ATITUDINE IN ARGES
Proiectul de consolidare a Cetății Poenari - departe de realizare
Luni, 15 Iunie 2020 10:22
# Au trecut 8 luni de la ultima licitație anulată!
Conform contractului de finanţare, semnat pe 14 martie 2018, proiectul de “Conservare şi consolidare a Cetăţii Poenari Argeş” trebuia să fie deja finalizat, scriptic, încă din 13 mai 2020. Realitatea este, însă, total diferită. La Cetatea Poenari nu a fost schimbată nici măcar o cărămidă. Lucrarea s-a împotmolit în licitații, nefiind societăți serioase interesate de conservarea unui monument istoric de categorie A (de importanță naţională și internaţională). Pe rând, două societăți italiene au încercat să preia frâiele consolidării Cetății Poenari, dar de la „a vrea” la „a putea” s-a dovedit a fi cale lungă.
Vătaful de căluș Petre Măsală, din Stolnici, a fost declarat, acum un an, Tezaur Uman Viu!
Luni, 13 Septembrie 2021 21:34
Prin programul TEZAUR UMAN VIU, implementat de Ministerul Culturii s-a urmărit identificarea și recunoaşterea la nivel național a celor care sunt creatori și păstrători ai valorilor tradiționale. De anul trecut, printre cei 11 identificați se află și un argeșean.
Sorin Mazilescu (foto stânga), cercetător: ”Și Argeșul are un Tezaur Uman Viu! După o muncă de luni de zile, am reușit! Petre Măsală, vătaful nostru de căluș din Stolnici, a fost declarat de Comisia Natională de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial din cadrul Ministerului Culturii, Tezaur Uman Viu!”
Argeșenii au refuzat salarii de 5.000 de lei pentru posturi de muncitori la autostrada Pitești-Sibiu
Miercuri, 11 Mai 2022 11:43

Zeci de argeșeni au refuzat să lucreze la tronsonul cinci al Autostrăzii Piteşti-Sibiu, anume pe porțiunea Curtea de Argeş-Piteşti. Salariile de 5.000 de lei pe lună par să nu-i fi motivat pe argeșenii noștri, astfel că pe șantier au ajuns să lucreze muncitori din Asia.
Potrivit CNAIR, citat de Adevărul, pe tronsonul Curtea de Argeş-Piteşti lucrează 626 de persoane, 47 dintre aceștia fiind străini. Cum șantierul e în comuna Merișani, primii care au aflat despre anunțurile de angajare au fost locuitorii de aici.
Mulți au refuzat salarii de 5000 de lei, deși nu au locuri de muncă și trăiesc din ajutoare sociale:La Mioveni se lucrează pentru finalizarea Podului de la Racovița și introducerea de gaze la Făgetu
Miercuri, 22 Martie 2023 10:24
# Interviu cu primarul Ion Georgescu.
Orașul constructorilor Daciei arată, de câțiva ani, diferit. Arată bine, se văd urmele lăsate de oamenii gospodari. Centru iluminat frumos, bulevard bine structurat, Catedrală, Sala Sporturilor, Bazin de Înot și, bineînțeles, deja celebrul Spital. Toate într-un oraș tânăr, în care trecerea de la economia comunistă la cea capitalistă s-a făcut cu bine. În Mioveni sunt firme puternice, începând cu Uzina Dacia, desigur, ce dă 4% din PIB-ul României. Realizările au, însă, în spate, probleme care trebuie rezolvate. Iar șeful echipei de rezolvare este – normal – primarul. Ion Georgescu și-a rupt din programul aglomerat pentru a ne spune câteva cuvinte.
Pădurea Trivale cea plină de surprize. Fostul șef al PNL Argeș sare în apărarea proiectului de pădure-parc, votat de PSD
Luni, 25 Septembrie 2023 22:49
# Adrian Miuțescu despre liberalii din Consiliul Local Pitești: ”…Prostie politică, incapacitatea de a face politică!...Vina este a lor!”
Politica e complicată. Chiar curvă – se spune. Iată un exemplu recent de astfel de politică alambicată. Invitat la Antena 3 Pitești, fostul șef al PNL Argeș, Adrian Miuțescu, a sărit, fără rezerve, în apărarea proiectului de pădure-parc susținut de pesediștii din Consiliul Local Pitești, dar și de Timeriu Irimia și Ana Stan.
Mai multe articole..
Pagina 1193 din 2962
«ÎnceputAnterior1191119211931194119511961197119811991200UrmătorSfârşit»



















