ATITUDINE IN ARGES

SURSE: Cine ar putea fi noul ministru al Educației?

Luni, 23 Februarie 2026 11:38

 

Publicația Edupedu.ro a dezvăluit cine ar putea fi noul ministru al Educației. Nume susținut de PSD și agreat de premierul Ilie Bolojan. Este vorba despre rectorul Universității din Suceava, Mihai Dimian. Acesta nu este membru PNL.

De menționat, Mihai Dimian este susținut de PNL Suceava pentru a prelua poziția de ministru al Educației, dar la centru liberalii par să nu fie hotărâți.

Așa cum se întâmplă în politică, ar putea avea loc surprize. Cert este de că de două luni, Ministerul Educației nu are ministru. Atribuțiile au fost preluate recent de premierul Ilie Bolojan, ca interimar.

 

Petre Țuțea comemorat la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș

Luni, 20 Octombrie 2025 10:01

 

Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș a organizat, în data de 15 octombrie 2025, evenimentul cultural intitulat „Comuna Boteni – istorie și cultură: Portretul filosofului Petre Țuțea”, în cadrul căruia a fost comemorat, la 123 de ani de la naștere, marele eseist, publicist și filosof român Petre Țuțea (6 octombrie 1902-3 decembrie 1991), personalitate locală remarcabilă a comunei Boteni.

Activitatea face parte din proiectul “Pași în lumea culturii și a creației”, pe care Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”Argeș îl derulează împreună cu Școala Gimnazială „Petre Țutea” din Boteni, proiect în cadrul căruia elevii participă la bibliotecă la manifestări cultural-educative, dezbateri, expoziții, îmbogățindu-și astfel universul cunoașterii, pătrunzând în tainele lecturii și ale bibliotecii.

 

Greva profesorilor bate la ușă! Emanuel Soare, conf. univ. dr. Politehnica București - Centrul Universitar Pitești: ”Bugetul pentru educație a fost în scădere permanentă. Primele tăieri s-au făcut din educație și acestea vor continua”

Miercuri, 25 Februarie 2026 10:32

 

Profesorii par că s-au săturat de umilințe! Ei spun asta frecvent, dar în 2026 sistemul de educație chiar a ajuns la marginea prăpastiei. Din decembrie 2025 nu avem un ministru al Educației și – ce să vezi – nimeni nu vrea să accepte acest portofoliu. S-a ars Daniel David, i-a ars și pe dascăli... Se ocupă Bolojan ca interimar de acest minister, dar presiunile pe care le fac cadrele didactice sunt uriașe. Greva bate la ușă, în martie au loc simulările pentru Evaluarea Națională la clasa a VIII-a și Bacalaureat, pe care profesorii amenință că le vor boicota.

”Lipsa profesorilor se va acutiza, iar numărul elevilor care nu vor beneficia de titulari bine pregătiți va crește”

Concret, în Argeș, școala a fost pusă pe butuci! Creșterea normei didactice cu două ore, de la 18 ore pe săptămână la 20 de ore, a adus la catedră profesori care predau materii pentru care nu sunt calificați. În unele unități de învățământ din comunele argeșene, elevii studiază informatica cu profesorul de istorie sau de geografie.

 

 

Asocierea turcă Mapa-Cengiz, lucrări cu întârziere pe lotul 2 al Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești

Joi, 05 Iunie 2025 10:18

# ”Nu sunt șanse să fie totul gata în 4 ani (și ceva). Mai curând în vreo 7”

Lotul 2 al Autostrăzii Sibiu Pitești, care măsoară 31,33 kilometri între Boița și Cornetu, este pe mâna turcilor de la Mapa-Cengiz, care au tot întârziat cu lucrările. Proiectarea trebuia să dureze 18 luni, dar a durat aproape 3 ani și probleme nu se încheie aici. Nu trebuie să fii mare specialist ca să reții faptul că cele două firme turcești nu lucrează conform graficului, ci ne țin în niște promisiuni care nu se mai termină.

Am observat că nici Ministerul Transporturilor, nici Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu își critică partenerii, deci oficial merge treaba. Totuși Asociația Pro Infrastructura a mers pe șantier și a redat pe larg situația de la fața locului:

Pitești. Măsuri pentru menținerea curățeniei în zonele de șantier

Marţi, 21 Octombrie 2025 10:01

Primăria Municipiului Pitești reamintește că persoanele fizice și juridice autorizate să execute lucrări de construcții, reparații sau demolări au obligația de a menține curățenia și ordinea pe căile publice din zona șantierului, inclusiv pe porțiunile de drum cuprinse în incinta lucrărilor.

Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție și se sancționează conform H.C.L. nr. 283/2021, cu amenzi între 1.000 – 1.500 lei pentru persoane fizice și 2.000 – 2.500 lei pentru persoane juridice.

 

Pagina 165 din 2959

«ÎnceputAnterior161162163164165166167168169170UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea