Peste 4 milioane de lei ajung la una din firmele de casă ale Consiliului Județean

Marţi, 20 Aprilie 2021 12:39

# Încep lucrările de reabilitare a Spitalului de Recuperare Brădet
Spitalul de Recuperare Brădet, unitate sanitară aflată în administrarea Consiliului Județean Argeș, va intra într-un amplu proces de reabilitare.   Astfel, luni -19.04.2021 -a început execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții “Creşterea Eficienţei Energetice a Spitalului de Recuperare Brădet”.  
Proiectul depus de Consiliul Județean Argeș, cu o valoare totală de 4.273.336,36 lei,  beneficiază de finanțare europeană prin Programul Operațional Regional 2014-2020, din care 3.160.266,77 lei reprezintă valoarea totală nerambursabilă solicitată, iar 1.113.069,59 lei este contribuția beneficiarului.

 

Conducerea ISJ Argeș: „Simularea de bacalaureat nu ne-a adus satisfacțiile pe care noi le-am fi dorit”

Marţi, 20 Aprilie 2021 12:32

 

La simularea examenului de bacalaureat, în județul Argeș, rata de promovare înregistrată a fost de sub 41%. Pentru că rezultatele au fost mult sub așteptări, Inspectoratul Școlar Județean Argeș a pus accent, în continuare, pe orele remediale.

 

„Simularea de bacalaureat nu ne-a adus satisfacțiile pe care noi le-am fi dorit. Faptul că avem o promovabilitate de 41%, nu ne mulțumește sub nicio formă. Asta înseamnă că trebuie să accentuăm cu orele remediale, ceea ce am și făcut. După cum știți, există un proiect national de desfășurare a unor ore remediale, pe care noi l-am extins dincolo de nivelul gimnazial și către cel de nivel liceal”, ne-a precizat profesoara Elena Murguleț, inspectorul școlar general.

Secretar de Stat din Ministerul Educației - la Pitești

Marţi, 20 Aprilie 2021 12:30

# Emanuel Soare: Am ales să mă vaccinez cu Astra-Zeneca!
Săptămâna trecută, în sala de conferințe a Universității din Pitești, în cadrul Campaniei naționale „Vaccinare și testare pentru învățare!” inițiată de Ministerul Educației, a fost organizată de către Inspectoratul Școlar Județean Argeș conferința tematică de promovare informațiilor corecte în legătură cu vaccinarea anti-Covid-19, prin participarea fizică și online a invitațiilor.

 

Poetul Dan Rotaru - 500 de sonete, în al 42-lea volum!

Marţi, 20 Aprilie 2021 12:26

Dan Rotaru este un adevărat fenomen. Muncește ca un rob pe tărâmul fermecat al poeziei, zi de vară până-n seară. Poezie pe care o împarte, apoi, virtual, cu prietenii. La intervale tot mai scurte, duce creațiile către o editură, apoi către o tipografie. Și a făcut demersul de 42 de ori. Cei care au avut privilegiul să intre în posesia unor astfel de volume au, deja, colțul de bibliotecă  ”Dan Rotaru”. Ne-a declarat, odată: ”Dimineața devreme, imediat ce mă așez la masa de scris, Dumnezeu vine și îmi dictează poezia.”

Proiectul de modernizare alei pietonale și construire piste de bicicliști, în Topoloveni, devine realitate

Marţi, 20 Aprilie 2021 12:18

La Topoloveni a avut loc, săptămâna trecută, predarea amplasamentului pentru realizarea proiectului “Modernizare/ extindere alei pietonale și construire piste de bicicliști în orașul Topoloveni”. Proiectul va fi efectuat pe trei direcții: tronson I – intrare localitate SE și pod peste râul Cârcinov; tronson II – pod peste râul Cârcinov – intrare localitate NV; tronson III – parcuri și acces parcuri.
„A fost predat amplasamentul. Vor fi aduse utilajele, vor veni echipele de lucru și vor începe treaba.“, a precizat primarul Gheorghiță Boțârcă.
Proiectul este cofinanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul Operațional 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de 17.690.149,91 lei, iar contribuția Primăriei Topoloveni este de 606.869,68 lei.

 

ABA Argeș-Vedea: Acțiune de îndepărtare a deșeurilor și igienizare a malului drept al râului Doamnei

Marţi, 20 Aprilie 2021 12:17

Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, prin personalul Sisemului de Gospodărire a Apelor Argeș a intervenit, săptămâna trecută, pentru îndepărtarea deșeurilor și igienizarea malului drept al râului Doamnei în zona aval baraj Mărăcineni, între calea ferată Golești – Câmpulung și podul de pe DN 7. În două zile, de când salariații Apelor Române au început igienizarea, au fost colectate 22,7 tone de deșeuri. O constatare a echipelor de lucru este că, pe lângă deșeurile menajere, predomină cele provenite din activitățile de service auto, anvelope, părți de caroserie, etc. Față de ultima igienizare (desfășurată în luna martie) în zonă s-a observat și o creștere a cantității de gunoaie.

Săptămâna aceasta, campanie de plantare arbori la Oarja

Marţi, 20 Aprilie 2021 12:06

# Sunt așteptați voluntari de oriunde, în 22 aprilie, cu lopeți și măști de protecție
Primarul comunei Oarja, Constantin Bâlea, îi invită pe locuitorii comunei să participe la o campanie de plantare a unor arbori în localitate. Sunt bineveniți însă și voluntari de oriunde, oameni care vor dori să ajute.

 

„Instrumente utile în comunicarea europeană” – eveniment online, la Biblioteca Județeană

Marţi, 20 Aprilie 2021 11:24

În data de 21 aprilie 2021, începând cu ora 10.00, Europe Direct din cadrul Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș va organiza evenimentul online „Instrumente utile în comunicarea europeană”, un training dedicat multiplicatorilor de informații europene din județul Argeș cu scopul de a crește încrederea cetățenilor argeșeni în folosirea serviciilor digitale.
Evenimentul se va desfășura sub forma unui atelier online, pe platforma Webex, va conține informații despre obiectivele digitale europene pentru 2030, exemple de bune practici în utilizarea serviciilor digitale și exerciții interactive folosind instrumente utile pentru colectări de date sau chiar posibile consultări publice.

Liberalii și useriștii argeșeni modifică regulamentul de organizare de la FC Argeș

Marţi, 20 Aprilie 2021 08:09

Consilierii locali PNL și USR PLUS din Consiliul Local Pitești au inițiat un proiect de hotărâre pentru modificarea regulamentului de organizare și funcționare de la Fotbal Club Argeș. Apostoliceanu Sorin, Coteț Mihai, Chivu Virgil - Dumitru, Gherase Ionuț, Irimia Tiberiu, Mihăilescu Mihai-Ioan, Nedelcu Darius-Sebastian, Tofan Gelu, Șerbănoiu Răzvan au depus proiect pentru modificarea HCL nr.405/2010 privind înfințarea Clubului Sportiv ”Fotbal Club Argeș”. Mai precis se dorește ca cei cinci membri din Consiliul de Administrație al clubului, doi consilieri locali și 3 specialiști, să fie numiți doar prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Pitești. Până acum doar doi membri erau numiți prin hotărâre a Consiliului Local Pitești, restul prin dispoziție a primarului municipiului.
A.V.

 

Fostul primar din Corbi, Virgil Baciu, primește mulțumiri de peste Prut

Marţi, 20 Aprilie 2021 08:04

Virgil Baciu, primarul de legendă din Corbi, dar și prosper om de afaceri, a donat localității Coșcălia, din Republica Moldova, 90 de lămpi LED pentru iluminatul public. Recent, primărița din Coșcălia i-a adresat, public, mulțumiri, în urma finalizării proiectului de extindere a rețelei.
”Primar Elena Eșanu-Popescu:
Stimați Coșcălieni!
Extinderea iluminatului stradal pe tot teritoriul localității a fost posibil datorită finanțării din bugetul local și participării la concursul de proiecte în cadrul Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, gestionat de Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură.

Simona Bucura Oprescu: „Avem cele mai mici exporturi de cereale din ultimii opt ani!”

Marţi, 20 Aprilie 2021 08:03

# Din mare exportator, România a ajuns să cumpere în premieră din Argentina 10.000 de tone de semințe de soia!

”Datele de export aferente primelor șapte luni ale anului de marketig pentru cereale 2020 - 2021 (iulie 2020 - ianuarie 2021) indică cel mai slab an din ultimii opt pentru exportatorii de cereale românești!

 

2.302 sesizări, în anul 2020, la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni

Marţi, 20 Aprilie 2021 08:01

În decursul anului 2020, la Dispeceratul SEdC Mioveni s-au primit un număr de 2.302 sesizări, aproape jumătate dintre acestea vizând serviciul de canalizare. Astfel, revenim cu rugămintea de a folosi canalizarea orașului strict pentru ce a fost proiectată, să folosim coșurile de gunoi aflate peste tot în oraș, să încercăm să protejăm arborii și flora de pe spațiile verzi, să nu folosim excesiv rețeaua de apă potabilă.
Sesizările primite au fost repartizate după cum urmează:

Șefa CNAIR, despre lotul 5 al Autostrăzii Sibiu-Pitești: „La sfârșitul lunii mai, cel târziu începutul lunii iunie, șantierul va începe și aici”

Marţi, 20 Aprilie 2021 08:00

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a postat, recent,  imagini noi de pe loturile 1 și 5 din Autostrada Sibiu – Pitești. Mariana Ioniță, directorul general al CNAIR, estimează că șantierul va fi pornit și pe lotul 5 la sfârșitul lunii mai, cel târziu începutul lunii iunie.
CNAIR a postat, săptămâna trecută, un video nou cu imagini de pe secțiunea 1 Sibiu – Boița a Autostrăzii Sibiu – Pitești, unde lucrează austriecii de la Porr, și de pe secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești, a italienilor de la Astaldi.

 

Dr. Mihai Dinu: „Medicii de la Spitalul Județean de Urgență Pitești mi-au pus bisturiul în mână”

Luni, 19 Aprilie 2021 18:50

# „Dr. Gabriel Copciag este mentorul meu”, mai spune tânărul medic
Spitalul Județean de Urgență Pitești continuă prezentarea tinerilor  medici care au ales să profeseze la această unitate medicală. De această dată este vorba despre dr. ortoped Mihai Dinu.  Născut la Caracal, acesta a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Craiova. Prima parte a rezidențiatului a parcurs-o la Spitalul Clinic Județean de Urgența Craiova, iar cea de-a doua la Spitalul Județean din Pitești. Din luna februarie a.c., lucrează alături de cei care i-au pus, pentru prima oară, bisturiul în mână și pe care îi consideră mentori.

 

ÎPS Calinic și prințul Nicolae al României - în vizită la salvamontiștii din Târgu Jiu

Luni, 19 Aprilie 2021 17:17

# Nicolae al României dorește să urmeze cursurile autorizate pentru a deveni salvator montan
Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai, a făcut joi, 15 aprilie, o vizită la Salvamont Târgu Jiu, fiind însoţit de către ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, și de Retevoi Valentin – Șeful Salvamont Nucșoara. La Baza de Salvare Montană din Târgu Jiu aceștia au fost întâmpinați de profesorul Sabin Cornoiu, Președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România.

 

Doi judecători - în luptă pentru funcția de președinte al Tribunalului Argeș

Luni, 19 Aprilie 2021 11:53

În această perioadă se desfășoară examenul pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor, În județul nostru, cel mai interesant examen se desfășoară la Tribunalul Argeș, unde sunt doi candidați pe post. Pe de o parte o avem pe actuala șefă a Tribunalului, judecătoarea Andreea Monica Prunaru (foto), în prezent delegată în această funcție pe o perioadă de 6 luni, iar pe de altă parte, pe colega sa, judecătoarea Elena Cornelia Olteanu. Ar mai fi dorit să participe la același examen și judecătorul Constantin Bogdan Ion, tot de la Tribunal, dar acesta s-a retras din competiție, chiar înainte ca examenul să înceapă propriu zis.

 

Centre mobile de vaccinare anti-COVID, în Argeș

Luni, 19 Aprilie 2021 11:52

Instituția Prefectului Argeș dă startul la vaccinarea prin centre mobile împotriva COVID-19 cu următoarele tipuri de vaccinuri: Moderna și AstraZeneca. Campania de vaccinare prin centre mobile are ca obiectiv vaccinarea mai multor argeșeni din mediul rural, cetățeni care întâmpină dificultăți în a se programa singuri pe lista de așteptare sau de a ajunge la unul din centrele de vaccinare din Argeș. Dacă ești din mediul rural și dorești să te vaccinezi împotriva COVID-19 în cadrul campaniei de vaccinare prin centre mobile, tot ceea ce trebuie să faci este să iei legătura cu un reprezentant al administrației locale (primărie). Campania prin centrele mobile de vaccinare împotriva COVID-19 se desfășoară în 3 etape:

 

ACAROM: Peste 24.000 de autoturisme au fost produse, în luna martie, la Uzina Dacia de la Mioveni

Luni, 19 Aprilie 2021 11:47

În România, în luna martie, au fost produse 39.986  de autoturisme. Cele mai multe au fost realizate în județul Argeș, la uzina Dacia de la Mioveni, după cum observăm în datele ACAROM.  „Dintre acestea, 24.077 unități au fost produse în uzina DACIA de la Mioveni și 15.909 unități au fost produse de uzina FORD de la Craiova. Producția de autoturisme în România în primele trei luni ale anului 2021 se situează la un volum de 117.789 unități.  Pe mărci, producția în perioada ianuarie – martie 2021 se prezintă astfel: DACIA: 64.065 unități, FORD: 53.724 unități”, se arată pe site-ul oficial al Asociației Constructorilor de Automobile din România.

Platformă online de pregătire pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională, lansată de Consiliul Național al Elevilor

Luni, 19 Aprilie 2021 11:42

Consiliul Național al Elevilor a anunțat, săptămâna trecută, lansarea unei noi platforme de e-learning, “Vreau la examen“, realizată pentru pregătirea elevilor care susțin Bacalaureatul și Evaluarea Națională. Organizația arată într-un comunicat de presă că a luat această inițiativă în condițiile în care o astfel de platformă nu a fost creată de autorități, deși ea este prevăzută de Lege.

Platforma are conținut propriu, dar și conținut pe care îl va prelua din surse externe, precum testele de antrenament pe care le publică Ministerul Educației. Platforma conține lecții prezentate schematic, la materii precum Limba și literatura română, Matematică, Istorie și altele. Săptămânal, vor fi adăugate testele de antrenament publicate de către Ministerul Educației.  Platforma poate fi accesată pe bază de înregistrare, la adresa: https://cne.vreaula.ro/login.

 

Pe 22 aprilie, se aprobă bugetul municipiului Pitești

Luni, 19 Aprilie 2021 11:40

# Ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local
Ședință importantă de Consiliu Local Pitești, pe 22 aprilie, atunci când se va aproba și bugetul Municipiului Pitești. În cele ce urmează, vă prezentăm proiectul ordinii de zi:
1. Proiect de hotărâre inițiat de primar privind aprobarea bugetului Municipiului Piteşti pe anul 2021.
2. Proiect de hotărâre inițiat de primar privind aprobarea bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii pe anul 2021.

Se suspendă activitatea la Neurologie și Recuperare Medicină Fizică și Balneologie, de la Spitalul din Mioveni

Luni, 19 Aprilie 2021 10:38

Din 17 aprilie, activitatea medicală a Compartimentelor de Neurologie și Recuperare Medicină Fizică și Balneologie din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni se suspendă timp de 30 de zile. Decizia a fost luată ca urmare a necesitații sprijinirii în activitate a Secției Boli Infecto-Contagioase și A.T.I COVID.

„Întreg personalul medical din cele două compartimente, Neurologie, respectiv Recuperare Medicină Fizică și Balneologie va fi redirecționat către secția de Boli Infecțioase timp de 30 de zile. Dacă însă, situația o va cere și vor fi în continuare solicitări pe secția de Boli Infecțioase, este posibil ca perioada de închidere a celor două compartimente să se prelungească.

 

Pagina 395 din 651

«ÎnceputAnterior391392393394395396397398399400UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea