ATITUDINE IN ARGES
Adrian Miuţescu şi Emanuel Soare s-au purificat la Focul lui Sumedru, dar au comis-o cu limba română
Marţi, 31 Octombrie 2023 16:52
Săptămâna trecută, deputatul Adrian Miuţescu şi şeful local de partid, Emanuel Soare au scos capul în lume. Nu i-am mai văzut de multişor şi chiar ne întrebam dacă mai fac ceva prin politică sau doar postează mesajele lui Orban pe social media. În Argeş, Forţa Dreptei e sifon, o ştie deja toată lumea.
Dar să revenim la cei doi, Miuţescu-Soare, care au participat, la Topoloveni, la aprinderea Focului lui Sumedru. S-au purificat de forţele răului, dar au comis o greşeală de clasa a II-a:
Dacia Sandero, pe locul doi în topul celor mai vândute mașini în Italia
Luni, 13 Ianuarie 2025 07:46
Dacia a vândut bine în Italia anul trecut. Modelul Dacia Sandero se clasează pe locul doi în topul celor mai vândute autoturisme din Italia în 2024, la fel ca în 2023. Autoturismul Sandero (Streetway și Stepway cu roți mai înalte) a crescut înmatriculările cu aproximativ 25%, ajungând de la 48.398 de unități în 2023 la 60.380 în 2024., potrivit G4Media.ro. Se pare că italienii sunt atașați de modelul produs la Uzina Dacia de la Mioveni.
Partea neagră a învățământului argeșean: școli cu niciun elev prezent la Evaluarea Națională
Luni, 29 Iunie 2020 22:10
# Unitățile școlare unde elevii nu au luat nici măcar o notă de 5 la Capacitate! # Școala din Argeș cu patru medii de 1
În urma rezultatelor înainte de contestații, înregistrate de către absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională, Argeșul a ocupat locul 3, la nivel național, ca număr de elevi de 10 pe linie. Au fost 42 de elevi argeșeni care au încheiat examenul cu media generală 10. Au fost unități școlare cu rezultate extraordinare, dar au existat și școli în care situaţia este una dramatică. La două unități de învățământ din judeţ niciun elev nu a promovat, iar la alte două școli elevii nu s-au prezentat la examen.
IN MEMORIAM. 129 de ani de la nașterea istoricului muscelean premiat de Academia Română - preotul Ioan Răuțescu
Joi, 30 Septembrie 2021 14:54
Se împlinesc, iată, 129 de ani de la nașterea, preotului muscelean Ioan Răuțescu, o minte luminată, autor de monografii, studii, articole, traduceri, etc. Istoricul, preotul, cercetătorul și folcloristul Ioan I. Răuțescu s-a născut la 1 octombrie 1892, în Dragoslavele, județul Muscel. Școala primară în comuna natală, Seminarul „Central” din București (1905-1913) și Facultatea de Teologie din București. Hirotonit diacon la 26 ianuarie 1914 și preot la 27 ianuarie 1914; la 1 februarie numit preot ajutător la Biserica „Înălțarea Domnului” din Dragoslavele, iar la 1 octombrie 1920, paroh.
Schimb de bune practici pentru detecţia pierderilor de apă
Miercuri, 18 Mai 2022 12:16

Societatea Apă Canal 2000 SA este preocupată permanent de furnizarea unor servicii de calitate şi de protecţia mediului înconjurător, depunând eforturi considerabile pentru continuarea şi îndeplinirea cu succes a obiectivelor propuse, prin îmbunătăţirea continuă a serviciilor oferite, eficientizarea activităţii şi îmbunătăţirea relaţiilor cu clienţii săi.
Unul dintre dizideratele SC Apă Canal 2000 SA este reducerea pierderilor de apă pe reţelele din aria sa de operare. Pentru aceasta, societatea a investit în aparatură performantă, iar personalul specializat participă la diferite evenimente pentru a fi pus la curent cu noutăţile în domeniu şi la întâlniri de lucru unde se face schimb de experienţă cu colegi de la alte companii de apă din ţară.Mai multe articole..
- Membrii echipei de robotică de la "Zinca" - premiați de municipalitate
- Alina Gorghiu, ministrul Justiției, surprinsă lângă un primar liberal judecat pentru corupție
- Azi, ședință de Guvern. Care sunt proiectele ce vor fi discutate?
- Tribunalul București a publicat motivarea în dosarul „Publitrans”: „Tudor Pendiuc a săvârșit faptele în calitate de primar, folosindu-se de influența pe care o avea asupra persoanelor subordonate”
Pagina 1180 din 2960
«ÎnceputAnterior1171117211731174117511761177117811791180UrmătorSfârşit»



















