ATITUDINE IN ARGES
Apele meteorice pot influenţa buna funcţionare a reţelei de canalizare
Miercuri, 28 Septembrie 2022 17:09
Apele meteorice sau pluviale sunt apele care provin din precipitaţii atmosferice, mai precis din ploi sau din topirea zăpezii de pe acoperişuri, terase, platforme industriale şi/sau curţi interioare. O mare parte a acestor ape, împreună cu apele care provin din stropirea şi spălarea drumurilor, a grădinilor sau a curţilor ajunge în reţeaua de canalizare a oraşului.
În municipiul Piteşti, sistemul de canalizare este mixt, realizându-se atât prin sistem divizor, cât şi prin sistem unitar, adică preia separat apele uzate şi apele pluviale sau preia în comun aceste ape, care ulterior sunt transportate la staţia de epurare unde sunt parcurse etapele necesare curăţării şi evacuării în emisar, şi anume în râul Argeş.
Cristian Gentea: „PSD a promovat programe și măsuri în favoarea antreprenorilor români de aproximativ 17 miliarde de euro!”
Marţi, 18 Octombrie 2022 23:49
PSD a promovat de când este la guvernare programe și măsuri în favoarea antreprenorilor români de aproximativ 17 miliarde de euro! „Am susținut mereu ideea că statul are obligația să intervină atunci când echilibrele economice sunt grav afectate de disfuncționalități cronice majore! Iar PSD a promovat de când este la guvernare programe și măsuri în favoarea antreprenorilor români de aproximativ 17 miliarde de euro, adică 6 procente din PIB! Este un sprijin fără precedent, de trei ori mai mare decât în guvernările Cîțu și Orban. Cifrele vorbesc de la sine despre măsurile de sprijin gândite de PSD pentru IMM-uri în această perioadă grea:
Ecografii de șold gratuite pentru bebeluși la Spitalul Grigore Alexandrescu din București
Joi, 14 Noiembrie 2024 16:48
Sâmbătă, 16 noiembrie, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București organizează un eveniment, în cadrul căruia va realiza un Screening al Displaziei de Sold – Evaluare clinică și Ecografie de sold. Pacienții trebuie să fie bebeluși cu vârsta cuprinsă între 2 săptămâni și 3 luni.
INSCRIERI: https://forms.gle/V3zNK9HdMLoBZCWH7
Începe apelul în dosarul de trafic de droguri al lui „Alex Copil Bătrân”
Luni, 12 August 2019 14:11
Alexandru Mihăilescu, zis și “Alex Copil Bătrân” sau “Alex Santiago”, a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani și 6 luni de închisoare, cu executare, pentru trafic de cocaină în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă, ea fiind atacată cu apel de inculpat. Judecata, în această speță, va începe pe 20 noiembrie la Curtea de Apel Pitești. Inculpatul se află în acest moment în stare de arest la domiciliu.
In memoriam Constantin N. Stroe
Luni, 14 Decembrie 2020 22:45
Născut la 20 martie 1942, STROE N. Constantin, după finalizarea Gimnaziului Unic Hulubești, urmează Școala Medie Ienăchiță Văcărescu Târgoviște, regiunea Ploiești, iar la absolvire (1962), primea acceptul Cancelariei profesorale, pentru studii superioare.
ÎNCĂ DIN 1968, CONSTANTIN STROE A PARIAT PE UZINA DACIA
Tânărul inginer mecanic, ajungea, spre finalul toamnei 1967, salariatul Uzinei din Teleajen, integrată, tradițional, peisajului prahovean, consolidat încă din secolul XIX.
Dar, ținta rămânea Intreprinderea de Autoturisme din Colibași, Argeș. Obținerea transferului mult dorit (1968) a stimulat, vizibil, preocupările inginerului Constantin STROE, personalitate care s-a dedicat, aproape o jumătate de veac (1969-2016), consolidării Platformei Industriale Pitești-Est.
Mai multe articole..
- Firma lui Gigi Văsâi a câștigat, la CNSC, lupta de 2 milioane de euro pentru serviciile de salubritate pe Autostrada A3
- Apă Canal 2000 SA - Noi modalităţi de plată a facturilor
- PER Argeș pierde al treilea consilier local la Moșoaia
- Circulație închisă temporar, pe strada Bănănăi, în zona trecerii la nivel cu CF!
Pagina 1344 din 2963
«ÎnceputAnterior1341134213431344134513461347134813491350UrmătorSfârşit»



















