ATITUDINE IN ARGES
Guvernul a achiziționat încă 23 de locomotive electrice noi
Joi, 07 Noiembrie 2024 13:44
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat achiziționarea a 23 locomotive electrice noi, care ar putea circula cu 160 de Km pe oră.
”Achiziţionăm încă 23 locomotive electrice noi şi reabilităm alţi 143 km de cale ferată! Noile locomotive vor fi dotate cu sisteme ERTMS, vor putea atinge viteza de 160 km/h şi vor avea capacitatea să tracteze până la 16 vagoane de călători. Achiziţia a fost aprobată astăzi de Guvern, printr-o notă de fundamentare, şi are ca scop atât creşterea mobilităţii în zona marilor centre socio-economice, cât şi asigurarea unor conexiuni rapide între mai multe localităţi importante din România”, a spus Grindeanu, potrivit G4Media.ro.
Tribunalul Argeș a respins solicitarea lui Tudor Pendiuc de schimbare a încadrării juridice în dosarul „Publitrans”
Luni, 15 Iulie 2019 14:47
# Alexandru și Mihai Petriea, cercetați pentru compromiterea intereselor justiței în loc de favorizarea infractorului
Pe 13 iunie, la Tribunalul București s-a judecat un termen important în dosarul „Publitrans”. Judecătorii s-au pronunțat cu privire la cererile inculpaților de schimbare a încadrării juridice formulate în cauză. În cele din urmă, Tribunalul București a respins cererea de schimbare a faptei reținută prin rechizitoriu față de Tudor Pendiuc si omul de afaceri Gheorghe Văsâi.
Să le mulțumim lor, dragilor conducători! Argeșul încă NU EXISTĂ!!! pe lista destinațiilor turistice din România
Marţi, 13 Aprilie 2021 22:22
Vineri, Guvernul României a publicat o nouă Hotărâre privind ”propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.”
În aceasta, este limitat numărul turiștilor din stațiunile (montane și de pe litoral) cu pretenții. Surpriză, Argeșul e la liber, deși în clasament îi regăsim pe vecinii noștri din Brașov și chiar din Vâlcea.
Iată articolul cu pricina:
Speranță pentru un parc de panouri fotovoltaice la Băbana
Miercuri, 31 August 2022 19:43
Recent, prin Hotărâre de Consiliu Local, edilii din Băbana și-au dat acordul pentru efectuarea unor studii de oportunitate în vederea amplasării, pe pășunea comunală, a unui parc de panouri fotovoltaice. Dacă studiul relevă această oportunitate, pentru localitatea menționată ar fi un salt financiar serios.
Bebe Ivan, primar: ”Firme de specialitate au venit, în comună, pentru a studia această oportunitate – mai bine zis viabilitatea amplasării unui parc de panouri fotovoltaice. Sunt mai multe criterii: gradul de însorire, distanța până la rețeaua națională, posibilitatea racordării la aceasta etc. Pentru comuna noastră, un asemenea parc ar fi o oportunitate serioasă de a ne completa veniturile, pentru că acestea sunt destul de mici. Aceasta este energia viitorului, iar sistemele fotovoltaice sunt din ce în ce mai bine puse la punct, așa încât sperăm să se concretizeze și la Băbana!”
Pensiile se vor majora cu minimum 10% pentru toţi pensionarii!
Luni, 19 Septembrie 2022 20:43
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că pensiile se vor majora, la 1 ianuarie 2023, pentru toate categoriile de pensionari, indiferent dacă au pensii mici sau mari.
La un moment dat a existat o discuţie în Guvern, potrivit căreia vor creşte pensiile doar pentru cei care au pensii sub 3000 de lei.
"Am spus, nu e prima oară: trebuie să plecăm de la 10%, categoric. Când mărim pensiile, mărim la toată lumea, şi la cei care au pensii mai mici, şi la cei care au pensii mai mari. Părerea mea e că trebuie găsită calea, cum am găsit când am intrat la guvernare acel program pe care l-am lucrat împreună cu doamna Olguţa Vasilescu, în care la anumite zone, la peste trei milioane şi jumătate de pensionari, am venit şi cu acele ajutoare pe o perioadă, mai ales perioada de iarnă, şi se vede cât de bine au venit", a declarat Marcel Ciolacu.
Mai multe articole..
- Nici intervenția Ministerului Tineretului și Sportului nu a rezolvat problemele din centrele de agrement din Argeș
- Ministrul Energiei s-a întâlnit cu șefii de la Dacia și Ford
- Se lucrează în ritm susținut în Războieni, zona bloc G1
- Un ”prieten” de-al lui Ionuţ Moşteanu i-a dat de l-a julit: „Nu aveți cu ce, nene, nu aveți cu ce... Vă cheamă PNȚ-ul din groapă”
Pagina 1366 din 2963
«ÎnceputAnterior1361136213631364136513661367136813691370UrmătorSfârşit»



















