ATITUDINE IN ARGES
Casa ”Liviu Rebreanu” de la Ștefănești este renovată!
Marţi, 11 Ianuarie 2022 11:19
În sfârșit, se mișcă ceva! Fosta locuință din Argeș a lui Liviu Rebreanu a intrat în renovare. Era și timpul, pentru că pereții nu ar mai fi rezistat mult. Anii, dar mai ales neglijarea sa în timpul perioadei comuniste au fost aproape să o dărâme. În timpul vieții scriitorului, imobilul a fost reparat și renovat de mai multe ori. După moartea acestuia, casa a fost vândută doctorului Ierbaşu din Piteşti. Trecută în fondul de stat – prin naționalizare - în perioada 1948/1950, a purtat o vreme firma unui dispensar veterinar. Mai târziu, clădirea a fost restaurată, devenind casă memorială (1964). Din 2009 a fost retrocedată familiei Erbaşu.
Ministrul Energiei: „Va fi o iarnă complicată”
Luni, 18 Iulie 2022 16:44
După principiul „Iarna – car și vara – sanie”, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a vorbit despre cum va arăta iarna aceasta din perspectiva încălzirii cu gaz. Avem depozite de gaze naturale de 49%, dar Popescu a spus că va fi depăşită ţinta de 80% care trebuie atinsă până la data de 1 noiembrie. Din fericire, nu se pune problema ca populaţia să nu aibă acces la încălzire în această iarnă, asigură ministrul.
Eveniment special duminică, la Corbi: Rapsodia Păstorească
Miercuri, 24 Mai 2023 12:37
Primăria și Consiliul Local din Corbi invită pe cei ce doresc să petreacă ziua într-un cadru de poveste,în comuna Corbi, cu prilejul desfășurării manifestărilor folclorice prilejuite de cea de a 51 - a ediţie a „RAPSODİEİ PĂSTOREȘTİ”
PROGRAM DUMINICĂ 28 MAI 2023
• Vizitarea Muzeului comunei Corbi; • Ora 09,30 - Parada cântecului, dansului şi portului popular, actiune susţinută de ansamblurile cu specific păstoresc din judeţele : Gorj, Sibiu, Vâlcea,Olt, Argeş, precum și din Republica Moldova; • Prezentarea invitaţilor; • Deplasarea in zona mirifică la ,,Chilii ”; • Premierea participantilor care dețin cele mai frumoase animale, premiere efectuată de către Asociația ,,Corbii de Piatră”; • Petrecere populară sustinută de formațiile participante; • Alte activitați tradiționale.
Invitați speciali: Valentin Precup, Orchestra Doina Argesului din Pitești
Ionuţ Moşteanu, întâmpinat cu HATE după ce şi-a anunţat candidatura la Primăria Piteşti: „Ai fost un loser şi data trecută. Ai să rămâi un loser şi acum”
Luni, 12 Februarie 2024 14:17
“Candidez pentru Primăria Piteşti. Mă voi lupta şi voi munci pentru a construi un Piteşti modern.” Eternul candidat la Primăria Piteşti se întoarce! Deputatul USR, Ionuţ Moşteanu, şi-a anunţat candidatura pentru fotoliul de primar al Piteştiului, dar succesul pe care-l va avea la alegerile locale se poate vedea din zecile de mesaje negative pe care le-a primit pe pagina de socializare.
“Cea mai bună glumă de la început de an! Succes. Locul 4 asigurat”
A murit Aurelia Sorescu, nora baciului Ticu Sorescu, soția lui Gherghe Sorescu – chip al durerii și al jertfei sub ororile Comunismului
Luni, 20 Ianuarie 2025 13:05
În prima zi a lui 2025, la Curtea de Argeș, s-a stins din viață Aurelia Sorescu, nora baciului Ticu Sorescu – ucis în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959 la Jilava, alături de partizanii din gruparea Arnăuțoiu, pentru ajutorul dat eroilor anticomuniști. De asemenea, Aurelia Sorescu a fost soția lui Gheorghe Ticu, fost deținut politic, care a executat 7 ani de temniță grea, stins din viață în toamna lui 2011. Vestea trecerii la Domnul a doamnei Sorescu, la venerabila vârstă de 92 de ani, nu a fost mediatizată decât în cercuri restrânse.
Pentru cei care au cunoscut-o, Aurelia Sorescu rămâne o figură de jertfă. Și-a crescut cu greu copila care, la vremea arestării tatălui și bunicilor, avea numai patru anișori. Menționăm aici că și Maria Ticu Sorescu, soacra Aureliei Sorescu, a fost condamnată la 3 ani de închisoare și confiscarea averii.
Mai multe articole..
- Răspunsul Guvernului la scrisoarea deschisă a CJ Argeș pentru ca banii de la “Lapte si corn” să fie folosiți pentru achiziționarea de tablete: „Adresați-vă Ministerului Agriculturii”
- Ziua Culturii Naționale sărbătorită la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș
- Șoferii pot primi prin curier Cartea de Identitate a Vehiculului
- SEdC Mioveni organizează Tombola ECOFact
Pagina 1141 din 2960
«ÎnceputAnterior1141114211431144114511461147114811491150UrmătorSfârşit»



















