ATITUDINE IN ARGES

Cuplurile din Mioveni care au aniversat Nunta de Aur au fost premiate

Luni, 02 Decembrie 2024 12:51

 

 

Ieri, 1 decembrie, primarul Aurel Costache a premiat cuplurile din Mioveni care au împlinit 50 de ani de căsnicie.

”Păstrând tradiția, astăzi a avut loc festivitatea de premiere dedicată celor 20 de cupluri din Mioveni care au sărbătorit 50 de ani de căsnicie. Prin acest moment special, administrația orașului a dorit să onoreze fundamentul pe care este clădită comunitatea noastră – familia.

 

Încadrare juridică mai aspră în dosarul „Global Eco Center”

Luni, 28 Octombrie 2019 20:54

Judecătoria Curtea de Argeș a admis schimbarea încadrării juridice în dosarul în care sunt cercetați Vasile Tofan și firma sa, Global Eco Center. Infracțiunea simplă de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţii de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase, prevăzută de art. 63 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 211/2011, devine infracțiune continuă. La ultimul termen de judecată a fost depus în cauză și mult așteptatul raport de expertiză contabilă. Următorul termen de judecată a fost stabilit pe 10 decembrie.

Criza microcipurilor loveşte din plin industria auto

Luni, 18 Octombrie 2021 23:16

# Uzinele Dacia şi Ford ajustează constant producţia de maşini în funcţie de livrările de semiconductori

Criza componentelor electronice se adânceşte atât în industria auto locală, cât și în cea mondială. În România,  din această cauză Dacia şi Ford au produs în septembrie doar jumătate din cât ar fi produs într-o lună normală, iar în continuare sunt anunţate noi opriri. Mai mult, dacă înainte exista un calendar mai clar al situaţiei, de acum înainte producţia este dictată de fluxul de componente.

 

 

Primarul de la Albota: „M-am săturat de zdrențe, de caractere mizerabile, s-a umplut paharul!”

Luni, 14 Noiembrie 2022 20:27

Ducele de Albota, Ion Dumitru, tună și fulgeră! Edilul ne-a obișnuit să spună lucrurilor pe nume, iar zilele trecute a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care își arată frustrarea față de oamenii care-i pun bețe în roate. Obișnuit cu trădătorii și cu trădările, primarul nu s-a mai putut abține și a scris: „Nu mă plâng! Vreau să vă spun să fiți foarte atenți cu cine vă împrieteniți. Am luat la palme în viață, de m-am cocoșat ! Nu m-am învățat minte, am continuat și pe toate le-am considerat întâmplări fireșți. Am zis: viața cu ciudățeniile ei! M-am săturat de zdrențe, de caractere mizerabile, s-a umplut paharul! Am să dau trei exemple din viață. Eram în Egipt , la unul din colegi i-a venit soția, pe celălalt l-am luat la mine și întrebările pe care mi le punea mi-au dat de gândit. Am rămas acasă, am verificat, mă înregistra tot timpul. A găsit bagajul la ușă! Am chemat un coleg și l-am atenționat că se expune aiurea. Cum a ieșit din casă m-a turnat! Sunt multe lucruri pe care le-am trecut cu vederea. Dumnezeu le-a punctat! Ultimul mi-a creat un mare disconfort! O javră de om, de care nu vreau să mai aud!”

Municipalitatea dorește transferul mai multor suprafețe de teren de la Căile Ferate Române

Luni, 30 Ianuarie 2023 11:17

# Întâlnire de lucru importantă la Primăria Pitești

Săptămâna trecută, a avut loc o întâlnire de lucru extrem de importantă pentru unul dintre cele mai ambițioase proiecte pentru Pitești. Primăria dorește transferul mai multor suprafețe de teren, aparținând Căilor Ferate Române, la domeniul public al municipalității!

Secretarul de stat Ionuț Cristian Săvoiu, responsabil cu infrastructura feroviară în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, împreună Ninel Cercel, director CNCF CFR SA - Sucursala Craiova, au fost joi, 26 ianuarie, în municipiul Pitești la invitația primarului Cristian Gentea, președinte executiv al PSD Argeș.

 

Pagina 1298 din 2963

«ÎnceputAnterior1291129212931294129512961297129812991300UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea