost ridicate mai multe documente.
La acest moment, cercetările vizează modul în care o persoană fizică ar fi dobândit o suprafață de teren, pentru care ulterior a avut o relație contractuală cu societatea comercială în cauză, ce activează în domeniul petrolier”, informează IPJ Argeș.Cinci spectacole, într-o săptămână, la Filarmonica Pitești
Miercuri, 23 Februarie 2022 08:55
Săptămână plină la Filarmonica Pitești! Pe parcursul acestei săptămâni vor avea loc cinci evenimente importante. Pe 23 și 24 februarie se va desfășura Festival Sud-Coreean. Joi, 24 februarie, va avea loc și spectacolul de Dragobete al Band-ului Filarmonicii. Pe 25 februarie, pe scena Filarmonicii se va desfășura un spectacol jazz-pop cu doi invitați speciali: Irina Sârbu și Sorin Zlat. Și nu în ultimul rând, sâmbătă, pe 26 februarie, se va desfășura spectacolul sub genericul „Poveste de iubire”, dedicat Dragobetelui.
Lucrări realizate de S.Ed.C. Mioveni
Luni, 19 Iunie 2023 11:42
Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni a realizat, pe parcursul săptămânii trecute, mai multe lucrări. S-au continuat activitățile specifice de întreținere a domeniului public al orașului Mioveni. Elementele de mobilier urban intră în fiecare an într-un amplu program de reabilitare. Băncile și foișoarele din oraș sunt recondiționate și vopsite, iar coșurile de gunoi stradale sunt, de asemenea, reparate sau înlocuite, acolo unde este cazul.
De asemenea, Formația Construcții Civile a desfășurat lucrări de plombare și reparații a carosabilului pe str. Cărănești. Pe str. Muntenia și bld I.C. Brătianu s-a intervenit pentru colmatarea fisurilor în asfalt. Colmatarea și păstrarea etanșă a fisurilor și crăpăturilor previn apariția de gropi și prelungesc durata de viață a covorului asfaltic. Fântâna publică din zona blocului M6, închisă în vederea efectuării unor lucrări de întreținere și reparații, a fost și ea repusă în funcțiune.
După eşecul de la PNL Argeş, Florin Călinescu va candida, în 2024, susţinut de un partid politic surpriză
Vineri, 08 Martie 2024 06:54
În anul 2008, actorul Florin Călinescu intra în PNL Argeş de mână cu Adrian Miuţescu. A candidat la Senat uninominal, dar a pierdut la redistribuire, în favoarea unui alt coleg de breaslă, actorul Mircea Diaconu. La scurt timp, a plecat din partid cu mare scandal, fiind acuzat de liberalii piteşteni că nu şi-a plătit cotizaţia. Recent, Călinescu a anunţat pe pagina sa de socializare că va candida în 2024, fără a dezvălui numele partidului.
Legătura actorului cu Argeşul este casa de la Băbana, unde Călinescu vine cu regularitate. Cu toate acestea, sunt slabe şanse ca acesta să candideze în Argeş.
Tudor Pendiuc - trimis în judecată pentru infracțiuni la regimul silvic
Miercuri, 14 Octombrie 2020 08:35

# Disjungere în dosarul asfaltării ilegale către vila secretarei.
# Procurorii susțin că nu au fost respectate dispozițiile legale care reglementează cazurile în care poate fi redus fondul forestier național
Necazurile se țin lanț de fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc. La fel și dosarele penale! Pendiuc a fost trimis, din nou, în judecată de procurori. După ce a fost acuzat și apoi condamnat pentru luare de mită, abuz în serviciu sau instigare la abuz în serviciu, acum Pendiuc este cercetat și pentru infracțiuni la regimul silvic. Este al treilea dosar penal în care acesta încearcă, în instanță, să-și arate nevinovăția. Până acum nu a avut noroc! În iunie 2019, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru că a asfaltat ilegal, cu banii piteștenilor, un drum privat care ducea către locuința fostei sale secretare - Carmen Lis. În februarie 2020, a venit o veste și mai rea în dosarul „Publitrans”, de la Tribunalul București.
Mai multe articole..
Pagina 1121 din 2960
«ÎnceputAnterior1121112211231124112511261127112811291130UrmătorSfârşit»



















