ATITUDINE IN ARGES

Primarul din Valea Iașului, pârât la DNA de propriul viceprimar!

Luni, 04 Septembrie 2017 12:44

# Acuzații grave puse pe hârtie: luare de mită, fals și uz de fals – sunt numai unele dintre acestea!
S-a întâmplat în urmă cu câțiva ani. Mai exact, așa cum rezultă din înscrisurile DNA – Serviciul Teritorial Pitești, cercetarea penală a început în 2010, formându-se, astfel, Dosarul penal nr. 67/P/2010. Primarul comunei Valea Iașului, Nicolae Barbu, a fost cercetat, în acest dosar, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, fals intelectual și uz de fals. Acuzații grave, care, dacă s-ar fi dovedit fondate, s-ar fi lăsat cu ani grei de închisoare.

Denunț plecat de la viceprimarul în funcție al comunei, Marian Olărescu.

Plângerea la DNA a fost făcută, așa cum a aflat, ulterior, edilul șef al localității, de propriul viceprimar. Marian Olărescu făcea, la nivelul anului 2010, echipă cu Nicolae Barbu la nivel de vârf al administrației publice locale. Doar că viceprimarul nu este primar, nu se bucură de atenția publicului decât într-un plan secundar. Așa că, mânat de sentimente aproape umane, sperând, probabil, din tot sufletul să

 

Ludovic Orban, despre Sala Polivalentă din Pitești: "Va fi gata înainte de termen"

Luni, 24 Mai 2021 16:52

Președintele PNL și al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a fost luni, 24 mai, pe șantierul Sălii Polivalente din Pitești, investiție realizată prin Compania Națională de Investiții.

Firma CON-A din Sibiu, declarată câștigătoare a licitației organizată de CNI, a început de anul trecut lucrările la noua Sală Polivalentă din Pitești, a cărei valoare este estimată la aproximativ 90 milioane de lei, dintre care șase milioane reprezintă contribuția de la bugetul local. Președintele PNL a fost impresionat de stadiul lucrărilor, fiind pentru a doua oiară când vizitează acest obiectiv de investiții. De altfel, constructorul s-a angajat că anul acesta lucrarea va fi gata, înainte de termenul stabilit prin contract.

Primăria Pitești a început acţiunea de distribuire a produselor alimentare, tranșa a III-a

Marţi, 07 Septembrie 2021 13:46

Primăria Municipiului Pitești, prin Direcția de Asistență Socială, anunță că în data de 06 septembrie 2021, a început acţiunea de distribuire a produselor alimentare, tranșa a III - a, și a produselor de igienă, tranșa a IV - a, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate - POAD pentru beneficiarii înscrişi iniţial pe liste, prevăzuti la art.3, litera a și b din prezenta ordonață.

 

Soluție de mare impact pentru piteșteni!

Miercuri, 17 Iulie 2024 07:59

 

# Va fi construit un bulevard nou, cu patru benzi, paralel cu Nicolae Bălcescu

Campania electorală a trecut. La Pitești, însă, se lucrează în continuare, indiferent de perioadă. Și se încearcă găsirea unor soluții salvatoare pentru traficul din ce în ce mai aglomerat. O lucrare de mare impact a fost anunțată, la sfârșitul săptămânii trecute, de primarul Cristian Gentea:

”La finalul ședinței de astăzi (vineri, n.r.) a Consiliului Local Pitești a fost prezentată varianta avută în vedere de modernizare a infrastructurii rutiere și feroviare, prin care sperăm să decongestionăm traficul Piteștiului!

 

Clienții nu dau buzna la licitații după autobuzele CNCD, scoase la vânzare în dosarul de insolvență

Luni, 04 Septembrie 2017 12:40

# Autobuzele penale ale lui Pendiuc, greu de vândut # Constantin Scarlat și Gheorghe Văsâi printre creditorii CNCD # Deși preţul de vânzare pentru un autobuz este de 36.000 EURO, fără TVA, au existat clienți care au oferit mult sub prețul cerut, iar ofertele acestora au fost refuzate de creditori # Pe 7 septembrie reîncepe judecarea procesului în dosarul Publitrans
Tribunalul Specializat Argeş a admis, în decembrie 2014,  cererea de deschidere a procedurii  de insolvenţă în formă generală a debitoarei CNCD, intrată în colaps după izbucnirea scandalului  privind transportul public local de călători, scandal în care, este implicat și directorul  societății, Constantin Scarlat, alături de fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc. Până în prezent, administratorul judiciar al CNCD, S.P. Bio Consult S.P.R.L, prin asociat Oprea – Barac Ionel, a organizat mai multe licitații pentru vânzarea bunurilor mobile aflate în patrimoniul societății.

 

Pagina 1657 din 2960

«ÎnceputAnterior1651165216531654165516561657165816591660UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea