ATITUDINE IN ARGES
Alexandru Mihăilescu, finul lui Adrian Mutu, condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare pentru trafic de droguri
Luni, 08 Iulie 2019 12:55
Alexandru Mihăilescu, finul fostului fotbalist Adrian Mutu, a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani și 6 luni de închisoare, cu executare, pentru trafic de cocaină în formă continuată. Decizia nu este definitivă, ea fiind atacată cu apel de inculpat.
Licitație nebună pe un apartament al lui Nicola Inquieto, din Găvana
Marţi, 23 Martie 2021 08:30
Licitație cu aglomerație, joia trecută, pentru un apartament din blocul ridicat de una din firmele italianului Nicola Inquieto. Licitația s-a ținut la executorul judecătoresc Vlad Pisculungeanu. La ora stabilită pentru procedură, trotuarul din fața sediului acestuia arăta cam la fel cu trotuarul de la Casa Cărții, unde oamenii se îngrămădesc, zilnic, să își plătească impozitele cu reducere.
În atenția cadrelor didactice. Data acordării drepturilor de pensie, ca urmare a încheierii anului școlar
Luni, 29 August 2022 18:12
Potrivit reglementărilor legislative din sistemul de învăţământ preuniversitar anul şcolar începe la data de 1 septembrie anul curent şi se încheie la data de 31 august anul următor.
În consecinţă, personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar care a îndeplinit condiţiile de pensionare pe parcursul anului şcolar, se pensionează la data încheierii anului şcolar, respectiv la data de 31 august a anului curent, informează Casa Județeană de Pensii Argeș.
Moşteanu, ironizat după ce a anunţat că USR depune moțiune de cenzură împotriva ministrului Energiei
Marţi, 30 August 2022 19:00
Deputatul USR Argeş, Ionuţ Moşteanu, a agitat spiritele pe Facebook, după ce a anunţat că partidul din care face parte va depune o moţiune de cenzură împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu. Iar prietenii virtuali ai lui Moşteanu au dat start-ul ironiilor. Adevărul e că parlamentarul a ieşit cam şifonat din toată povestea asta. S-au dus vremurile bune, când USR-ul era pe val şi atrăgea ropote de aplauze...
„USR depune moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, în prima zi a sesiunii parlamentare. E timpul să plece!”, a transmis Moşteanu.
Dar nici „prietenii” din social media nu s-au lăsat:
Secretar de stat în Transporturi: ”Încă 18 km din Autostrada Sibiu-Pitești vor fi gata”
Luni, 04 Noiembrie 2024 13:56
Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transpoturilor, a anunțat că alți 18 km din Autostrada Sibiu-Pitești vor fi gata. Lucrări de terasamente, consolidări, ITS, iluminat, hidrotehnice:
”A început realizarea marcajelor orizontale;
Sunt în curs de finalizare lucrările de așternere a stratului de bază de asfalt AB31.5, a stratului de legătură BAD 22.4 și a stratului de uzură MAS16;
Sunt în curs de finalizare lucrările de realizare a stratului de balast stabilizat cu ciment aferent suprastructurii drumului;
Continuă lucrările de instalare a panourilor fonoabsorbante;
Continuă lucrările de montare a parapeților metalici;
Continuă execuția drenajului longitudinal, rigolei mediane șanțurilor și canalelor trapezoidale;
Continuă lucrările de iluminat public;
Continuă lucrările de execuție a sistemului ITS.
Mai multe articole..
Pagina 1375 din 2963
«ÎnceputAnterior1371137213731374137513761377137813791380UrmătorSfârşit»



















