ATITUDINE IN ARGES
În fața instanței, un martor s-a luat de unul dintre „stăpânii” săi din Berevoești „Mai ții minte când i-ai bătut! Nu mai știi?”
Luni, 02 Octombrie 2017 13:14
# Victimă în dosarul sclavilor de la Berevoești: „Cei care lucram la ei, așa zișii orfani, eram legați și bătuți ca fasolea”
Şase dosare în instanţă, unul singur soluționat, aproape 40 de inculpaţi şi zeci de victime. Așa arată cazul Berevoești la mai bine de un an de zile de la descinderile din Gămăcești – satul ororilor. Imaginea tânărului legat în lanţuri, la intrarea în casa unei familii de romi din Berevoeşti, a făcut înconjurul lumii şi a emoţionat întreaga populaţie. La Tribunalul Argeș, pe 27 septembrie, s-a judecat un nou termen într-unul din aceste dosare, ce îi are ca inculpați pe Iosif Ursu zis Vică, Florica Ursu zisă Floarea, Costinel Ionuț Furdui, Marian Marinoiu, Mădălina Lenuța Păun și Daniel Grancea.
Gentea îl laudă pe Tofan, Miuțescu face tensiune!
Marţi, 08 Iunie 2021 14:09
În cele mai recente conferințe de presă, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, l-a lăudat pe viceprimarul Gelu Tofan. Când ne gândim la gafele lui Tofan, precum și la faptul că e liberal, ne întrebăm ce calități a văzut edilul, că noi nu prea am detectat mare lucru. Dar nu ne băgăm în aprecierile emise de primar. Poate s-a instalat pacea la primărie, după luni întregi de haos.
Președintele CJ Argeș, despre situația COVID în Argeș: „Marea noastră problemă este lipsa cadrelor medicale”
Luni, 27 Septembrie 2021 10:23
La ședința extraordinară a Consiliului Județean Argeș, din data de 13 septembrie, președintele Ion Mînzînă a făcut mai multe precizări privind modul în care este gestionată situația COVID în spitalele din județ.
IȘJ Argeș va achiziționa peste 8.100 de pachete de rechizite școlare pentru elevi
Joi, 25 Iulie 2024 08:39
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Argeș a scos la licitație, pe data de 19 iulie, contractul de „achiziție pachete de rechizite școlare pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2024-2025”. Elevii argeșeni din învățământul primar și gimnazial, care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară, vor primi pachete de rechizite școlare din partea IȘJ Argeș. Valoarea unui pachet de rechizite este cuprinsă între 65 și 75 de lei.
Deputatul Simona Bucura-Oprescu a intrat în campanie electorală!
Marţi, 08 Iunie 2021 14:08
Deputatul argeşean Simona Bucura-Oprescu şi-a mutat interesul electoral și spre alte judeţe. Nu mică ne-a fost mirarea să descoperim că parlamentarul argeșean a mers în campanie în judeţul Alba. Pentru că alegerile locale parţiale bat la uşă (numai mâine nu e 27 iunie) Simona Bucura-Oprescu şi-a activat polivalenţa şi a mers în comuna Mateş (Alba) ca să susţină candidatul PSD pentru locale.
Nu ştim ce-o fi vorbit Bucura cu oamenii din judeţul Alba, dar s-a îmbrăcat tradiţional, a renunţat la tocuri şi la rujul roşu şi a încercat să pară de-a lor.
Mai multe articole..
Pagina 1646 din 2960
«ÎnceputAnterior1641164216431644164516461647164816491650UrmătorSfârşit»



















